Ingrediente:- 2 kg coaste de porc;
Amestec uscat pentru frecare:
- 1 lingură de boia;
- 3 linguri de zahăr brun;
- 1 linguriţă de praf de chili;
- 2 linguriţe de praf de usturoi;
- 2 linguriţe de praf de ceapă;
- 1 linguriţă de cimbru;
- 2 linguriţe praf de muştar;
- 1 lingură de sare grunjoasă.
Sosul:
- 3 linguri ulei de măsline;
- ¼ cană bucăţi de ceapă;
- 1 cană bucăţi de roşii din conservă;
- 1 lingură sos de chili;
- 1 lingură de sos Worcestershire;
- sare şi piper după gust.
Mod de preparare:Puneţi toate ingredientele pentru amestecul de frecare într-un vas mic şi amestecaţi bine.
Ungeţi uniform coastele cu acest amestec, apoi puneţi-le pe o tavă sau într-o casoletă şi lăsată-o la frigider peste noapte. 
Cu cât lăsaţi mai mult coastele cu amestec pentru frecare pe ele, cu atât vor fi mai gustoase. Acest sos are componente uscate, prafuri şi ierburi uscate, şi pătrunde foarte bine în carne, mai ales dacă puneţi bucăţile de carne la frigider peste noapte. 
Un sos lichid se va infiltra în carne. Pentru sos puneţi uleiul de măsline într-o tigaie, la o temperatură ridicată. Adăugaţi ceapa şi căliţi 2-3 minute sau până când bucăţile devin translucide. Adăugaţi celelalte ingrediente. Micşoraţi la o temperatură scăzută spre moderată şi lăsaţi să fiarbă sosul pentru 15-20 de minute, apoi luaţi-l de pe foc. Scoateţi coastele din frigider şi lăsaţi-le să ajungă la temperatura camerei. Pregătiţi grătarul. Folosind o pensulă, ungeţi coastele cu sos din când în când. Merg foarte bine cu cartofi prăjiţi. 
ULEIURILE VEGETALE PENTRU GĂTIT - Prin definiţie, acestea sunt grăsimi extrase din plante şi purificate, care la temperatura camerei se prezintă sub formă lichidă. Sunt nenumărate plantele din care se pot produce uleiuri, dar printre cele mai cunoscute se numără: măslinele, floarea-soarelui, soia, porumbul, arahidele, susanul, orezul, viţa-de-vie (seminţele de struguri), şofrănelul, palmierul. În linii mari, uleiurile se împart în două categorii: rafinate sau presate la rece. Uleiul rafinat este cel mai des întâlnit la noi; este un ulei de primă presare, prelucrat la temperaturi ridicate, cu ajutorul unor filtre care îndepărtează impurităţile. Uleiul presat la rece, mai puţin folosit, este extrem de sănătos; se extrage fără ajutorul unui tratament termic, ceea ce face ca gustul, aroma şi substanţele nutritive din seminţe să se păstreze mult mai bine.
Pentru români, timp de foarte mulţi ani singurul ulei comestibil de pe piaţă a fost uleiul de floarea-soarelui. Aţi fi probabil foarte surprinşi să aflaţi că uleiul de care noi eram sătui până peste cap, şi pe care ne-am grăbit să-l înlocuim cu altele, mai exotice şi mai scumpe, este considerat o delicatesă şi un lux în Europa Occidentală şi în Statele Unite. Uleiul de floarea-soarelui este foarte bogat în grăsimi polinesaturate, adică acelea care produc prostaglandinele, compuşi responsabili de buna funcţionare a organismului nostru, la nivel molecular. Acest ulei conţine vitaminele A şi E (cel mai mare conţinut de vitamina E dintre toate uleiurile), şi este potrivit atât pentru salate, cât şi pentru prăjit.
Pe al doilea loc ca popularitate în România, dar incontestabil pe primul în lumea occidentală şi mediteraneană este uleiul de măsline. Celebru în istorie, cântat de poeţi, investit cu puteri aproape mistice, uleiul de măsline s-a situat permanent undeva între aliment şi medicament. Este singurul ulei vegetal care poate fi consumat aşa cum este stors din fruct, fără nici o prelucrare, iar conţinutul mare de acizi graşi monosaturaţi şi substanţe antioxidante îl recomandă în profilaxia sau tratamentul diverselor afecţiuni, de la ulcer până la cancer. Ca şi în cazul vinurilor bune, buchetul, culoarea şi vâscozitatea uleiului de măsline pot varia de la o marcă la alta, în funcţie de soiul măslinelor, de locul de origine şi de metoda de producere. 
Cei mai mari producători de ulei de măsline sunt Spania (44%), Italia (20%) şi Grecia (13%). După clasificarea făcută de International Olive Oil Council (IOOC), uleiurile de măsline pot fi: 
Printre cele mai folosite uleiuri din lume se afla şi uleiul de soia. Mai puţin agreat pe piaţa europeană, el constituie 80% din consumul SUA. Uleiul se extrage numai din boabele de soia galbene, de cea mai bună calitate, curate, sănătoase, decorticate. Uleiul de soia este sărac în grăsimi saturate (responsabile pentru afecţiunile cardiace), în schimb conţine antioxidanţi şi acizi graşi esenţiali. În industria alimentară, uleiul de soia se foloseşte la sosurile de salată, margarine, creme tartinabile, maioneze, creamer non-lactate pentru cafea, şi aşa mai departe. Faptul că nu are aproape deloc aromă naturală îl face foarte avantajos, pentru că nu interferează cu gustul mâncării. Punctul de fum foarte ridicat (241 C) îl recomandă şi ca ulei de prăjit.
O popularitate în creştere o înregistrează uleiul de orez. Extras din germenii de orez, acest ulei conţine cantităţi mari de grăsimi nesaturate, antioxidanţi şi compuşi care scad capacitatea de absorbţie de colesterol, precum şi un procent ridicat de vitamina E. Procesul complex de rafinare îi creste considerabil preţul, dar gustul delicat şi punctul de fum situat la 254 C îi potenţează reputaţia, transformându-l dintr-un ulei cu utilizare regională (Asia, mai ales China şi Japonia) într-unul din ce în ce mai căutat pentru prăjitul la ceaun (deep fry) sau la wok (stir fry).
Uleiul din sâmburi de struguri se extrage dintr-un subprodus al industriei vinului, ceea ce înseamnă că materia primă se găseşte din belşug, şi este ieftină. Cu toate acestea, e un secret bine păstrat de către marii bucătari, care îi apreciază gustul subtil, şi îl folosesc pentru marinate şi sosuri de salată. Are marea calitate de a nu se tulbura la temperaturi joase, şi de a potenţa gustul alimentelor, fără a lăsa în urmă un gust “gras”. E un ulei bogat în vitamina E, acizi graşi esenţiali şi trigliceride (care reduc riscul de boli cardiovasculare şi de impotenţă). Punctul de fum ridicat (216 C) îl fac ideal pentru sotat, prăjit sau înăbuşit, iar proprietăţile de emulsificator îl recomandă pentru maioneze, eliminând riscul ca acestea să se “taie”.
Uleiul de arahide se extrage din alune, şi păstrează ceva din gustul şi aroma acestora. Are punctul de fum la 231 C, şi este, în bucătăriile asiatice, echivalentul celui de măsline în bucătăriile mediteraneene.
Dintre toate uleiurile cunoscute, uleiul de şofrănel este cel mai bogat în grăsimi polinesaturate (77%), are un punct de fum foarte ridicat (265 C), şi este preferat ca ingredient în sosurile de salată, pentru că nu se coagulează la răcire. Este însă sărac în vitamina E, ceea ce îl face mai puţin nutritiv decât alte uleiuri de gătit de pe piaţă.
Scump şi exclusivist, uleiul de nucă se foloseşte cu parcimonie la gătit. Este deschis la culoare, şi are aromă şi gust delicate. Este rareori folosit la prăjit, pentru că temperatura ridicată îi distruge buchetul şi îl amăreşte; se potriveşte însă foarte bine la sosurile de salată, unde aroma ăi este cel mai bine evidenţiată.
Cel mai bogat în grăsimi saturate (peste 80%) este uleiul de cocos, extras din nuca de cocos. De ani de zile, acest ulei se află în mijlocul unei controverse între oamenii de ştiinţă, care nu se pot hotărî dacă este sau nu nociv. În orice caz, uleiul de cocos este folosit industrial în alimentele coapte, în dulciuri şi bomboane, în creme bătute, creamer non-lactat pentru cafea, şi aşa mai departe.
În fine, probabil cel mai puţin cunoscut la noi este uleiul de palmier, originar din Africa de Vest, unde de peste 5.000 de ani se extrage din fructele palmierului tropical (diferit de cocotier!). Până în secolul nostru, acest ulei era produs pe scară redusă în satele africane, şi abia după 1920 a devenit un important produs de export. Uleiul de palmier nerafinat (“virgin” sau roşu) este una din cele mai bogate surse naturale de caroten; este de asemenea bogat în vitaminele E şi K, în coenzima Q10 şi în antioxidanţi. Cu toate că are un punct de fum ridicat (230 C), uleiul de palmier nu este recomandat pentru prăjit, deoarece după prima utilizare antioxidanţii sunt distruşi, iar după 4 utilizări carotenul dispare şi el. Uleiul de palmier se foloseşte pe scară industrială ca ingredient pentru produsele de brutărie şi patiserie, pentru margarine şi bomboane (în special de ciocolată).
Uneori veţi întâlni în reţetele de provenienţă americană, aşa numitul ulei de “canola”. Nu este, cum s-ar putea crede la prima vedere, vorba despre uleiul de rapiţă (uleiul extras din seminţele de rapiţă, toxic pentru oameni şi animale, fiind utilizat doar în scopuri industriale). “canola” este o denumire comerciala care provine din “Canadian” şi “Oil” şi este fabricat dintr-o plantă dezvoltată prin inginerie genetică (modificată genetic) dintr-o plantă înrudită cu rapiţa, care este unul dintre membrii familiei muştarului.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Jumătate din cantitatea de nuci se trece prin maşina de mărunţit. Pentru un gust mai savuros, este bine ca nucile să fie coapte în cuptor circa 15 minute înainte de a fi măcinate. Când compoziţia s-a înmuiat, se adaugă sarea şi se amestecă rapid, apoi ouăle pe rând, 
făina şi trei sferturi din nucile măcinate, 
amestecând totul până se formează un aluat omogen. 
Pe o tavă unsă se formează fursecuri cu ajutorul poşului sau cu o lingură, iar pe fiecare se pune câte o bucăţică de ciocolată 
şi un miez întreg de nucă. 
Tava se pune în cuptorul încins pentru circa 15 minute. 
Ingrediente:
Mod de preparare:
Cureţi ciupercile, le speli, le tai felii subţiri 
şi le căleşti în unt 5-6 minute. 
Le răstorni peste tortellini din castron. 
Condimentezi cu sare şi piper, adaugi smântâna şi pătrunjelul tocat mărunt. 
Ceaiul verde conţine substanţe active care sunt antioxidanţi puternici, ducând la diminuarea efectelor negative ale oxigenului activ. Prevenirea cancerului
Energia de zi cu zi
Mod de preparare:
Se aşează în tavă şi se înţeapă de mai multe ori cu furculiţa. Se lasă să stea aproximativ 15 minute. Se pune tava în cuptorul încins şi se coace aluatul aproximativ 15 minute. Se scoate şi se lasă să se răcească. Se taie aluatul în jumătate. Una dintre jumătăţi se pune deoparte, cealaltă se taie în 8 bucăţi egale.
Apoi se scurg vişinele din compot păstrându-se siropul. Se completează siropul cu apă până se obţine ¼ l de lichid. Se păstrează două linguri din acest sirop pentru glazură. Restul se pune la fiert cu 25 g de zahăr şi cu scorţişoara. 
Se amestecă amidonul cu 2 linguri de apă şi se adaugă la suc, 
se lasă să mai dea un clocot. Se adaugă vişinele. Se lasă compoziţia să se răcească puţin, apoi se întinde pe bucata de aluat întreagă şi se lasă la rece. 
Se amestecă zahărul pudră cu cele 2 linguri de sirop păstrate pentru glazură, până se îngroaşă, şi se pune într-o pungă. Se taie un colţ al pungii şi se desenează gratii pe cele 8 bucăţi de aluat. 
Se lasă să se întărească. Se taie si bucata de aluat îmbibată cu compoziţia de vişine, tot în 8 bucăţi. Se bate frişca. 
Se pune într-un dispozitiv pentru ornat şi se ornează fiecare bucată de aluat cu compoziţie de vişine, în formă de valuri. 
Deasupra se aşază celelalte 8 bucăţi de aluat glazurate. 