duminică, 27 decembrie 2009

Tort cu cireşe şi ness

Ingrediente:
- 3 ouă;
- 100 g zahăr;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 1 praf sare;
- 100 g făină;
- 40 g amidon alimentar;
- 1 praf de copt;
- ½ linguriţă scorţişoară;
- 1 lingură ness;
- 1 borcan (700 ml) cireşe;
- 750 g frişcă;

Preparare:
Se bat ouăle şi trei linguri cu apă rece. Apoi, se adaugă treptat zahărul, zahărul vanilat şi sare, amestecând continuu. Se amestecă făina cu amidonul alimentar, praful de copt şi scorţişoara, se trec prin sită şi se adaugă la compoziţia de ouă, împreună cu nessul. Aluatul se toarnă într-o formă demontabilă pentru torturi, tapetată cu hârtie cerată. Se introduce în cuptorul încins şi se coace aproximativ 20 de minute. Se desprinde aluatul din formă şi se lasă să se răcească. Se scurg cireşele. Se taie blatul de două ori pe orizontală. Partea de jos a tortului se umple cu jumătate din cantitatea de cireşe, apoi se unge cu ¼ din cantitatea de frişcă. Se aşază partea din mijloc a blatului deasupra şi se repetă procedeul. Se acoperă cu partea superioară a blatului. Apoi se unge tortul cu restul de frişcă. Se ornează cu ciocolată rasă, frişcă şi cireşe.

5 comentarii:

Craita spunea...

Sarbato
fericite!
Apropo,ne-ai prezentat aici un tort minunat!

Nina spunea...

May all your dreams come true and may you be blessed with all the best things in life! Happy New Year 2010! XO
La Multi Ani!

carnetul de retete spunea...

La Multi Ani ! Bonne année !

MONONOKE KITCHEN spunea...

Multi ani fericiti!

Sorin spunea...

Superb tort, pun pariu ca-i si delicios! Merita incercat!