Origine: Dafinii sunt originari din Asia Minor, fiind răspândiţi în întreaga regiune mediteraneeană, din Turcia până în Spania, dar şi în Maroc. Este cultivat în Statele Unite şi în regiunile sud-vestice din fosta Uniune Sovietică.
Proprietăţi: copacul, cu frunze mereu verzi, poate creşte până la 15 metri înălţime. Copacul care este cultivat va trebui să fie foarte bine curăţat de crengi pentru a se putea recolta necesarul de frunze şi rămurele.
De fapt, mulţi îl curăţă atât de bine încât ajunge să semene cu o tufă. Copacul are flori alb-gălbui, din flori se dezvoltă boabele albastru-negre mari cât alunele. 
Sunt folosite la lichioruri şi balsamuri. Frunzele, de un verde închis pe faţă, iar pe spate verde-deschis, sunt culese manual şi uscate la umbră. Au o formă lanceolată şi sunt pieloase.
Mitologie: frunzele de dafin sunt menţionate într-un document sumerian, scris în cuneiforme, vechi de 7000 de ani. Cununile de laur erau considerate simboluri ale victoriei la „box”. Comandanţii romani erau împodobiţi cu ghirlande din frunze de laur după câştigarea unei bătălii. Pentru greci, frunzele de laur erau sfinte, fiind oferite ca ofrandă zeului Apollo. Grecii foloseau frunzele de laur şi în alt scop: preotesele de la templul din Delphi spuneau profeţiile ţinând o frunză de dafin în gură. Frunzele de dafin, dacă sunt consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale. Carol cel Mare recomanda ca frunzele de laur să fie folosite drept medicamente şi condimente. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.
Uz medicinal: esenţele şi balsamurile din dafin sunt folosite extern, pentru tratarea reumatismului şi împotriva insectelor. Utilizat extern, uleiul extras din boabele dafinului vindecă entorsele şi contuziile. Aplicat extern, dafinul este recomandat pentru bebeluşii care suferă de balonare. Frunzele de dafin au de asemenea, proprietăţi antibacteriene.
Sfaturi pentru gătit: frunzele întregi îşi degajă întreaga aromă dacă sunt zdrobite sau tocate. Frunzele de dafin trebuie întotdeauna gătite împreună cu mâncarea pentru a-şi lăsa toată aroma. Crestarea frunzelor intensifică aroma. Frunzele de dafin se combină excelent cu ienupărul, piperul negru şi seminţele de muştar.
Aromă: gustul frunzei de dafin este iute, aromat, condimentat şi uşor amar. Frunzele verzi sunt foarte amare.
Întrebuinţare: tot ce este amar se potriveşte cu dafinul: aspicurile cu carne şi aspicul de cotlet, varza acră, sfecla murată, castraveciorii muraţi, legumele murate, fasolea verde murată, tomatele verzi şi heringii. Dafinul se asociază bine cu carnea de vacă, de vânat, cu marinatele de peşte, mâncărurile de cartofi, fripturile şi cu toate sosurile închise la culoare pentru fripturi, tocăniţele de carne, gulaşurile şi mâncărurile de legume cu sosuri groase.Cumpărare/păstrare: frunzele uscate de dafin se găsesc la orice supermarket bine aprovizionat. Cu puţin noroc, frunzele proaspete de dafin se găsesc în pieţe în timpul verii. Frunzele de bună calitate sunt fără tulpină, verzi, uscate, în stare bună.
O frunză spartă de dafin îşi pierde repede aroma. Frunzele de dafin trebuie păstrate într-un loc uscat şi întunecos. Frunzele proaspete pot fi păstrate în compartimentul de legume din frigider săptămâni întregi.Sursa: Dicţionarul Dumont de condimente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu