Istoria vinului

Vinul este una dintre primele creaţii ale umanităţii; cultura viţei de vie şi a vinului se interferează cu istoria omenirii de aproape 7000 de ani. Acestora li se datorează şi descoperirea primelor reacţii chimice, fermentarea şi oxidarea. Strugurele este singurul fruct cu un conţinut bogat de zahăr şi suc abundent care are tendinţa naturală de a fermenta.
Arheologii apreciază că la început viţa de vie a fost "sălbatică", cultivarea ei a fost făcută cu aproape 7000 de ani în urmă, iniţial în Caucaz, apoi, în partea dintre Turcia, Georgia şi Armenia de astăzi. Din contră, alţi specialişti apreciază că viţa de vie a apărut acum 9000 de ani Î.Hr., în Asia Mică. Nu se ştie exact ce şi cum.
Descoperirile arheologice atestă originea viţei de vie şi a vinului în marile culturi ale Greciei şi Romei, în vechiul Egipt au fost identificate înscrieri pe ulcioare, care menţionau anul, via şi producătorul, adică elementele unei prime etichete.
Se ştie că, pentru prima oară, babilonienii au promulgat legi prin care au reglementat modul de exploatare al unui "boutique" de vinuri.
Din totdeauna vinul a fost prezent la sărbători, la ceremonii religioase, ca medicament şi/sau antiseptic şi, nu în ultimul rând, ca aliment furnizor de elemente nutritive. Atenţia şi importanţa ce au fost acordate vinului de-a lungul timpurilor a fost marcată şi de zeii vinului şi viei cum ar fi: Dionysos la greci, Bachus la romani, Gestin, Pa-gestin-dug şi Nin-kasi (dama fructului care îmbată) la sumerieni şi chiar Hristos care a spus "eu sunt adevărata viţă de vie".
Cele mai vechi regiuni viticole cunoscute sunt cele ale Mediteranei antice. Egipteni, sumerieni şi romanii au dat la vremea respectivă un nume viilor lor şi au discutat pentru a cunoaşte care sunt cele mai bune podgorii. Biblia menţionează că ţara Canaan (Fenicia şi Siria) era celebră pentru vinul său. Vechiul testament face numeroase referiri la viţa de vie. Romanii au definit cu grijă cele mai bune podgorii italiene: Falerne - la sud de Roma, Domeniul lui Faustus era apreciat pentru cele mai bune vinuri la vremea respectivă. Urmau vinurile de Alba cultivate pe colinele Albani de astăzi. Pompei era cunoscut ca un mare port vinicol al Italiei romane.
Romanii apreciau în mod deosebit vinurile din acea vreme, provenite din Spania, Grecia, Franţa, precum şi pe cele de pe valea Rinului şi din regiunile dunărene.
În evul mediu, când Europa a ieşit din vremurile "tulburi", mănăstirile şi catedralele deţineau în jurul lor importante suprafeţe cu viţă de vie, pe care călugării au continuat să le amelioreze, au selecţionat cele mai bune plante, au experimentat tăierea, au studiat solul, au ales amplasamente ferite de îngheţ pe care să se producă struguri bine copţi, ceea ce le-a permis să producă cantităţi de vin, nu numai pentru ritualul religios ci şi pentru vânzare. Extinderea suprafeţelor cu viţă de vie a dus nemijlocit la sporirea cantităţilor de vin produse şi implicit la înflorirea comerţului cu vinuri şi apariţia unor drumuri comerciale şi flote ale vinului.
Tot în evul mediu, vinul nu era pentru om un produs de lux, ci o necesitate, mai ales în acele vremuri când apa nu era potabilă, adesea impură, periculoasă, în acest context, vinul se amesteca cu apă pentru a deveni potabilă, ceea ce îi conferea vinului şi rolul de antiseptic în medicina rudimentară a epocii.
Spre sfârşitul secolului al XVH-lea apare cererea pentru vinurile bune sub aspect calitativ şi al prezentării estetice, adică ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de vinuri de "calitate" (grand vins).
Pentru a răspunde acestor cerinţe, în jurul anilor 1660, Arnaud de Pontac, preşedintele parlamentului din Bordeaux, demarează cercetările pentru a produce noile tipuri de vinuri, de calitate, la preţuri evident mai ridicate, prin metode devenite cu timpul curente, dar cu o selecţie mai atentă, vinificare riguroasă, învechire în pivniţă şi un randament mai mic.
Cu toate acestea, în anul 1860 apare în Franţa flagelul "filoxerei" care distruge majoritatea viilor din Europa. Soluţia de remediere se găseşte după aproape 40 de ani, când se grefează soiurile de viţă de vie pe port-altoi american imuni la filoxeră. Acestei tragedii i se mai adaugă apariţia a două boli, oidium şi mildiou, boală parazitară specifică la viţa de vie, cartofi şi alte plante.
La începutul secolului al XX-lea cultura viţei de vie cunoaşte un nou avânt, consumul de vin din Europa înregistrează creşteri importante, mai ales după primul şi cel de al doilea război mondial, când vinurile provenite din Orient şi Africa de Nord sunt de calitate foarte modestă, în aceeaşi perioada cultura viţei de vie se extinde considerabil în ţările din "lumea nouă": coasta de vest a Statelor Unite, Australia, Africa de Sud şi NouaZeelandă.
Situaţia creată după filoxeră şi criza de după cel de al doilea război mondial au impus căutarea unor soluţii pentru adoptarea unei legislaţii vini-viticole coerente, privind cultura viţei de vie, producerea şi învechirea vinului, comercializarea acestuia şi în mod deosebit pentru combaterea fraudei, în sensul înlăturării şi combaterii practicilor nepermise, respectiv vânzarea vinurilor ordinare ca vinuri de calitate, de marca.
În acest context, ştiinţa a început să joace un rol important prin realizarea unor programe de cercetare privind cultura viţei de vie, vinificarea, fermentarea şi învechirea vinurilor în pivniţă, ceea ce a favorizat controlul asupra randamentului şi a calităţii vinurilor. Toate acestea au făcut, ca în paralel, consumul vinului să devină în toată lumea un fenomen la modă.
La sfârşitul secolului XX se constată prezenţa pe piaţa mondială a vinurilor de calitate produse atât de ţările europene cu veche tradiţie cât şi de noile ţări producătoare de vinuri, în detrimentul vinurile de calitate modestă, cu preţuri scăzute.
Preţul vinului şi cantităţile produse au cunoscut fluctuaţii majore de-a lungul istoriei, în funcţie de cerere şi ofertă, în general, vinurile de calitate au avut preţuri constante, cu o uşoară tendinţă de creştere, faţă de vinurile ordinare care au avut preţuri fluctuante.
Alegerea vinurilor, deşi în final este o chestiune de gust, se face de consumatorul de vin, dintr-o gamă sortimentală foarte variată, cu provenienţă din toate ţările lumii. De aceea, amatorul de vin trebuie să ştie, în funcţie de vinul pe care-l doreşte, să citească şi să interpreteze corect informaţiile furnizate de eticheta de pe sticlă, mai ales atunci când este vorba de o ofertă de calitate pentru o anumită ocazie sau de o ofertă obişnuită, zilnică. Raportul calitate / preţ trebuie avut întotdeauna în vedere la alegerea unui vin. Nu trebuie neglijate informaţiile referitoare la originea vinului, felul vinului, soiul de struguri din care este obţinut, tehnologia de vinificare, vârsta şi principalele caracteristici prezentate şi identificate prin degustare.