Ingrediente:- 300 g aluat de foi;
- 450 g vişine (compot sau congelate);
- 50 g zahăr;
- 1 lingură scorţişoară;
- 2 linguri de amidon alimentar;
- 100 g zahăr pudră;
- 200 g frişcă;
- 1 plic zahăr vanilat.
Mod de preparare:Se aşează foaia una peste alta şi se formează un dreptunghi de dimensiunea tăvi (sau un pătrat).
Se aşează în tavă şi se înţeapă de mai multe ori cu furculiţa. Se lasă să stea aproximativ 15 minute. Se pune tava în cuptorul încins şi se coace aluatul aproximativ 15 minute. Se scoate şi se lasă să se răcească. Se taie aluatul în jumătate. Una dintre jumătăţi se pune deoparte, cealaltă se taie în 8 bucăţi egale.
Apoi se scurg vişinele din compot păstrându-se siropul. Se completează siropul cu apă până se obţine ¼ l de lichid. Se păstrează două linguri din acest sirop pentru glazură. Restul se pune la fiert cu 25 g de zahăr şi cu scorţişoara. 
Se amestecă amidonul cu 2 linguri de apă şi se adaugă la suc, 
se lasă să mai dea un clocot. Se adaugă vişinele. Se lasă compoziţia să se răcească puţin, apoi se întinde pe bucata de aluat întreagă şi se lasă la rece. 
Se amestecă zahărul pudră cu cele 2 linguri de sirop păstrate pentru glazură, până se îngroaşă, şi se pune într-o pungă. Se taie un colţ al pungii şi se desenează gratii pe cele 8 bucăţi de aluat. 
Se lasă să se întărească. Se taie si bucata de aluat îmbibată cu compoziţia de vişine, tot în 8 bucăţi. Se bate frişca. 
Se pune într-un dispozitiv pentru ornat şi se ornează fiecare bucată de aluat cu compoziţie de vişine, în formă de valuri. 
Deasupra se aşază celelalte 8 bucăţi de aluat glazurate. 
Bananele sunt digerate uşor de oricine şi plac majorităţii oamenilor; în plus, conţin mai mult potasiu decât oricare fruct. Şi, de obicei, sunt relativ ieftine! 
Se aleg bananele de culoare galben aprins, cu vârfurile colorate în verde. 
Pipăiţi fructele ca să vă asiguraţi că sunt ferme şi coapte. 
Evitaţi fructele cu coaja zgâriată, despicată sau pătată sau cele cu miros puternic; sunt, cel mai probabil, prea coapte.
Mod de preparare:
Se continuă baterea şi se adaugă treptat zahărul şi sucul de lămâie. Se preîncălzeşte cuptorul şi se unge tava cu unt. Se amestecă migdalele cu scorţişoara, 
praful de cacao şi esenţa de migdale, 
apoi se înglobează treptat cu o lingură în albuşurile bătute.
Aluatul cu migdale se aşează în tavă cu o lingură. După fiecare folosire lingura se scufundă în apă călduţă, pentru ca aluatul să nu se lipească. Se formează grămăjoare mici, lăsând distanţă între ele. 
Se bagă tava în cuptorul cald şi se coace timp de aproximativ 20 de minute, până când aluatul se solidifică. Se scot fursecurile cu precauţie din tavă, cu un cuţit cu lama lată, apoi se lasă la răcit pe un grilaj.
Fursecurile pot fi puse în cutie abia după ce s-au răcit complet, deoarece astfel rămân proaspete şi nu se înmoaie.
Mod de preparare:
ouăle tari feliate, caşcavalul ras, frunzele de salată, ardeiul gras tăiat felii,
castraveţii curăţaţi de coajă şi tocaţi beţişoare
şi mărarul. 
Pentru sos se omogenizează muştarul cu uleiul turnat puţin câte puţin, sucul de lămâie, apa, sarea şi piperul după gust. 
Se toarnă sosul peste salată şi se serveşte. 
Cosmetica de acasă – în Roma antică, laptele de măgăriţă era considerat foarte eficace în combaterea ridurilor. Pompeea, soţia lui Nero, se îmbăia în lapte, iar în timpul călătoriilor o însoţeau 500 de măgăriţe. Învăţatul Avicenna susţinea că laptele „scoate petele urâte de pe piele” şi că, dacă se bea lapte îndulcit, tenul devine mai luminos. Iată de ce măştile pentru ten se fac, şi astăzi, pe bază de lapte sau de smântână.
Cât lapte să bem? Laptele conţine aminoacizi importanţi. Necesarul zilnic de metionină, de exemplu, e acoperit de o jumătate de pahar de lapte. Conţine şi multe săruri minerale: unui adult i-ar fi suficient să bea 300 ml, iar unui copil, 0,5 l pe zi. E bogat şi în vitamine. Necesarul zilnic de vitamina A (1 mg) ar fi asigurat de 4 l de lapte (0,24 mg/l), iar pentru a acoperi necesarul de vitamina D, ar trebui să bem… o găleată plină (necesarul pe zi este de 25 mg, iar un litru conţine 1,5 mg). Vitamina C se descompune în timpul prelucrării termice. Într-o cantitate mai mare se găseşte vitamina B12 (7,5 mg la un necesar pe zi de un mg). Acesta este motivul pentru care s-a trecut la prepararea unui lapte specializat, cu diverse adaosuri de vitamine.
Bun şi consistent – prima expertiză a laptelui s-a făcut în Roma antică. La intrarea în oraş, străjerul introducea tăişul sabiei în bidonul cu lapte: dacă picăturile de lapte se scurgeau încet, însemna că laptele nu a fost îndoit cu apă. Ni s-a sugerat din copilărie că laptele este foarte bine asimilat în organism. Nu este întotdeauna aşa. Unii nu suportă deloc laptele, din care cauză nici nu le place. Dar, de fapt, ei nu-l consumă aşa cum ar trebui. Este bine de ştiut că laptele nu este o băutură, ci un fel de mâncare. De aceea nu trebuie să-l bem după o masă copioasă. Mai demult se spunea: „Să mâncăm nişte lapte”. Ajungând în stomac, sub acţiunea sucurilor gastrice acide, laptele se coagulează. Dacă stomacul este deja plin, laptele învăluie întreaga cantitate de alimente şi o izolează de sucurile gastrice. Astfel, mâncarea nu va putea fi digerată până când nu se digeră laptele. De aici şi senzaţia de greutate în stomac. Dar chiar această particularitate a laptelui ne salvează în cazul intoxicaţiilor: el învăluie alimentul alterat. Grăsimile din laptele de vacă devin în stomac lichide (ele se topesc la o temperatură de 280 C) şi de aceea se digeră mai uşor. Laptele de oaie este de 1,5 ori mai gras, acesta fiind motivul pentru care e digerat într-un timp mai lung. Cel mai uşor este asimilat laptele de capră, care are cele mai mici globule de grăsime.
După preferinţe – înainte de a fi comercializat, laptele este supus unei prelucrări minuţioase, cu scopul de a se distruge microorganismele. În funcţie de metodele de prelucrare, se obţin laptele pasteurizat şi cel sterilizat. Pasteurizarea poate fi de lungă durată (1/2 oră la 630 C), de scurtă durată (15 – 30 de secunde la 720 C) şi instantanee (la 850 C). Laptele sterilizat se prelucrează la o temperatură de 104 – 1200 C sau chiar 1400 C (prelucrare cu ultrasunete). La o astfel de prelucrare se păstrează vitaminele din lapte, de aceea este preferată. Dar, cu cât temperatura e mai ridicată, cu atât rămân cantităţi mai mici de calciu, proteine (albumină, globulină), se pierde „capacitatea laptelui de a se închega” (transformarea în brânzeturi).
Ingrediente:
Mod de preparare:
În partea mai îngustă, vei pune jumătăţi de pişcoturi. Aşezi pişcoturile şi pe margini, până acoperi cu ele întreaga formă. Pentru cremă, freci bine untul cu zahărul. 
Adaugi câte un gălbenuş şi, după fiecare ou, 
freci bine câteva minute, până se omogenizează toată compoziţia. Pui cacao amestecată 
cu lapte, zahărul vanilat, romul
şi albuşurile bătute spumă tare
şi amesteci uşor toată compoziţia, până se încorporează. Torni crema peste pişcoturi, până le acoperă integral.
Tai vârfurile pişcoturilor pentru a egaliza compoziţia. Presari apoi peste cremă restul de pişcoturi, fărâmiţate.
Dai la rece pentru două ore şi-l serveşti ornat cu frişcă şi alune. 