Scurtă istorie
Pe la anul 100 iCh., coloniile chinezeşti înfloreau în jurul peninsulei coreene, iar Sila, situată în sudul anticei Corei, se autodenumea cu mândrie “Mica Chină”. Coreea antică era de fapt divizată în trei regate: Koguryo în nord, Paekche şi Sila în Sud. Toate trei aveau o cultură avansată, o guvernare centralizată, curţi regale, nobilime şi sistem de clase sociale. Ţara s-a unificat abia după ce regatul Sila, ajutat de chinezi, a cucerit mai întâi Paekche şi apoi Koguryo. În această nouă ţară existau cinci capitale provinciale, administrate de un sistem sofisticat de funcţionari civili.În sec. XIII, hoardele mongole ale lui Genghis Han au ocupat ţara. Europenii şi-au făcut simţită prezenţa doar după jumătatea secolului XVII.În 1910 Japonia anexa Coreea, iar stăpânirea ei durează până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din China şi Japonia au adoptat coreenii principiul celor cinci gusturi – dulce, acru, iute, sărat şi amar - şi obiceiul tăierii în bucăţele mărunte a ingredientelor, înainte de a le găti. Versiunea coreeana a wok-ului, aşa numitul sot, este şi el o moştenire lăsată de chinezi, iar prezenţa mongolilor se face simţită în predilecţia coreenilor de a găti pe masă, în timp ce se serveşte mâncarea.Influenţa geografică
Topografia şi climatul determină varietatea ingredientelor şi a tipurilor de mâncare gătite. Înconjuraţi de apă din trei părţi, coreenii utilizează peştele ca ingredient de bază în bucătăria lor. Au la îndemână o nesfârşită sursă de peşte şi fructe de mare – red snapper, cambula, peşte ac, peşte lună, sola, biban de mare, cod, ton, heringi, macrou, stridii, creveţi, scoici, midii, melci de mare şi castraveţi de mare, ca să numim doar o mică parte dintre ele. Ţărmurile sunt şi ele o sursă de vegetale marine (alge) pe care coreenii le mănâncă de secole, de exemplu kelp.Munţii, care ocupă cea mai mare parte a ţării, aduc şi ei o gamă variată de verdeţuri aromate, ciuperci, legume şi rădăcinoase. Câmpiile sunt destinate agriculturii. Tehnicile moderne au permis Coreei cultivarea unui număr mare de fructe, grăunţe şi vegetale: cartofi, morcovi, fasole, soia, ceapă, ardei graşi, mere, prune, piersici, struguri. Insula Cheju care se bucură de o climă tropicală are aportul său de tangerine şi portocale.
Cu cât ne aflăm mai în sudul peninsulei, mâncarea devine mai picantă, mai condimentată şi mai sărată. Ca un lucru deosebit pentru o ţară din Asia, carnea de vită este cea mai populară. Aceasta este o moştenire a influenţei mongole. Triburile mongole au emigrat mai întâi spre sud, venind din zona numită astăzi Manciuria, pentru jaf şi ucideri, dar abia în secolul XIII s-au decis mongolii să crească vite pe păşunile bogate ale insulei Cheju. Practica aceasta continuă şi astăzi. Acum, păşunile sunt împărţite aidoma fermelor în stil american, unele mari de 80.000 de hectare, iar vitele sunt mai ales din rasele occidentale Charolais, Aberdeen Angus şi Hereford, dar şi câteva rase locale.
Echipamentul
Gătitul mâncării tradiţionale coreene este uşor, nu necesită abilităţi speciale şi se mulţumeşte cu un echipament foarte simplu. Cu toate acestea, mâncarea tradiţională necesită timpi lungi de gătit pentru simplul motiv că este formată din foarte multe feluri diferite.Bucătăria tradiţională a coreenilor, ca încăpere, este situată la nivelul pământului, sau sub acesta. Se găteşte pe un cuptor cu 2 sau 4 ochiuri, care foloseşte drept combustibil antracitul. De la acesta pleacă conducte, pe sub podea, pentru încălzitul locuinţei.
Vas pentru gătit orezul
Din cauza cantităţii mari de orez consumate zilnic, orăşenii preferă vasele electrice care gătesc perfect de fiecare dată şi pot menţine orezul la cald.
Cuţite
Preparatul mâncărurilor coreene consumă mult timp cu tăiatul, feliatul şi tocatul ingredientelor, astfel că un set de cuţite ascuţite este absolut necesar.
Mâini
Coreenii îşi folosesc adesea mâinile pentru a amesteca ingredientele, de exemplu pentru o marinată, sau pentru bătutul ouălor, metodă care încorporează mai puţin aer.
Aparat de gătit
Coreenii sunt foarte ataşaţi de gătitul mâncării chiar pe masă, în timp ce se consumă alte feluri. Sunt folosite de obicei mici arzătoare alimentate cu butelii. Grătare de metal sunt folosite ca mâncarea să se gătească direct pe flacără.
Shinsollo
Este un vas special de bronz, folosit la prepararea mâncării cu acelaşi nume. Vasul are un fel de horn central în care se pun cărbuni aprinşi ca să păstreze mâncarea caldă.
Gusturile şi aromele bucătăriei coreene
Usturoiul, ardeii iuţi, ghimbirul, ceapa verde, uleiul şi seminţele de susan conturează caracteristicile esenţiale ale bucătăriei coreene.
Uleiul de susan
În Coreea, uleiul de susan se foloseşte şi la gătit, şi pe post de condiment. Este preparat din seminţe de susan prăjite, aşa că are o culoare de ambră şi un gust de nucă. Schimbă nu doar gustul şi aroma, ci şi culoarea mâncării. Se păstrează la loc răcoros şi întunecos.
Seminţe de susan alb şi negru
Seminţele de susan se folosesc pe o scară atât de mare, încât se cumpără adesea în cantităţi mari, toamna, imediat după recoltare, când preţul lor este mai scăzut. Mici cantităţi de seminţe de susan se prăjesc într-o tigaie mare şi grea, fără grăsime, apoi se sfărâmă şi se amestecă cu sare. Se adaugă apoi la sosuri, marinate şi salate, ca şi la mâncărurile care se fierb înăbuşit. Seminţele de susan negru au un gust mai pronunţat decât cele de susan alb, uşor amărui. Ele se mai folosesc şi în bucătăriile japoneză şi chinezească.
Orezul
Orezul coreean este o varietate cu bobul mediu spre scurt şi devine foarte lipicios după ce este gătit. Dacă nu-l găsiţi, se poate înlocui cu orez japonez.
Sos de soia
Este un ingredient esenţial al bucătăriei coreene. Se comercializează sub trei forme: light, mediu şi dark. Versiunea light este cea mai subţire şi cea mai sărată.
Ceapa verde
Coreenii se pot lăuda cu cele mai multe varietăţi de ceapă verde, dar cele mai comune sunt mai mari decât ceapa verde occidentală.
Sursa: http://www.condimenteweb.ro/
Topografia şi climatul determină varietatea ingredientelor şi a tipurilor de mâncare gătite. Înconjuraţi de apă din trei părţi, coreenii utilizează peştele ca ingredient de bază în bucătăria lor. Au la îndemână o nesfârşită sursă de peşte şi fructe de mare – red snapper, cambula, peşte ac, peşte lună, sola, biban de mare, cod, ton, heringi, macrou, stridii, creveţi, scoici, midii, melci de mare şi castraveţi de mare, ca să numim doar o mică parte dintre ele. Ţărmurile sunt şi ele o sursă de vegetale marine (alge) pe care coreenii le mănâncă de secole, de exemplu kelp.Munţii, care ocupă cea mai mare parte a ţării, aduc şi ei o gamă variată de verdeţuri aromate, ciuperci, legume şi rădăcinoase. Câmpiile sunt destinate agriculturii. Tehnicile moderne au permis Coreei cultivarea unui număr mare de fructe, grăunţe şi vegetale: cartofi, morcovi, fasole, soia, ceapă, ardei graşi, mere, prune, piersici, struguri. Insula Cheju care se bucură de o climă tropicală are aportul său de tangerine şi portocale.
Cu cât ne aflăm mai în sudul peninsulei, mâncarea devine mai picantă, mai condimentată şi mai sărată. Ca un lucru deosebit pentru o ţară din Asia, carnea de vită este cea mai populară. Aceasta este o moştenire a influenţei mongole. Triburile mongole au emigrat mai întâi spre sud, venind din zona numită astăzi Manciuria, pentru jaf şi ucideri, dar abia în secolul XIII s-au decis mongolii să crească vite pe păşunile bogate ale insulei Cheju. Practica aceasta continuă şi astăzi. Acum, păşunile sunt împărţite aidoma fermelor în stil american, unele mari de 80.000 de hectare, iar vitele sunt mai ales din rasele occidentale Charolais, Aberdeen Angus şi Hereford, dar şi câteva rase locale.Echipamentul
Gătitul mâncării tradiţionale coreene este uşor, nu necesită abilităţi speciale şi se mulţumeşte cu un echipament foarte simplu. Cu toate acestea, mâncarea tradiţională necesită timpi lungi de gătit pentru simplul motiv că este formată din foarte multe feluri diferite.Bucătăria tradiţională a coreenilor, ca încăpere, este situată la nivelul pământului, sau sub acesta. Se găteşte pe un cuptor cu 2 sau 4 ochiuri, care foloseşte drept combustibil antracitul. De la acesta pleacă conducte, pe sub podea, pentru încălzitul locuinţei.
Vas pentru gătit orezul
Din cauza cantităţii mari de orez consumate zilnic, orăşenii preferă vasele electrice care gătesc perfect de fiecare dată şi pot menţine orezul la cald.Cuţite
Preparatul mâncărurilor coreene consumă mult timp cu tăiatul, feliatul şi tocatul ingredientelor, astfel că un set de cuţite ascuţite este absolut necesar.
Mâini
Coreenii îşi folosesc adesea mâinile pentru a amesteca ingredientele, de exemplu pentru o marinată, sau pentru bătutul ouălor, metodă care încorporează mai puţin aer.
Aparat de gătit
Coreenii sunt foarte ataşaţi de gătitul mâncării chiar pe masă, în timp ce se consumă alte feluri. Sunt folosite de obicei mici arzătoare alimentate cu butelii. Grătare de metal sunt folosite ca mâncarea să se gătească direct pe flacără.Shinsollo
Este un vas special de bronz, folosit la prepararea mâncării cu acelaşi nume. Vasul are un fel de horn central în care se pun cărbuni aprinşi ca să păstreze mâncarea caldă.Gusturile şi aromele bucătăriei coreene
Usturoiul, ardeii iuţi, ghimbirul, ceapa verde, uleiul şi seminţele de susan conturează caracteristicile esenţiale ale bucătăriei coreene.
Uleiul de susan
În Coreea, uleiul de susan se foloseşte şi la gătit, şi pe post de condiment. Este preparat din seminţe de susan prăjite, aşa că are o culoare de ambră şi un gust de nucă. Schimbă nu doar gustul şi aroma, ci şi culoarea mâncării. Se păstrează la loc răcoros şi întunecos.Seminţe de susan alb şi negru
Seminţele de susan se folosesc pe o scară atât de mare, încât se cumpără adesea în cantităţi mari, toamna, imediat după recoltare, când preţul lor este mai scăzut. Mici cantităţi de seminţe de susan se prăjesc într-o tigaie mare şi grea, fără grăsime, apoi se sfărâmă şi se amestecă cu sare. Se adaugă apoi la sosuri, marinate şi salate, ca şi la mâncărurile care se fierb înăbuşit. Seminţele de susan negru au un gust mai pronunţat decât cele de susan alb, uşor amărui. Ele se mai folosesc şi în bucătăriile japoneză şi chinezească.Orezul
Orezul coreean este o varietate cu bobul mediu spre scurt şi devine foarte lipicios după ce este gătit. Dacă nu-l găsiţi, se poate înlocui cu orez japonez.Sos de soia
Este un ingredient esenţial al bucătăriei coreene. Se comercializează sub trei forme: light, mediu şi dark. Versiunea light este cea mai subţire şi cea mai sărată.Ceapa verde
Coreenii se pot lăuda cu cele mai multe varietăţi de ceapă verde, dar cele mai comune sunt mai mari decât ceapa verde occidentală.Sursa: http://www.condimenteweb.ro/
PUI CU SUSAN
Ingrediente:
- 500 g piept de pui tăiat fâşii;
- 2 ardei tăiaţi fâşii;
- 1 ceapă roşie tăiată mărunt;
- 2-3 fire ceapă verde tăiată mărunt;
- 50 g susan;
- sare, piper, chili;
- 1 lingură sos soia;
- 2 linguri ulei de măsline;
- sos worcestershire (opţional).
Mod de preparare:
Se pune într-o tigaie mai mare (wok) uleiul şi ceapa roşie
şi se lasă 1 minut până se înmoaie. Apoi se adaugă ardeiul şi jumătate din cantitatea de susan 
şi se amestecă continuu. Adăugaţi puiul 
şi prăjiţi până e bine făcută carnea. Se adaugă apoi sosul de soia şi restul de susan şi se mai lasă un minut la prăjit. Săraţi, piperaţi şi adăugaţi şi puţin chili. După ce opriţi focul adăugaţi ceapa verde 
şi serviţi cu orez sau 
tăiţei de orez. 
Ingrediente:
- 500 g piept de pui tăiat fâşii;- 2 ardei tăiaţi fâşii;
- 1 ceapă roşie tăiată mărunt;
- 2-3 fire ceapă verde tăiată mărunt;
- 50 g susan;
- sare, piper, chili;
- 1 lingură sos soia;
- 2 linguri ulei de măsline;
- sos worcestershire (opţional).
Mod de preparare:Se pune într-o tigaie mai mare (wok) uleiul şi ceapa roşie
şi se lasă 1 minut până se înmoaie. Apoi se adaugă ardeiul şi jumătate din cantitatea de susan şi se amestecă continuu. Adăugaţi puiul şi prăjiţi până e bine făcută carnea. Se adaugă apoi sosul de soia şi restul de susan şi se mai lasă un minut la prăjit. Săraţi, piperaţi şi adăugaţi şi puţin chili. După ce opriţi focul adăugaţi ceapa verde şi serviţi cu orez sau tăiţei de orez. 
Ingrediente:
- 300 g făină;
- 100 g stafide;
şi se pune la rece 2 ore. Se scoate coca de la frigider, se întinde pe fundul şi pe pereţii formei 
şi se coace 10 minute la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit. Se stoarce sucul de la portocală. Stafidele se înmoaie în rom. Pentru prepararea umpluturii se freacă brânza cu zahărul, sucul de portocală şi coniacul, 
se adaugă ouăle unul câte unul 
şi apoi stafidele stoarse bine. 
Se aşază crema pe foaia de tartă şi se mai coace 20 de minute. Se presară suprafaţa cu zahăr pudră şi se mai coace 10 minute, să se caramelizeze. 
Ingrediente:
Sos: muştar boabe, muştar fin, ulei de măsline, lămâie, piper, sare, pătrunjel.
cu ceapa roşie tăiată fideluţă, cu ceapa verde tăiată mărunt, ardeiul tăiat fideluţă, 
măslinele, roşiile tăiate în două, 
pătrunjelul şi fulgii de porumb. 
Se adaugă sosul 
şi se aşează pe pat de salată verde. 
Aperitive: Turcii sunt extrem de mândri de gustările specifice bucătăriei lor. În afară de supele cu legume sau carne, putem gusta cacik (castravete în iaurt) sau scioci umplute cu orez, seminţe de pin şi ceapă tocată. Sub denumirea de dolmas se ascund o mulţime de frunze de viţă de vie sau varză cu diverse umpluturi. Peşte: Cei mai apreciaţi peşti sunt: macrou, sardina, ton şi ţipar, de cele mai multe ori pregătiţi la cuptor cu sos de roşii. După ce au stat la cuptor suficient cât să se frăgezească şi să îmbibe sosul de roşii cu aroma lor, sunt serviţi cu un sos pregătit din vinete coapte şi miere.
Carne: Carnea de oaie este cu siguranţă cea mai apreciată dintre toate, fiind folosită într-un număr mare de feluri de mâncare. Pilafurile sunt mai întotdeauna împănate cu bucăţi de miel pregătit înainte la cuptor. Unkar beyendi constă în frigărui
Legume: Principala legumă folosită în bucătăria turcească este vânăta, indispensabilă pentru musaca sau imam bayildi (vinete umplute). Dar asta nu înseamnă că reţetele nu au loc şi pentru dovlecei, ardei graşi, spanac sau bame, pregătite cu un sos din anşoa şi suc de lămâie, amestecat cu ulei şi supă.
Dulciuri: Deserturile turceşti sunt dulci, chiar foarte dulci. Este suficient să ne amintim de baclava pentru a înţelege la ce ne referim. Rahatul, halvaua şi dulceaţa de trandafiri sunt doar câteva dintre cele mai des pregătite deserturi.
Ingrediente: 
Mod de preparare: Ungem cu unt o tavă întinsă. Aşezăm o foaie de plăcintă şi o ungem cu unt. Aşezăm deasupra încă 2 foi de plăcintă unse fiecare cu unt. Punem nuca într-un castron, adăugăm 50g miere şi o linguriţă de scorţişoară. 
Amestecăm foarte bine şi întindem amestecul peste foile de plăcintă. 
Aşezăm deasupra încă trei foi de plăcintă unse un unt. 
Presăm cu mâinile şi ungem baclavaua cu miere şi restul de unt topit. Punem în cuptorul încins timp de 30-35 de minute. 
Pentru sirop punem apa la fiert, adăugăm zahărul şi îl lăsăm să dea în clocot. După ce îl luăm de pe foc adăugăm sucul de lămâie. Când se răceşte baclavaua adăugăm siropul fierbinte. 