joi, 20 mai 2010

ŞAMPANIA

„Beau şampanie când sunt învingător, pentru a sărbători, dar beau şi când pierd, pentru a mă consola”. – Napoleon Bonaparte

Nu există eveniment mai special în viaţă care să nu fie sărbătorit cu o cupă de şampanie. Cunoscut iniţial la curtea regilor Franţei, acest produs iubit în toată lumea a devenit nelipsit la orice festivitate. Este băutura sărbătorilor, sărbătoriţilor, învingătorilor, îndrăgostiţilor…şi nu numai. Spre deosebire de alte tipuri de vin, şampania este supusă unei a doua fermentaţii, „responsabilă” pentru mult savuratele bule. Şampania sau „regina vinurilor” este manifestarea finală a artei producerii vinurilor.
Şampanie vs vin spumant vs vin spumos – şampania se fabrică din struguri negri Pinot Noir, Pinot Meunier şi albi Chardonnay, cultivaţi în solurile calcaroase ale regiunii Champagne, din nord-estul Franţei. Doar vinul produs în podgoriile Champagne-Franţa, unde dealtfel îşi are originea şampania, poate fi numit „Champagne”, toate celelalte vinuri spumante produse în alte părţi ale lumii folosind aceleaşi soiuri de struguri şi aceeaşi tehnologie de fabricaţie, pot fi identificate după menţiunea înscrisă pe etichetă: „preparat după metoda champenoise”. Vinul spumant este un tip de vin obţinut prin fermentaţie naturală. Fermentarea se poate face „în sticlă” (după metoda champenoise), respectând aceeaşi tehnologie ca şi la şampanie şi având ca rezultat vinurile spumante scumpe, la fel de gustoase, uneori chiar mai gustoase decât şampania propriu-zisă. Refermentate în aceeaşi butelie în care s-au introdus drojdii pentru fermentaţia secundară a vinului, se pot obţine perlantele cu cele mai fine bule si cu perioada cea mai îndelungată de degajare. O altă metodă de fermentare este aceea în recipiente uriaşe, rezultând vinuri spumante mai ieftine. Această fermentare se realizează în cisterne ermetic închise în care s-a produs fermentaţia secundară, cu dioxid de carbon endogen şi care ulterior au fost îmbuteliate. Prin urmare, vinul spumos este un vin obişnuit, căruia i se adaugă, pentru a deveni efervescent, dioxid de carbon.
Cu ce preparate se savurează şampania – cea mai apreciată combinaţie este cea cu icre negre şi cu stridii. Şampania se poate servi în combinaţie cu aproape orice fel de mâncare. Şampaniile albe seci, se potrivesc la aperitive, însoţind mai ales supele sau fructele de mare, iar şampaniile roşii la preparatele pe bază de peşte şi sosuri de smântână. Şampania extra sec este un aperitiv excelent, care se poate servi cu peşte şi fructe de mare. Şampania rose merge cu preparate asiatice şi peşte, iar cea demiseacă este delicioasă asortată prăjiturilor cu fructe şi frişcă. Şampania de marcă dulce şi semidulce, vinurile spumante roşu şi tămâios se servesc la desert împreună cu struguri, fructe, migdale, fistic, ciocolată, îngheţată, înaintea servirii cafelei. Şampania de marcă seacă şi demiseacă, se serveşte înainte de masă în calitate de aperitiv împreună cu bucatele recomandate pentru vinurile albe seci. Şampaniile „Blanc de Noirs”, sunt ideale pentru a fi consumate cu preparate foarte aromate, inclusiv produse din carne sau brânzeturi. Dacă la desert se servesc şampanie şi alte vinuri spumante, regula este ca mai întâi să se servească şampania, apoi vinul roşu spumant şi, la urmă, vinul roşu tămâios, în pahare diferite.
Varietăţi de şampanie:
– Blanc de Blancs, făcută din Chardonnay, varietate de struguri albi din regiunea Champagne;
– Blanc de Noirs, şampanie albă făcută din struguri din soiurile Pinot Noir sau Pinot Meunier, de regulă, având un colorit galben auriu intens;
– Brut, un sortiment de şampanie foarte sec, fără nici un reziduu de zahăr;
– Cuvee, un amestec de vinuri simple, neacidulate, creat să devină o şampanie echilibrată;
– Demisec, o şampanie dulce care conţine între 3,3% şi 5% zahăr rezidual;
– Rose, şampanie cu o nuanţă rozalie care provine din adăugarea unei cantităţi mici de vin roşu în cuvee sau de la contactul cu pieliţa strugurilor.
Servirea şampaniei – pentru a reliefa aroma specifică, şampania se serveşte răcită în prealabil, de preferinţă într-o frapieră. Sub nici o formă nu se va adăuga gheaţă în paharul de şampanie! Elegantele cupe în care se serveşte şampania, fie că sunt cu picior înalt, cupe largi, semisferice sau conice se vor umple de preferinţă pe trei sferturi. Pentru a menţine băutura cât mai mult timp la temperatura optimă de servire, paharul este recomandat a se ţine întotdeauna de picior.

sâmbătă, 8 mai 2010

Chec cu fructe confiate

Ingrediente:
- 350 g făină;
- 200 ml ulei;
- 150 ml lapte;
- 200 g zahăr;
- 7 ouă;
- 10 g praf de copt;
- sare, zahăr vanilat, esenţă de lămâie;
- 1 lămâie;
- fructe confiate.
Preparare:
Se răzuie lămâia. Se tapetează forma cu unt şi făină. Se bat albuşurile spumă cu un praf de sare, apoi se adaugă zahărul şi zeama de lămâie şi se bat până se întăresc din nou. Se adaugă gălbenuşurile, uleiul, laptele, esenţa, vanilia şi fructele confiate. Se amestecă cu telul de câteva ori, apoi se adaugă făina şi praful de copt. Se amestecă lejer până când se încorporează toate ingredientele. Compoziţia se răstoarnă în formă şi se introduce la cuptor pentru 30-40 de minute.

Somn cu roşii

Ingrediente:
- 1,5 kg somn;
- 150 ml ulei;
- 800 g roşii în bulion;
- pătrunjel verde;
- sare, piper.

Preparare:
Se spală si se condimentează peştele. Roşiile se toacă cubuleţe. Pătrunjelul se toacă mărunt.
Bucăţile de peşte unse cu 50 ml de lei se aşează într-o tavă şi se introduc la cuptor, circa 15 minute. Roşiile se înăbuşă în restul de ulei, se adaugă sare şi piper. Sosul format se toarnă peste peşte şi se introduce tava la cuptor pentru încă 10 minute. Preparatul se serveşte cald, cu pătrunjel verde deasupra.

duminică, 28 februarie 2010

Tort cu cremă de vanilie şi cacao

Ingrediente:
Blat: - 6 ouă;
- 140 g zahăr pudră;
- 150 g făină;
- 30 ml ulei;
- 1 praf de copt;
- un praf de sare.
Cremă: - 500 ml lapte;
- 120 g zahăr;
- 2 pacheţele cu praf de budincă de vanilie;
- 500 g unt;
- 2 linguri cacao;
- 50 ml lichior.
Decor: - 50 g migdale decojite tocate.

Preparare:
Se separă ouăle, se bat mai întâi albuşurile cu un praf de sare şi după ce încep să se transforme în spumă se adaugă 100 g de zahăr şi se bat în continuare până se obţine o spumă tare. Cu celelalte 40 g de zahăr se amestecă gălbenuşurile şi se freacă până se obţine o cremă spumoasă pe care o adăugăm în spuma de albuş. La final se adaugă făina cernută cu praful de copt şi uleiul. Se toarnă compoziţia într-o formă de tort cu diametrul de 26 cm şi se introduce la cuptor la foc potrivit timp de 45 de minute. Se prepară budinca din lapte, zahăr şi praful de budincă, după ce a fiert se lasă să se răcească. Untul se taie în bucăţi mici şi se lasă să se înmoaie la temperatura camerei. După ce s-a înmuiat se mixează până se obţine o spumă. În spuma de unt se adaugă puţin câte puţin din cantitatea de budincă. Se bate cu mixerul timp de 5 minute până se obţine o cremă fină. După ce s-a copt şi răcit blatul, se taie în trei pe orizontală. Se împarte crema în trei, o parte se opreşte pentru decor, iar în altă porţie de cremă se adaugă cacao. Se pun cremele în două seringi de ornat şi se pune pe blatul de jos rânduri concentrice de cremă de vanilie şi cremă cu cacao. Blatul din mijloc se stropeşte cu lichior repetându-se operaţiunea anterioară. Se acoperă tortul cu crema de vanilie oprită, iar lateralele se ornează cu migdale.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Grădina mea…





Dafinul (Laurus nobilis)

Moduri de întrebuinţare: frunzele, proaspete şi uscate.
Origine: Dafinii sunt originari din Asia Minor, fiind răspândiţi în întreaga regiune mediteraneeană, din Turcia până în Spania, dar şi în Maroc. Este cultivat în Statele Unite şi în regiunile sud-vestice din fosta Uniune Sovietică.
Proprietăţi: copacul, cu frunze mereu verzi, poate creşte până la 15 metri înălţime. Copacul care este cultivat va trebui să fie foarte bine curăţat de crengi pentru a se putea recolta necesarul de frunze şi rămurele. De fapt, mulţi îl curăţă atât de bine încât ajunge să semene cu o tufă. Copacul are flori alb-gălbui, din flori se dezvoltă boabele albastru-negre mari cât alunele. Sunt folosite la lichioruri şi balsamuri. Frunzele, de un verde închis pe faţă, iar pe spate verde-deschis, sunt culese manual şi uscate la umbră. Au o formă lanceolată şi sunt pieloase.
Mitologie: frunzele de dafin sunt menţionate într-un document sumerian, scris în cuneiforme, vechi de 7000 de ani. Cununile de laur erau considerate simboluri ale victoriei la „box”. Comandanţii romani erau împodobiţi cu ghirlande din frunze de laur după câştigarea unei bătălii. Pentru greci, frunzele de laur erau sfinte, fiind oferite ca ofrandă zeului Apollo. Grecii foloseau frunzele de laur şi în alt scop: preotesele de la templul din Delphi spuneau profeţiile ţinând o frunză de dafin în gură. Frunzele de dafin, dacă sunt consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale. Carol cel Mare recomanda ca frunzele de laur să fie folosite drept medicamente şi condimente. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.
Uz medicinal: esenţele şi balsamurile din dafin sunt folosite extern, pentru tratarea reumatismului şi împotriva insectelor. Utilizat extern, uleiul extras din boabele dafinului vindecă entorsele şi contuziile. Aplicat extern, dafinul este recomandat pentru bebeluşii care suferă de balonare. Frunzele de dafin au de asemenea, proprietăţi antibacteriene.
Sfaturi pentru gătit: frunzele întregi îşi degajă întreaga aromă dacă sunt zdrobite sau tocate. Frunzele de dafin trebuie întotdeauna gătite împreună cu mâncarea pentru a-şi lăsa toată aroma. Crestarea frunzelor intensifică aroma. Frunzele de dafin se combină excelent cu ienupărul, piperul negru şi seminţele de muştar.
Aromă: gustul frunzei de dafin este iute, aromat, condimentat şi uşor amar. Frunzele verzi sunt foarte amare.
Întrebuinţare: tot ce este amar se potriveşte cu dafinul: aspicurile cu carne şi aspicul de cotlet, varza acră, sfecla murată, castraveciorii muraţi, legumele murate, fasolea verde murată, tomatele verzi şi heringii. Dafinul se asociază bine cu carnea de vacă, de vânat, cu marinatele de peşte, mâncărurile de cartofi, fripturile şi cu toate sosurile închise la culoare pentru fripturi, tocăniţele de carne, gulaşurile şi mâncărurile de legume cu sosuri groase.
Cumpărare/păstrare: frunzele uscate de dafin se găsesc la orice supermarket bine aprovizionat. Cu puţin noroc, frunzele proaspete de dafin se găsesc în pieţe în timpul verii. Frunzele de bună calitate sunt fără tulpină, verzi, uscate, în stare bună. O frunză spartă de dafin îşi pierde repede aroma. Frunzele de dafin trebuie păstrate într-un loc uscat şi întunecos. Frunzele proaspete pot fi păstrate în compartimentul de legume din frigider săptămâni întregi.
Sursa: Dicţionarul Dumont de condimente

joi, 18 februarie 2010

miercuri, 10 februarie 2010

Torta del Rio

Ingrediente:
Blat:
- 400 g biscuiţi;
- 200 g unt topit;
- 3 linguri cacao.
Cremă:
- 10 foi gelatină;
- 500 g brânză de vaci;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 3 linguri suc de lămâie;
- 60 g zahăr pudră;
- 400 ml frişcă;
- 3 fructe de mango.

Preparare:
Se zdrobesc biscuiţii; se frământă cu unt şi cacao. Se încrustează pe fundul unei forme de tort. Se dă forma la frigider aproximativ 60 de minute. Se înmoaie gelatina în apă rece. Se amestecă brânza cu zahărul vanilat, sucul de lămâie şi zahărul pudră. Se topeşte gelatina la foc moale; se înglobează mai întâi în 2 linguri cremă de brânză şi apoi în restul de cremă. Când compoziţia începe să se întărească, se înglobează frişca bătută. Se aşază crema pe tort şi se dă la frigider 3 ore. Se ornează cu felii de mango.

luni, 8 februarie 2010

Fursecuri cu rahat

Ingrediente:
- 250 g unt;
- 250 g zahăr;
- 450 g făină;
- 8 gălbenuşuri;
- vanilie, esenţă de rom, coajă de lămâie rasă, rahat;
- 1 praf de copt.

Preparare:
Se alifiază untul cu zahărul şi se adaugă gălbenuşurile. Se adaugă aromele şi făina amestecată cu praful de copt, se amestecă lejer. Se lasă la rece aproximativ 60 de minute. Se formează fursecurile şi se adaugă rahatul deasupra. Se introduc la cuptor până capătă o culoare rumenie.

joi, 28 ianuarie 2010

Trăistuţe cu mere şi stafide

Ingrediente:
Aluat:
- 50 g drojdie;
- 50 g zahăr;
- 200 ml lapte;
- 500 g făină;
- 100 g unt;
- 1 linguriţă coajă rasă de lămâie;
- sare, scorţişoară.
Umplutură:
- 50 g stafide;
- 1 lingură rom;
- 500 g mere acrişoare;
- 2 linguri suc de lămâie;
- 50 g zahăr;
- 2 linguri lapte;
- zahăr pudră pentru decor.

Preparare:
Se sfărâmă într-un bol drojdia şi se adaugă 100 ml lapte cald şi o linguriţă zahăr. Se acoperă cu un prosop de bucătărie şi se lasă la crescut într-un loc cald, timp de 15 minute. Se cerne făina într-un castron mai mare, se face o adâncitură în mijloc şi se toarnă în această amestecul crescut. Se adaugă bucăţelele de unt împreună cu zahărul rămas, coaja de lămâie şi câte un praf de sare şi scorţişoară. Se frământă bine cu restul de lapte şi se lasă la crescut 30 de minute. Stafidele se spală în apă fierbinte, se scurg, se pun într-un bol mic şi se toarnă deasupra romul. Se cojesc merele, li se scoate cotorul şi se taie în cubuleţe. Se călesc merele alături de sucul de lămâie, 1 praf de scorţişoară şi stafidele cu rom, timp de 5 minute, apoi se lasă la răcit. Se preîncălzeşte cuptorul. Se frământă aluatul, se întinde şi se taie în pătrate. Se pune pe fiecare pătrat o lingură cu umplutură, se îndoaie toate colţurile şi se apasă uşor în centru. Se pun trăistuţele într-o tavă undă şi se lasă 10 minute la crescut. Se ung trăistuţele cu cele 2 linguri cu lapte, apoi se coc aproximativ 20 de minute. După ce se răcesc se presară deasupra zahăr pudră.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Mobilier pentru bucătărie




Aripioare de pui cu cuş-cuş

Ingrediente:
- 8 aripioare;
- 200 g cuş-cuş;
- 2 roşii;
- 1 ardei;
- 1 ceapă;
- pătrunjel;
- 50 ml ulei;
- sare, piper, boia dulce.

Preparare:
Se pune uleiul la încins, se adaugă ceapa tăiată mărunt şi aripioarele, se condimentează cu sare, piper şi boia, se pune capacul pentru înăbuşire. După câteva minute se adaugă ardeiul tăiat felii şi roşiile decojite şi tăiate cubuleţe. Se lasă să fiarbă cu capacul pus. Separat se pune la fiert cuş-cuş-ul. Se serveşte cu pătrunjel tocat deasupra.

marți, 26 ianuarie 2010

Istoria ciocolatei

Istoria ciocolatei începe o dată cu descoperirea Americii. Când Cristofor Columb s-a întors din a patra lui călătorie în Lumea Nouă a adus regelui Ferdinand şi reginei Isabela boabe de cacao. În timpul invaziei în Mexic a lui Herny Corty, în 1519, indienii azteci au fost găsiţi folosind boabe de cacao în prepararea unei băuturi regeşti, numită chocolatle, adică „lichid fierbinte“. Considerau că această băutură era „mâncarea zeilor“. Chocolatle era foarte amară, drept pentru care Corty şi însoţitorii lui au emis ideea îndulcirii ei cu trestie de zahăr. Tot ei au luat aceasta băutură în Spania şi au îmbunătăţit-o, punându-i scorţişoară şi vanilie. Au decis că băutura are gust mai bun dacă este servită fierbinte. Noua băutură de ciocolată a prins foarte bine, mai ales la aristocraţii spanioli. Spaniolii au început să planteze cacao în coloniile lor dând naştere unei afaceri prospere. Ei au ţinut secretă această industrie multe sute de ani, dar nişte călugări spanioli au lăsat până la urmă secretul să scape, secretul ajungând în Franţa, după ce o prinţesă din Spania s-a căsătorit cu unul dintre regii francezi. Această băutură s-a răspândit repede în Europa şi în 1657 a apărut una dintre cele mai faimoase case englezeşti de ciocolată. În 1828 au apărut tehnici mecanizate de măcinare a boabelor de cacao (presa pentru boabele de cacao), care au dus la scăderea preţului ciocolatei. Datorită acestei prese a fost îmbunătăţită şi băutura din cacao, deoarece prin presare era stoarsă grăsimea pe care o conţineau boabele de cacao. În secolul XIX au avut loc două mari revoluţii în istoria ciocolatei: o companie engleză a produs prima ciocolată solidă, iar în 1876 elveţianul Daniel Peter a introdus laptele în ciocolată şi a creat un produs care şi astăzi aduce bucurie: ciocolata cu lapte.
În America a avut mare succes şi s-a dezvoltat foarte repede. În 1765 a apărut prima fabrică de ciocolată. Ciocolata a făcut parte din raţia soldaţilor americani încă din timpul celui de-al doilea război mondial şi este nelipsită din dieta astronauţilor.
Ciocolata nu este doar un dulce delicios, preferat de milioane de copii şi adulţi. Înainte ca frumoasele cameriste ale hotelurilor de lux să pună cuburi de ciocolată învelite în hârtie colorată pe pernele din apartamentele nupţiale, ciocolata a avut numeroase întrebuinţări... ezoterice. Boabele de cacao, care au apărut în pădurile din America Centrală, au fost folosite, în jurul anului 1000, ca monedă pentru plata taxelor către azteci. Însă cacaoa era cultivată în această regiune de câteva mii de ani. Pe lângă faptul că boabele erau întrebuinţate pe post de monedă de schimb, ele mai erau folosite şi pentru prepararea unei băuturi magice, destinată numai bărbaţilor din familiile regale.
Sursa: http://www.elady.ro/