ANASONUL(Pimpinella anisum)

Partea folosită: fructele, numite adesea “seminţe”, deşi, din punct de vedere botanic, nu este corect.
Moduri de întrebuinţare: seminţe, uscate, întregi sau măcinate.
Familia de plante: apiaceae (familia pătrunjelului).
Descrierea plantei şi cultivarea: anasonul este o plantă anuală, cu rădăcini subţiri, crescând până la 60 de cm înălţime. Frunzele de la baza tulpinii sunt late, dinţate şi triunghiulare, cele de la vârf sunt mai mici şi mai înguste. Florile sunt mici şi albe, grupate în ciorchini iar dedesubtul lor se află fructele, aşa numitele seminţe de anason.Planta se înmulţeşte prin seminţe, la începutul primăverii, în locuri aerate, uscare şi luminoase. Cel mai adesea nu supravieţuieşte dacă e plantată în ghiveci sau transplantată. Fără veri lungi şi călduroase nu va produce fructe coapte. Anasonul este recoltat când seminţele îşi schimbă culoarea în verde-gri. Florile sunt tăiate şi sunt atârnate de tulpină, dedesubtul lor aşternându-se hârtie curată. Seminţele se usucă şi se colectează când cad pe hârtie.
Descrierea condimentului: anasonul este dulce şi foarte aroma. Deşi rădăcinile şi frunzele sunt şi ele comestibile, seminţele sunt cele folosite în bucătărie. Ele sunt de culoare verde-gri până la maroniu, striate şi ovale, măsurând 2-4 mm în lungime.Anasonul seamănă cu membrii familiei morcovului, familie care include mărarul, feniculul, coriandrul, chimenul şi chimionul turcesc.Gustul este dulce şi aromat, aroma este similară cu a fenelului amestecat cu lemn dulce.

Pregătire şi depozitare: seminţele îşi pierd rapid aroma, aşa că trebuie cumpărate întregi şi măcinate doar când este nevoie; trebuie păstrate în locuri lipsite de aer, umezeală şi lumină. Dacă este păstrat într-un recipient etanş el îşi va păstra aroma până la un an.

Origine: planta de anason este originară din Asia şi este cultivată în ţările mediteraneene încă din cele mai vechi timpuri. Întrucât anasonul are nevoie de lumină, planta este cultivată mai ales în ţările din sudul Europei, dar şi în India, America Centrală şi de Sud.
Turcia este un producător important, dar cea mai bună calitate provine din Spania।În bucătăriile din Orientul Îndepărtat (India, Iran, Indonezia) nu se face vreo distincţie între anason şi fenicul. De aceea, pentru ambele este folosit acelaşi nume. În Filipine, anasonul stelat este numit, pur şi simplu, anason.

Mitologie: condimentul şi-a căpătat numele din latina clasică, ”anisum”, datorită confuziei cu mărarul, care în limba greacă este numit “aneson” sau “aneton”.

Anasonul este cunoscut drept condiment şi produs medical de acum 3500 de ani। Egiptenii îi foloseau frunzele şi seminţele. Anasonul s-a răspândit în regiunea mediteraneeană ajungând până în Europa Centrală şi de Nord datorită călugărilor, în timpul lui Carol cel Mare. Mestecarea câtorva boabe de anason după o masă copioasă era un obicei larg răspândit în Orient. Romanii mâncau la desert o prăjitură de anason pentru a le împrospăta respiraţia şi pentru digestie. În Biblie, în Evanghelia lui Matei, se menţionează plata zeciuielii cu anason. În 1305, anasonul a fost listat de regele Edward I printre medicamentele impozabile, negustorii care îl aduceau la Londra fiind forţaţi să plătească o taxă, sumele de bani astfel strânse fiind folosite la repararea podului Londrei. Despre anason se spunea că vindecă deochiul şi îndepărtează coşmarurile dacă este ţinut sub pernă. Anasonul este folosit în prepararea a numeroase siropuri contra tusei şi pentru afecţiunile gâtului, la aromatizarea altor medicamente şi la parfumarea săpunurilor şi a altor produse cosmetice. Se mai spune că anasonul este leac pentru muşcăturile de şoareci şi şobolani şi că uleiul extras din seminţele sale, adăugat în momeala pescarilor, le creşte acestora norocul la pescuit.Câinii au o atracţie pentru anason care este adesea folosit ca ingredient în mâncarea pentru câini iar seminţele pot fi folosite de adversarii vânătorii pentru a face câinii să piardă urma vânatului.

Utilizări culinare: mirosul anasonului este plăcut, dulce şi aromat. Gustul condimentului este picant şi proaspăt. Anasonul este folosit pentru asezonarea dulciurilor de Crăciun şi a păinii.
În bucătăria vestică, anasonul este folosit aproape exclusiv la dulciuri; ocazional, fructele sunt aromatizate cu anason. În doze mici, seminţele de anason fac parte uneori din amestecurile tradiţionale de condimente pentru cârnaţi sau tocane. Utilizarea sa principală este însă aromatizarea băuturilor pe bază de anason în diferite ţări mediteraneene: raki în Turcia, uzo în Grecia şi pernod în Franţa. În multe cazuri, uleiul de anason este substituit, total sau parţial, cu cel de anason stelat.În est, anasonul este mai puţin cunoscut, feniculul sau anasonul stelat fiind mai uşor de procurat şi mai populare. Anasonul poate substitui feniculul în reţetele din nordul Indiei, dar este un substituent de slabă calitate pentru anasonul stelat din reţetele chinezeşti.Anasonul apare ocazional şi în reţetele mexicane ca substitut pentru tarhonul mexican şi pentru frunzele piperate.Alte câteva plante au o aroma apropiata de anason, atât feniculul cât şi hatmatuchi copiază aroma anasonului aproape identic; mult mai puţin seamănă cu anasonul mărarul şi antonica.
Înainte de folosire, seminţele de anason trebuie zdrobite pentru s-şi degaja toată aroma. Anasonul are un gust care le poate domina pe toate celelalte. Aveţi grijă când îl folosiţi la gătit şi copt. Anasonul nu se combină bine cu celelalte condimente aromatice.

Sursa: http://www.comdimenteweb.ro/
Iburg Anne, Dicţionarul Dumont de condimente, ed. Allfa, Bucureşti 2008