miercuri, 28 octombrie 2009

Fursecuri cu ceai

Ingrediente:
- 250 g unt;
- 125 g zahăr;
- un ou;
- două pliculeţe zahăr vanilat;
- 80 ml lapte;
- 450 g făină;
- un plic praf de copt;
- un praf de sare;
- două pliculeţe cu ceai de fructe;
- seminţe de chimen.

Mod de preparare:
Laptele se pune la fiert împreună cu pliculeţele de ceai. După ce a dat în fiert, se opreşte focul, se acoperă cu o farfurie şi se lasă la infuzat 5 minute. Se scot pliculeţele cu ceai, iar laptele se lasă la răcit. Zahărul se pune într-un castron împreună cu untul. Se mixează până când nu se mai simt cristalele de zahăr, se adaugă oul, zahărul vanilat şi laptele cu ceai. Se presară făina amestecată cu praful de copt şi sarea. Se adaugă şi seminţele de chimen. Se frământă până când rezultă un aluat potrivit de tare. Se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la frigider pentru 30 de minute. Se întinde o foaie mai groasă, se decupează cu o formă şi se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coc timp de 15-20 de minute la foc mediu.