Lumea vinului I

Vinul este o emblemă a regiunii din care provine. Nici un alt produs nu oglindeşte mai bine cultura, geografia şi istoria locului în care a fost creat. Fiecare recoltă produce vinuri ce reprezintă o însumare a diferitelor procese climatice şi umane; de aceea fiecare vin este unic. Vinul este simplu şi complex în acelaşi timp: este o încântare de moment a simţurilor, dar şi sublima expresie a unei bucăţi de pământ şi a unui moment în timp.

Originile şi semnificaţia culturală a vinului

Se crede că vinul este originar din munţii Caucaz din Georgia, fiind parte integrată a culturii lumii încă de la apariţia primelor dovezi istorice. Unul dintre cei mai îndrăgiţi zei ai vechilor greci era Dionysos (adoptat de romani sub numele de Bachus), în cinstea căruia vinul era băut de sărbători, licoarea magică fiind un ingredient esenţial al stilului de viaţă mediteranean. Ulterior a devenit un element important în religia creştină, mănăstirile europene din Evul Mediu încercând să ridice calitatea lui, să îmbunătăţească tehnicile de cultivare a viţei-de-vie şi de producere a vinurilor.

În secolul XVI, când europenii se aventurau în Lumea Nouă, credinţa şi vinurile i-au susţinut din plin. Fiind natural şi mai sigur de băut decât apa, vinul a devenit o prezenţă constantă în viaţa cotidiană, atât la nivel profan, pentru astâmpărarea setei, cât şi la nivel religios, având valenţe simbolice în spiritualitatea creştină. Comerţul cu vin a înflorit (în importante centre europene de export, precum Bordeaux, Porto şi Veneţia), tehnicile de îmbuteliere au fost perfecţionate, s-au creat vinurile spumante, iar vinurile din Bordeaux, Burgundia (Bourgogne), Germania şi Portugalia şi-au câştigat faima. Lumea vinului, aşa cum o ştim astăzi a început să capete formă. Acum, mai mult ca oricând, vinul este o parte a vieţii cotidiene în întreaga lume. Nu este surprinzător că a devenit un element intrinsec al culturii lumii. Vinul continuă să fascineze prin caracterul său versatil, fiind întotdeauna extrem de legat de pământul, oamenii şi cultura care l-au creat.

Lumea vinului în continuă creştere

La sfârşitul secolului XX, peste 8 milioane de hectare erau cultivate cu viţă-de-vie şi se produceau aproape 300 de milioane de hectolitri de vin. În prezent, vinul este produs aproape în toată lumea, începând din Chile până în Africa de Sud, Noua Zeelandă sau China. Podgoriile sunt situate între 32⁰ şi 51⁰ latitudine în emisfera nordică şi între 28⁰ şi 42⁰ în cea sudică.

Europa mediteraneană este inima viticulturii; aici, soarele străluceşte cel mai mult (240 de ore pe lună), temperatura medie este de 17⁰C în sezonul de creştere, precipitaţiile anuale înregistrează aproximativ 600 l/m², în timp ce iarna rece permite viţei o perioadă de latenţă. Zone viticole faimoase precum Bordeaux, Burgundia, Valea Ronului, Rioja şi Toscana beneficiază de aceste condiţii ideale, iar vinurile lor au devenit de referinţă în toată lumea. În aceste zone ale Lumii Vechi, specificul regional este foarte important. Dacă există terroir-ul (cuvânt din limba franceză folosit pentru a descrie în general mediul de cultivare a unei vii) potrivit, vinurile vor avea cea mai armonioasă combinaţie de aciditate, dulceaţă, aromă de fruct, taninuri, toate perfect echilibrate.

Căutarea de noi regiuni prielnice a împins viticultorii să se aventureze în zone viticole neexplorate până atunci, din Europa şi Lumea Nouă. Multe dintre zonele nou descoperite s-au dovedit a fi teritorii potrivite pentru podgorii, strugurii crescând bine în arşiţă, aparent fără efort. Dar producătorii au descoperit că cele mai bune vinuri provin din podgoriile unde căldura este temperată de efectele liniştitoare ale apei – lac, râu, fluviu, ocean – ori de influenţa răcoritoare a altitudinii. Când viţa trebuie să lupte pentru supravieţuire, strugurii tind să capete o aromă mai rafinată.

Sursa: „Vinurile lumii” – Ed. Litera 2010

ŞAMPANIA

„Beau şampanie când sunt învingător, pentru a sărbători, dar beau şi când pierd, pentru a mă consola”. – Napoleon Bonaparte

Nu există eveniment mai special în viaţă care să nu fie sărbătorit cu o cupă de şampanie. Cunoscut iniţial la curtea regilor Franţei, acest produs iubit în toată lumea a devenit nelipsit la orice festivitate. Este băutura sărbătorilor, sărbătoriţilor, învingătorilor, îndrăgostiţilor…şi nu numai. Spre deosebire de alte tipuri de vin, şampania este supusă unei a doua fermentaţii, „responsabilă” pentru mult savuratele bule. Şampania sau „regina vinurilor” este manifestarea finală a artei producerii vinurilor.
Şampanie vs vin spumant vs vin spumos – şampania se fabrică din struguri negri Pinot Noir, Pinot Meunier şi albi Chardonnay, cultivaţi în solurile calcaroase ale regiunii Champagne, din nord-estul Franţei. Doar vinul produs în podgoriile Champagne-Franţa, unde dealtfel îşi are originea şampania, poate fi numit „Champagne”, toate celelalte vinuri spumante produse în alte părţi ale lumii folosind aceleaşi soiuri de struguri şi aceeaşi tehnologie de fabricaţie, pot fi identificate după menţiunea înscrisă pe etichetă: „preparat după metoda champenoise”. Vinul spumant este un tip de vin obţinut prin fermentaţie naturală. Fermentarea se poate face „în sticlă” (după metoda champenoise), respectând aceeaşi tehnologie ca şi la şampanie şi având ca rezultat vinurile spumante scumpe, la fel de gustoase, uneori chiar mai gustoase decât şampania propriu-zisă. Refermentate în aceeaşi butelie în care s-au introdus drojdii pentru fermentaţia secundară a vinului, se pot obţine perlantele cu cele mai fine bule si cu perioada cea mai îndelungată de degajare. O altă metodă de fermentare este aceea în recipiente uriaşe, rezultând vinuri spumante mai ieftine. Această fermentare se realizează în cisterne ermetic închise în care s-a produs fermentaţia secundară, cu dioxid de carbon endogen şi care ulterior au fost îmbuteliate. Prin urmare, vinul spumos este un vin obişnuit, căruia i se adaugă, pentru a deveni efervescent, dioxid de carbon.
Cu ce preparate se savurează şampania – cea mai apreciată combinaţie este cea cu icre negre şi cu stridii. Şampania se poate servi în combinaţie cu aproape orice fel de mâncare. Şampaniile albe seci, se potrivesc la aperitive, însoţind mai ales supele sau fructele de mare, iar şampaniile roşii la preparatele pe bază de peşte şi sosuri de smântână. Şampania extra sec este un aperitiv excelent, care se poate servi cu peşte şi fructe de mare. Şampania rose merge cu preparate asiatice şi peşte, iar cea demiseacă este delicioasă asortată prăjiturilor cu fructe şi frişcă. Şampania de marcă dulce şi semidulce, vinurile spumante roşu şi tămâios se servesc la desert împreună cu struguri, fructe, migdale, fistic, ciocolată, îngheţată, înaintea servirii cafelei. Şampania de marcă seacă şi demiseacă, se serveşte înainte de masă în calitate de aperitiv împreună cu bucatele recomandate pentru vinurile albe seci. Şampaniile „Blanc de Noirs”, sunt ideale pentru a fi consumate cu preparate foarte aromate, inclusiv produse din carne sau brânzeturi. Dacă la desert se servesc şampanie şi alte vinuri spumante, regula este ca mai întâi să se servească şampania, apoi vinul roşu spumant şi, la urmă, vinul roşu tămâios, în pahare diferite.
Varietăţi de şampanie:
– Blanc de Blancs, făcută din Chardonnay, varietate de struguri albi din regiunea Champagne;
– Blanc de Noirs, şampanie albă făcută din struguri din soiurile Pinot Noir sau Pinot Meunier, de regulă, având un colorit galben auriu intens;
– Brut, un sortiment de şampanie foarte sec, fără nici un reziduu de zahăr;
– Cuvee, un amestec de vinuri simple, neacidulate, creat să devină o şampanie echilibrată;
– Demisec, o şampanie dulce care conţine între 3,3% şi 5% zahăr rezidual;
– Rose, şampanie cu o nuanţă rozalie care provine din adăugarea unei cantităţi mici de vin roşu în cuvee sau de la contactul cu pieliţa strugurilor.
Servirea şampaniei – pentru a reliefa aroma specifică, şampania se serveşte răcită în prealabil, de preferinţă într-o frapieră. Sub nici o formă nu se va adăuga gheaţă în paharul de şampanie! Elegantele cupe în care se serveşte şampania, fie că sunt cu picior înalt, cupe largi, semisferice sau conice se vor umple de preferinţă pe trei sferturi. Pentru a menţine băutura cât mai mult timp la temperatura optimă de servire, paharul este recomandat a se ţine întotdeauna de picior.

Istoria vinului

Vinul este una dintre primele creaţii ale umanităţii; cultura viţei de vie şi a vinului se interferează cu istoria omenirii de aproape 7000 de ani. Acestora li se datorează şi descoperirea primelor reacţii chimice, fermentarea şi oxidarea. Strugurele este singurul fruct cu un conţinut bogat de zahăr şi suc abundent care are tendinţa naturală de a fermenta.
Arheologii apreciază că la început viţa de vie a fost "sălbatică", cultivarea ei a fost făcută cu aproape 7000 de ani în urmă, iniţial în Caucaz, apoi, în partea dintre Turcia, Georgia şi Armenia de astăzi. Din contră, alţi specialişti apreciază că viţa de vie a apărut acum 9000 de ani Î.Hr., în Asia Mică. Nu se ştie exact ce şi cum.
Descoperirile arheologice atestă originea viţei de vie şi a vinului în marile culturi ale Greciei şi Romei, în vechiul Egipt au fost identificate înscrieri pe ulcioare, care menţionau anul, via şi producătorul, adică elementele unei prime etichete.
Se ştie că, pentru prima oară, babilonienii au promulgat legi prin care au reglementat modul de exploatare al unui "boutique" de vinuri.
Din totdeauna vinul a fost prezent la sărbători, la ceremonii religioase, ca medicament şi/sau antiseptic şi, nu în ultimul rând, ca aliment furnizor de elemente nutritive. Atenţia şi importanţa ce au fost acordate vinului de-a lungul timpurilor a fost marcată şi de zeii vinului şi viei cum ar fi: Dionysos la greci, Bachus la romani, Gestin, Pa-gestin-dug şi Nin-kasi (dama fructului care îmbată) la sumerieni şi chiar Hristos care a spus "eu sunt adevărata viţă de vie".
Cele mai vechi regiuni viticole cunoscute sunt cele ale Mediteranei antice. Egipteni, sumerieni şi romanii au dat la vremea respectivă un nume viilor lor şi au discutat pentru a cunoaşte care sunt cele mai bune podgorii. Biblia menţionează că ţara Canaan (Fenicia şi Siria) era celebră pentru vinul său. Vechiul testament face numeroase referiri la viţa de vie. Romanii au definit cu grijă cele mai bune podgorii italiene: Falerne - la sud de Roma, Domeniul lui Faustus era apreciat pentru cele mai bune vinuri la vremea respectivă. Urmau vinurile de Alba cultivate pe colinele Albani de astăzi. Pompei era cunoscut ca un mare port vinicol al Italiei romane.
Romanii apreciau în mod deosebit vinurile din acea vreme, provenite din Spania, Grecia, Franţa, precum şi pe cele de pe valea Rinului şi din regiunile dunărene.
În evul mediu, când Europa a ieşit din vremurile "tulburi", mănăstirile şi catedralele deţineau în jurul lor importante suprafeţe cu viţă de vie, pe care călugării au continuat să le amelioreze, au selecţionat cele mai bune plante, au experimentat tăierea, au studiat solul, au ales amplasamente ferite de îngheţ pe care să se producă struguri bine copţi, ceea ce le-a permis să producă cantităţi de vin, nu numai pentru ritualul religios ci şi pentru vânzare. Extinderea suprafeţelor cu viţă de vie a dus nemijlocit la sporirea cantităţilor de vin produse şi implicit la înflorirea comerţului cu vinuri şi apariţia unor drumuri comerciale şi flote ale vinului.
Tot în evul mediu, vinul nu era pentru om un produs de lux, ci o necesitate, mai ales în acele vremuri când apa nu era potabilă, adesea impură, periculoasă, în acest context, vinul se amesteca cu apă pentru a deveni potabilă, ceea ce îi conferea vinului şi rolul de antiseptic în medicina rudimentară a epocii.
Spre sfârşitul secolului al XVH-lea apare cererea pentru vinurile bune sub aspect calitativ şi al prezentării estetice, adică ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de vinuri de "calitate" (grand vins).
Pentru a răspunde acestor cerinţe, în jurul anilor 1660, Arnaud de Pontac, preşedintele parlamentului din Bordeaux, demarează cercetările pentru a produce noile tipuri de vinuri, de calitate, la preţuri evident mai ridicate, prin metode devenite cu timpul curente, dar cu o selecţie mai atentă, vinificare riguroasă, învechire în pivniţă şi un randament mai mic.
Cu toate acestea, în anul 1860 apare în Franţa flagelul "filoxerei" care distruge majoritatea viilor din Europa. Soluţia de remediere se găseşte după aproape 40 de ani, când se grefează soiurile de viţă de vie pe port-altoi american imuni la filoxeră. Acestei tragedii i se mai adaugă apariţia a două boli, oidium şi mildiou, boală parazitară specifică la viţa de vie, cartofi şi alte plante.
La începutul secolului al XX-lea cultura viţei de vie cunoaşte un nou avânt, consumul de vin din Europa înregistrează creşteri importante, mai ales după primul şi cel de al doilea război mondial, când vinurile provenite din Orient şi Africa de Nord sunt de calitate foarte modestă, în aceeaşi perioada cultura viţei de vie se extinde considerabil în ţările din "lumea nouă": coasta de vest a Statelor Unite, Australia, Africa de Sud şi NouaZeelandă.
Situaţia creată după filoxeră şi criza de după cel de al doilea război mondial au impus căutarea unor soluţii pentru adoptarea unei legislaţii vini-viticole coerente, privind cultura viţei de vie, producerea şi învechirea vinului, comercializarea acestuia şi în mod deosebit pentru combaterea fraudei, în sensul înlăturării şi combaterii practicilor nepermise, respectiv vânzarea vinurilor ordinare ca vinuri de calitate, de marca.
În acest context, ştiinţa a început să joace un rol important prin realizarea unor programe de cercetare privind cultura viţei de vie, vinificarea, fermentarea şi învechirea vinurilor în pivniţă, ceea ce a favorizat controlul asupra randamentului şi a calităţii vinurilor. Toate acestea au făcut, ca în paralel, consumul vinului să devină în toată lumea un fenomen la modă.
La sfârşitul secolului XX se constată prezenţa pe piaţa mondială a vinurilor de calitate produse atât de ţările europene cu veche tradiţie cât şi de noile ţări producătoare de vinuri, în detrimentul vinurile de calitate modestă, cu preţuri scăzute.
Preţul vinului şi cantităţile produse au cunoscut fluctuaţii majore de-a lungul istoriei, în funcţie de cerere şi ofertă, în general, vinurile de calitate au avut preţuri constante, cu o uşoară tendinţă de creştere, faţă de vinurile ordinare care au avut preţuri fluctuante.
Alegerea vinurilor, deşi în final este o chestiune de gust, se face de consumatorul de vin, dintr-o gamă sortimentală foarte variată, cu provenienţă din toate ţările lumii. De aceea, amatorul de vin trebuie să ştie, în funcţie de vinul pe care-l doreşte, să citească şi să interpreteze corect informaţiile furnizate de eticheta de pe sticlă, mai ales atunci când este vorba de o ofertă de calitate pentru o anumită ocazie sau de o ofertă obişnuită, zilnică. Raportul calitate / preţ trebuie avut întotdeauna în vedere la alegerea unui vin. Nu trebuie neglijate informaţiile referitoare la originea vinului, felul vinului, soiul de struguri din care este obţinut, tehnologia de vinificare, vârsta şi principalele caracteristici prezentate şi identificate prin degustare.

7 lucruri esenţiale despre vinuri

Lumea vinului este una complexă pentru necunoscători. Combinaţiile de gusturi şi mirosuri, precum şi varietatea soiurilor, intimidează pe cei care nu se pricep la aşa ceva. Adevărul este că această lume a vinului nu trebuie să pară complexă şi greu de înţeles, şi dacă ai câteva noţiuni de bază te poţi descurca de minune.
Vinuri roşii1. Cabernet SauvignonDescriere: Acesta este unul dintre cele mai cunoscute vinuri roşii. Cabernet Sauvignon este recunoscut pentru gustul si aroma desăvârşite; este bogat, intens, cu puţin gust de cireşe sau ierburi aromate. Când laşi puţin vinul în cupă şi te uiţi la el vei observa nuanţe de afine sau stejar. Cabernet Sauvignon este un vin uscat datorită taninului pe care îl are - acidul tanic este cel care face ca acest vin să-ţi dea senzaţia de gură uscată.Merge cu: Un vin roşu excelent merge la o masă bogată. Cabernet Sauvignon se bea când mănânci carne bună, precum raţă, vită picantă, iepure, carnaţi, sau rinichi. De asemenea, merge şi la o masă de brânzeturi aspre.Sugestie: Pentru 13 dolari sticla, Albamar Cabernet Sauvignon Reserve este o alegere fină. Este un Cabernet cilian şi are arome de fructe negre, petale de trandafir, sau coajă de portocală. Este un vin foarte sec, cu bogate arome de fructe şi foarte puţin acid tanic. Merge extraordinar împreună cu nişte ciuperci făcute la grătar.
2. MerlotDescriere: Merlot este poate cel mai accesibil vin roşu pentru cei care nu sunt iniţiaţi în aceste taine, şi are gust de ierburi aromate. Mai puţin sec decât Cabernet Sauvignon, Merlot are tente de afine, prune, ciocolată şi vanilie.Merge cu: Merlot este un vin versatil. Îl poţi asorta la o mâncare nu prea aromată, dar merge excelent şi dacă mănânci vită sau miel. La fel de bine merge şi la o masă pe care ai o raţă gătită cum trebuie. De asemenea, Merlot merge cu mâncărurile italiene consistente.Sugestie: Un Merlot din Spania, Gran Toc Hill Reserva 2000, poţi să-l iei la circa 17 dolari. Merge excelent cu salată de ciuperci sau cu careen de vită prăjită.3. Pinot NoirDescriere: Dacă ne referim la îndrăzneală, Pinot Noir este cu o treaptă mai jos decât Merlot. Pinot Noir este un vin roşu uşor şi delicat, dar complex. Culoarea sa poate fi de la roşu deschis la roşu închis, iar în general are aromă de cireşe.Merge cu: Pinot Noir merge foarte bine la o masă cu somon, miel, pui, şuncă, sau carne de porc. Bucătăria clasică franceză are mâncăruri bazate pe consumul de Pinot Noir, precum celebrul "coq au vin" - pui gătit în vin roşu. Acest vin merge de obicei cu mâncăruri simple, dar bogate în vitamine.Sugestie: La 14 dolari sticla, poţi încerca un Twin Fin California Pinot Noir. Acest vin are o concentraţie mică de tanin, o culoare de rubin şi arome de cireşe sau vanilie. Serveşte-l cel mai bine când este uşor răcit şi asortează-l cu un aperitiv bun sau cu ton.
4. ZinfandelDescriere: Zinfandel este un vin roşu deschis, foarte uşor, şi cu arome de mirodenii. Zinfandel are şi derivate mai uşoare care tind să aibă o aromă mai puternică de fructe, în timp ce derivatele mai dure de Zinfandel au o aromă mai profundă de căpşuni. Acest vin este unul valoros, dar ai grijă să nu confunzi Zinfandelul, care este un vin roşu, cu White Zinfandel, care este un rose.Merge cu: Zinfandel se potriveşte de minune cu mâncărurile bucătăriei italiene, şi merge excelent la brânzeturi, paste şi carne roşie. Încearcă-l la o pizza cu tomate, ceapă roşie, prosciutto, mozzarella şi pesto.Sugestie: Cline Zinfandel, un vin californian, se vinde la doar 14 dolari sticla. Este de culoarea rubinului, are gust de ierburi aromate şi mirodenii şi merge excelent la o masă cu pui Cajun, costiţe de porc sau piept de raţă făcut în sos de afine. Vinuri albe5. ChardonnayDescriere: Dacă ai invitaţi la cină şi vrei să le serveşti vin alb, nu dai niciodată greş cu Chardonnay. Este unul dintre cele mai populare vinuri albe deoarece este un vin echilibrat. De la un Chardonnay te poţi aştepta la arome de mere sau pere, în plus faţă de vanilie şi unt.Merge cu: Chardonnay este cel mai popular în California, şi poate de aceea se asortează cel mai bine cu stilul de bucătărie californiană. Gândeşte-te la pui la grill, somon, scoici, sau avocado. Se asortează foarte bine şi cu mâncărurile franţuzeşti şi pastele cu cremă de sos.Sugestie: Salices Chardonnay 2004 se vinde la un preţ de 13 dolari sticla şi este un Chardonnay francez cu arome de piersică, măr, banană, sau miere. Este excelent cu pui la grătar.
6. Sauvignon BlancDescriere: Sauvignon Blanc este cel mai uşor dintre vinurile albe, şi este recunoscut pentru aromele sale de citrice. Uscat şi acid, este un vin sec foarte accesibil.Merge cu: Acest soi de vin alb se asortează foarte bine cu mâncăruri uşoare, precum carne albă, în special peşte şi fructe de mare. De asemenea, este excelent şi ca aperitiv.Sugestie: Nu poţi rata să bei un Fat Bastard Sauvignon Blanc. La aşa un nume, nu poţi decât să fii cel puţin curios. O astfel de sticlă costa 15 dolari, şi este un Sauvignon Blanc franţuzesc foarte bun. Este peste măsură de sec, iar aromele de fructe şi ierburi sunt delicioase. Fat Bastard merge excelent cu peşte alb la grătar sau kebab de pui la grill. Vinuri rose7. Vinurile roseDescriere: Aceste vinuri, după cum o sugerează şi numele, au culori ce merg mai mult spre roz. Culoarea lor vine dintr-un soi de struguri roşii. Există o tehnică specială cu ajutorul căreia se transferă din pigmentul strugurilor în vin, pentru a ieşi această culoare frumoasă. Aceste vinuri au devenit mai cunoscute în anii 80, când vinurile albe erau la putere, iar producătorii încercau să scape de surplusul de struguri roşii. Rezultatul au fost vinurile rose, care uneori sunt făcute din amestecuri de vin roşu cu vin alb - ştiţi însă cum se spune: nu încercaţi asta acasă.Aceste vinuri sunt în general uşoare şi dulceagi, cu toate că unele pot fi chiar foarte seci. Nume de asemenea vinuri: Blanc de Pinot Noir, Cabernet Blanc, White Zinfandel, Pinot Gris, sau Vin Gris.Merge cu: Aceste vinuri, fiind uşoare şi dulci, merg extraordinar de bine cu mâncărurile condimentate - bucătăria latină sau asiatică. Bineînţeles că nu este indicat să bei rose la un bol de chili.Sugestie: Henry of Pelham Rose se vinde cu circa 10 dolari sticla; este un rose canadian destul de uscat şi acid. Este un rose de vară, şi un partener excelent pentru somonul la grătar sau salata de fructe de mare.

Sursa: www.vinul.ro

VINUL ALB

Nu există masă mai deosebită, petrecere sau eveniment special de la care să lipsească băutura, cea care dă savoare mâncării şi încântă simţurile, la fel cum nu există meniu complet, rafinat , din care să lipsească vinul. Indiferent dacă este alb, roşu, sau rose, pentru ca vinul să-şi etaleze toate însuşirile şi să fie apreciat cum se cuvine, trebuie pregătit şi servit respectând o serie de reguli referitoare la temperatura optimă, debuşonare, decantare (dacă este cazul), folosirea anumitor pahare, etc. Ca regulă generală, vinurile se servesc în sticle, care se deschid întotdeauna la masă, în momentul turnării în pahare.
Când se beau vinuri albe?! Aperitivele, moluştele, racii, stridiile, melcii, fructele de mare, ficatul de raţă sau de gâscă, pastele, sosurile albe se servesc cu vin alb sec. legumele şi specialităţile picante se servesc tot cu vin alb, dar mai uşor. Peştele şi carnea de pui se servesc cu vin alb sec sau demisec. Carnea de pasăre de vânat are nevoie de un vin elegant şi fin. una din cele mai reuşite combinaţii este cea de brânzeturi cu vin. Brânza proaspătă sau cea topită se servesc alături de un vin alb dulce, aromat, iar brânza de capră şi brânza de burduf merg cu vin alb sec. la desertul dulce, prăjituri sau fructe şi la brânzeturile fine, se poate servi alături un vin alb dulce sau vin alb vechi, de vinotecă. Tipuri de vinuri: ţinând cont de conţinutul de zahăr, vinurile se diferenţiază astfel: seci (până la 4g zahăr/litru), demiseci (între 4 şi 12g zahăr/litru), demidulci (între 12 şi 50g zahăr/litru), dulci (peste 50g zahăr/litru). Conţinutul de zahăr al vinului depinde de conţinutul de zahăr al strugurilor din recolta respectivă, lucru ce poate varia de la un an la altul, în funcţie de condiţiile climatice şi de tehnologia folosită. Culoarea vinului: la vinurile albe noi, culoarea poate fi: verde gălbui, galben-verzui (Aligote, Ferească regală), galben-pai (Grasă, Muscat Ottonel), iar la cele învechite culorile devin mai intense: galben-auriu, galben-portocaliu, chihlimbariu (Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari). Învechirea vinurilor albe în butoaie duce la obţinerea unor nuanţe gălbui, iar aciditatea mai scăzută duce la obţinerea unor nuanţe aurii. Culoarea brun-gălbuie sau alb cenuşie pune în evidenţă semne de îmbolnăvire a vinului rezultate în urma contactului îndelungat cu aerul sau cu temperaturi ridicate, de peste 10-120C.
Temperatura de servire: o temperatură optimă de servire permite buchetului vinului să degajeze cu maximum de intensitate. Ca regulă generală, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, iar vinurile mai tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Nu trebuie uitat faptul că în timpul servirii, vinul se încălzeşte destul de repede în pahar. Astfel un vin servit la 80C într-o cameră cu temperatura de 180C, va ajunge la 10-120C după cel puţin 10 minute. Vinurile albe seci sunt întotdeauna servite fiind preventiv răcite. Temperatura optimă de servire a acestora este de circa 8-120C. Vinurile albe demidulce sunt servite la o temperatură de 6-80C. Vinurile albe mai extractive (corpolente), catifelate suportă temperaturi de 13-140C. Pentru răcire nu este indicată introducerea cuburilor de gheaţă în vinul din pahar.
Servire-pahare: fiecare tip de vin are nevoie de un anumit pahar, pentru a-i scoate în evidenţă buchetul distinctiv. Pentru vinul alb, se vor folosi pahare uşor mai mici, cu o cupă mai largă, pentru a reţine buchetul. Paharul trebuie să se îngusteze adecvat spre vârf astfel încât să captureze buchetul., permiţând totuşi lichidului să fie sorbit cu uşurinţă. Piciorul paharului trebuie să fie suficient de lung pentru ca mâna să nu atingă bolul, ceea ce ar putea afecta temperatura vinului, şi ca atare buchetul lui. Vinul alb are proprietăţi antiinflamatorii.Vinul alb conţine substanţe cu efect antiinflamator, mai ales dacă după zdrobirea boabelor de struguri, coaja a fost lăsată să fermenteze 18 ore alături de pulpa fructului. Date au fost prezentate de o echipă de specialişti din Israel, care au încercat să îmbunătăţească proprietăţile vinului alb, în contextul în care vinul roşu este cel care deţine cele mai multe recomandări. Cercetătorii au constatat că la ambele soiuri de vin, calităţile se regăsesc în coaja boabelor de struguri, însă vinul alb este obţinut, de cele mai multe ori, prin separarea acesteia de miezul fructului.
Astfel, schimbarea modului de preparare a acestei băuturi o poate îmbunătăţi substanţial, după numai 18 ore de fermentare. Singurul dezavantaj este că soiurile astfel preparate sunt mai duci decât celelalte, fiind recomandate la desert, şi nu în timpul meselor principale. Alte proprietăţi pe care le are vinul alb sunt cele antioxidante, cu rol de refacere a ţesuturilor şi celulelor, precum şi protejarea de radicalii liberi.

Vinurile Dobrogei

În Dobrogea, viţa de vie poate fi cultivată oriunde. La fiecare pas, încotro te întorci, sunt locuri bune pentru vii. Relieful regiunii, format dintr-o succesiune de coline şi terenuri plane, larg învălurat, nu ridică probleme pentru viticultură; lumina şi căldura sunt peste tot din belşug; solul are o bună structură şi fertilitate şi conţine toate elementele chimice de care viţa de vie are nevoie. Apa din precipitaţii nu este câtuşi de puţin de prisos, fapt care constitute o bună premisă pentru obţinerea unor vinuri de înaltă calitate.
Nu este de mirare că, dispunând de astfel de condiţii, viticultura dobrogeană s-a dezvoltat în ritm rapid, ajungând în prezent să ocupe un loc de primă importanţă.
Viile Dobrogei ocupă astăzi o suprafaţă puţin mai mare de 25.000 hectare. Ele se leagă în câteva podgorii care se cer a fi incluse în orice periplu bahic. Regiunea este tăiată de-a curmezişul, puţin mai jos de jumătatea ei, de celebra podgorie a Murfatlarului, întinsă pe traseul văii Caraşu şi formată din trei centre viticole: Murfatlar, Medgidia şi Cernavodă. Renumita podgorie Murfatlar se situează în jumătatea sudică a Dobrogei beneficiind din plin de razele soarelui, de solul calcaros şi influenţa marină. Această podgorie se întinde pe o suprafaţă de peste 2000 ha cultivate cu soiuri de viţă nobilă, lucrate modern. Datorită condiţiilorpedoclimatice excepţionale aici se obţine toată gama de vinuri albe şi roşii, de la cele seci la licoroase. Pe lângă condiţiile naturale, se mai adaugă şi vinificatori de mare valoare şi utilaje moderne, ceea ce face ca vinurile de aici să fie de foarte bună calitate. Caracteristicile de bază sunt: blândeţea, echilibrul şi aroma pregnantă. Urcând spre nord, pe latura estică a ţinutului, întâlnim podgoria Istria - Babadag. În nord, pe malul Dunării, ne întâmpină vechea podgorie de la Sarica-Niculiţel, care-şi aduna viile în trei centre viticole: Tulcea, Niculiţel şi Măcin. În extremitatea sudvestică a regiunii, în imediata apropiere a bătrânului Danubiu, se află viile de la Ostrov, Oltina şi Aliman. Nu pot fi omise din această enumerare nici viile de la Dăieni şi Hârşova, cele de la Adamclisi şi Băneasa şi nici cele de la Mangalia şi Chirnogeni, toate intrate în peisajul viticol dobrogean.
Ţinutul în care ne găsim oferă condiţii dintre cele mai bune atât pentru producerea vinurilor, cât şi a strugurilor de masă. Pot fi cultivate aici chiar şi soiurile pentru stafide, care pretind un surplus de căldură în perioada coacerii strugurilor şi sunt mai puţin rezistente la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Produsele care preiau în cea mai mare măsură amprenta factorilor favorabili de cultură sunt, însă, vinurile. În Dobrogea se produc vinuri care au însuşiri calitative distincte, purtând blazoane de mare nobleţe. Podgoria Murfatlar se înscrie, alături de Cotnari şi Pietroasa, în grupa arealelor viticole romaneşti în care pot fi obţinute vinuri dulci naturale din struguri culeşi la stafidirea boabelor. Peste tot în această regiune pot fi produse vinuri roşii de mare marcă, bogate şi intens colorate, precum şi vinuri albe seci sau demiseci, care se disting prin puternica lor personalitate.

Sursa: www.vinul.ro