luni, 16 martie 2009

Farmecul bucătăriei turceşti

Dacă vrem să ne facem o opinie corectă despre bucătăria turcească şi nenumăratele feluri de mâncare gustoase, trebuie să vizităm un djindjire. Restaurantul mic, condus în familie ne va lăsa o amintire greu de şters. Bucătăria este întotdeauna un loc agitat, iar tigăile mari din cupru sunt mereu pline cu tocăniţe şi supe groase. Aflată la mijloc între Europa şi Asia, bucătăria turcească este bogată, asezonată cu sosuri condimentate şi deserturi foarte dulci. Aperitive: Turcii sunt extrem de mândri de gustările specifice bucătăriei lor. În afară de supele cu legume sau carne, putem gusta cacik (castravete în iaurt) sau scioci umplute cu orez, seminţe de pin şi ceapă tocată. Sub denumirea de dolmas se ascund o mulţime de frunze de viţă de vie sau varză cu diverse umpluturi. Peşte: Cei mai apreciaţi peşti sunt: macrou, sardina, ton şi ţipar, de cele mai multe ori pregătiţi la cuptor cu sos de roşii. După ce au stat la cuptor suficient cât să se frăgezească şi să îmbibe sosul de roşii cu aroma lor, sunt serviţi cu un sos pregătit din vinete coapte şi miere.Carne: Carnea de oaie este cu siguranţă cea mai apreciată dintre toate, fiind folosită într-un număr mare de feluri de mâncare. Pilafurile sunt mai întotdeauna împănate cu bucăţi de miel pregătit înainte la cuptor. Unkar beyendi constă în frigărui
din carne de miel pregătite pe grătar şi apoi servite pe un pat de salată de vinete.Legume: Principala legumă folosită în bucătăria turcească este vânăta, indispensabilă pentru musaca sau imam bayildi (vinete umplute). Dar asta nu înseamnă că reţetele nu au loc şi pentru dovlecei, ardei graşi, spanac sau bame, pregătite cu un sos din anşoa şi suc de lămâie, amestecat cu ulei şi supă.
Dulciuri: Deserturile turceşti sunt dulci, chiar foarte dulci. Este suficient să ne amintim de baclava pentru a înţelege la ce ne referim. Rahatul, halvaua şi dulceaţa de trandafiri sunt doar câteva dintre cele mai des pregătite deserturi.

Sursa: La Cucina

Baclava cu nucă
Ingrediente:
- 1 pachet foi de plăcintă;
- 250g nucă;
- 75g unt topit;
- 100g miere;
- 2 linguriţe scorţişoară măcinată
Sirop: 5 pahare zahăr, 3,5 pahare apă, sucul de la o jumătate de lămâie.
Mod de preparare: Ungem cu unt o tavă întinsă. Aşezăm o foaie de plăcintă şi o ungem cu unt. Aşezăm deasupra încă 2 foi de plăcintă unse fiecare cu unt. Punem nuca într-un castron, adăugăm 50g miere şi o linguriţă de scorţişoară. Amestecăm foarte bine şi întindem amestecul peste foile de plăcintă.
Aşezăm deasupra încă trei foi de plăcintă unse un unt. Presăm cu mâinile şi ungem baclavaua cu miere şi restul de unt topit. Punem în cuptorul încins timp de 30-35 de minute. Pentru sirop punem apa la fiert, adăugăm zahărul şi îl lăsăm să dea în clocot. După ce îl luăm de pe foc adăugăm sucul de lămâie. Când se răceşte baclavaua adăugăm siropul fierbinte.

Niciun comentariu: