Gustos & picant

Lumea vinului I

2011-07-10T20:01:00.011+03:00

Vinul este o emblemă a regiunii din care provine. Nici un alt produs nu oglindeşte mai bine cultura, geografia şi istoria locului în care a fost creat. Fiecare recoltă produce vinuri ce reprezintă o însumare a diferitelor procese climatice şi umane; de aceea fiecare vin este unic. Vinul este simplu şi complex în acelaşi timp: este o încântare de moment a simţurilor, dar şi sublima expresie a unei bucăţi de pământ şi a unui moment în timp.

Originile şi semnificaţia culturală a vinului

Se crede că vinul este originar din munţii Caucaz din Georgia, fiind parte integrată a culturii lumii încă de la apariţia primelor dovezi istorice. Unul dintre cei mai îndrăgiţi zei ai vechilor greci era Dionysos (adoptat de romani sub numele de Bachus), în cinstea căruia vinul era băut de sărbători, licoarea magică fiind un ingredient esenţial al stilului de viaţă mediteranean. Ulterior a devenit un element important în religia creştină, mănăstirile europene din Evul Mediu încercând să ridice calitatea lui, să îmbunătăţească tehnicile de cultivare a viţei-de-vie şi de producere a vinurilor.

În secolul XVI, când europenii se aventurau în Lumea Nouă, credinţa şi vinurile i-au susţinut din plin. Fiind natural şi mai sigur de băut decât apa, vinul a devenit o prezenţă constantă în viaţa cotidiană, atât la nivel profan, pentru astâmpărarea setei, cât şi la nivel religios, având valenţe simbolice în spiritualitatea creştină. Comerţul cu vin a înflorit (în importante centre europene de export, precum Bordeaux, Porto şi Veneţia), tehnicile de îmbuteliere au fost perfecţionate, s-au creat vinurile spumante, iar vinurile din Bordeaux, Burgundia (Bourgogne), Germania şi Portugalia şi-au câştigat faima. Lumea vinului, aşa cum o ştim astăzi a început să capete formă. Acum, mai mult ca oricând, vinul este o parte a vieţii cotidiene în întreaga lume. Nu este surprinzător că a devenit un element intrinsec al culturii lumii. Vinul continuă să fascineze prin caracterul său versatil, fiind întotdeauna extrem de legat de pământul, oamenii şi cultura care l-au creat.

Lumea vinului în continuă creştere

La sfârşitul secolului XX, peste 8 milioane de hectare erau cultivate cu viţă-de-vie şi se produceau aproape 300 de milioane de hectolitri de vin. În prezent, vinul este produs aproape în toată lumea, începând din Chile până în Africa de Sud, Noua Zeelandă sau China. Podgoriile sunt situate între 32⁰ şi 51⁰ latitudine în emisfera nordică şi între 28⁰ şi 42⁰ în cea sudică.

Europa mediteraneană este inima viticulturii; aici, soarele străluceşte cel mai mult (240 de ore pe lună), temperatura medie este de 17⁰C în sezonul de creştere, precipitaţiile anuale înregistrează aproximativ 600 l/m², în timp ce iarna rece permite viţei o perioadă de latenţă. Zone viticole faimoase precum Bordeaux, Burgundia, Valea Ronului, Rioja şi Toscana beneficiază de aceste condiţii ideale, iar vinurile lor au devenit de referinţă în toată lumea. În aceste zone ale Lumii Vechi, specificul regional este foarte important. Dacă există terroir-ul (cuvânt din limba franceză folosit pentru a descrie în general mediul de cultivare a unei vii) potrivit, vinurile vor avea cea mai armonioasă combinaţie de aciditate, dulceaţă, aromă de fruct, taninuri, toate perfect echilibrate.

Căutarea de noi regiuni prielnice a împins viticultorii să se aventureze în zone viticole neexplorate până atunci, din Europa şi Lumea Nouă. Multe dintre zonele nou descoperite s-au dovedit a fi teritorii potrivite pentru podgorii, strugurii crescând bine în arşiţă, aparent fără efort. Dar producătorii au descoperit că cele mai bune vinuri provin din podgoriile unde căldura este temperată de efectele liniştitoare ale apei – lac, râu, fluviu, ocean – ori de influenţa răcoritoare a altitudinii. Când viţa trebuie să lupte pentru supravieţuire, strugurii tind să capete o aromă mai rafinată.

Sursa: „Vinurile lumii” – Ed. Litera 2010

Mâncare de pui cu vinete fripte

2010-10-25T15:59:00.001+03:00

Ingrediente:
- ½ pui, tăiat în bucăţi;
- 2 vinete mari;
- 1 pahar roşii pasate;
- 3-4 linguri pastă de ardei;
- 4-5 căţei de usturoi curăţaţi;
- 1 ceapă curăţată;
- 3 linguri ulei de floarea soarelui;
- ½ linguriţă rozmarin tocat;
- ½ linguriţă boia dulce;
- ½ linguriţă cimbru;
- un vârf de cuţit de scorţişoară măcinată;
- un vârf de cuţit de nucşoară;
- ½ linguriţă piper negru;
- sare după gust.

Mod de preparare:
Se amestecă toate condimentele şi se ung bucăţile de carne de pui cu ele, apoi se stropesc cu o lingură de ulei. Se coc vinetele şi se curăţă ca pentru salata de vinete. Se lasă să se scurgă şi se toacă. Se încinge restul de ulei într-o crăticioară şi se căleşte uşor ceapa, apoi se adaugă usturoiul, pasta de ardei şi roşiile pasate. Se fierbe totul, la foc domol, timp de 7-8 minute, apoi se adaugă vinetele, asezonând cu sare. Se încinge cuptorul. Bucăţile de carne se pun într-un vas cu două linguri de apă, se acoperă cu o folie de aluminiu şi se înăbuşe timp de 35-40 de minute. După ce carnea s-a frăgezit, se toarnă compoziţia de vinete peste aceasta şi se reintroduce vasul, fără folie, în cuptor, pentru încă 12-13 minute.

Prăjitură rozetă cu vişine

2010-07-08T13:54:00.002+03:00

Ingrediente:
- 500 g vişine fără sâmbure;
- 100 g zahăr;
- 2 plicuri zahăr vanilat;
- 30 g amidon alimentar;
- 150 g brânză de vaci;
- 6 linguri lapte;
- 6 linguri ulei;
- 1 praf sare;
- 2 linguriţe cu coajă rasă de lămâie;
- 300 g făină;
- 1 plic praf de copt;
- 1 gălbenuş;
- 1 linguriţă smântână.

Mod de preparare:
După ce li s-au scos sâmburii vişinele se lasă la scurs peste noapte. Sucul obţinut se pune la fiert împreună cu 2 linguri de zahăr şi zahărul vanilat. Se adaugă amidonul şi se amestecă până se leagă siropul. La final se adaugă vişinele şi se lasă la răcit. Brânza se amestecă cu zahărul rămas, laptele, uleiul, sare şi coaja de lămâie. După ce s-au omogenizat bine se adaugă făina şi praful de copt şi se frământă. Se încălzeşte cuptorul. Din coca astfel obţinută se întinde o foaie care se unge cu siropul cu vişine. Se rulează pe lungime şi se taie în bucăţi de aproximativ 4 cm. Melcişorii se aşează în tava unsă cu făină. Se amestecă gălbenuşul cu smântâna şi se unge prăjitura. Se introduce la cuptor pentru aproximativ 45 de minute, iar la final se ornează cu migdale.

Tort de brânză cu lămâie II

2010-07-06T18:51:00.004+03:00

Ingrediente:
Blat:
- 250 g făină;
- 130 g unt;
- 1 praf de sare;
- 40 g zahăr pudră;
- 1 gălbenuş.
Umplutură:
- 2 lămâi;
- 2 ouă;
- 750 g brânză de vaci;
- 250 ml smântână pentru gătit;
- 100 g zahăr;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 50 g amidon alimentar.

Mod de preparare:
Pentru blat se frământă făina cu untul, 1 praf de sare, zahărul şi gălbenuşul. Eventual se adaugă şi 1-2 linguri apă rece. Se împachetează aluatul în folie de plastic şi se lasă aproximativ 1 oră la frigider. Se spală lămâile, se şterg, li se dă coaja pe răzătoare şi li se stoarce zeama. Se preîncălzeşte cuptorul. Se întinde din aluat o foaie rotundă, pe un tocător dat cu făină. Se întinde foaia în forma de tort, astfel încât să formeze şi o margine de aproximativ 3 cm. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se pasează brânza, apoi se adaugă peste coaja şi sucul de lămâie şi smântâna pentru gătit. Se înglobează gălbenuşurile, zahărul şi zahărul vanilat. Se bat bine albuşurile şi se adaugă în cremă. Se cerne deasupra amidonul alimentar, se amestecă uşor, apoi se întinde pe blat. Se introduce tortul la cuptor şi se coace 50-60 de minute. Se lasă la răcit şi se decorează cu frişcă.

Tort de căpşuni cu cacao

2010-06-18T16:27:00.005+03:00

Ingrediente:
Blat:
- 200 g unt;
- 150 g zahăr brun;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 4 ouă;
- 1 praf sare;
- 300 g făină integrală;
- 50 g cacao;
- 1 plic praf de copt;
- 250 ml lapte.
Cremă:
- 4 linguri gem de căpşuni;
- 500 g căpşuni;
- 300 ml frişcă lichidă;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 2 linguri zahăr pudră.

Mod de preparare:
Se bate bine untul cu zahărul şi zahărul vanilat, apoi se omogenizează treptat ouăle şi sarea. Se presară deasupra făina, cacao şi praful de copt, iar apoi se adaugă laptele. Se varsă aluatul în forma unsă cu unt şi se introduce în cuptor. Blatul răcit se taie în două felii pe orizontală, iar partea inferioară se unge cu gem. Se spală căpşunile şi se curăţă. Un sfert se păstrează pentru decor, iar restul se toacă mărunt. Se bate frişca, iar spre final se adaugă zahărul şi zahărul vanilat. Se bate în continuare, până se întăreşte bine. Se adaugă căpşunile tocate. Jumătate din frişcă se unge pe partea inferioară a blatului, peste se aşează a doua felie, iar deasupra se pune restul de frişcă. Se lasă la frigider aproximativ două ore. Se decorează cu căpşunile păstrate.

Mobilier pentru bucătărie

2010-06-16T17:32:00.003+03:00

Sursa: http://www.innova.ro/

Tort fraged de mere

2010-06-11T14:10:00.002+03:00

Ingrediente:
- 750 g mere;
- suc de lămâie;
- 100 g unt moale;
- 125 g zahăr;
- 1 plic de zahăr vanilat;
- 1 praf de sare;
- 1 linguriţă coajă de lămâie rasă;
- 3 ouă;
- 250 g făină;
- 1 plic praf de copt;
- 1-2 linguri lapte.

Mod de preparare:
Se curăţă merele, li se îndepărtează cotorul, apoi se taie în felii şi se stropesc cu suc de lămâie. Se aşează feliile de măr pe fundul unei forme de tort. Untul se pasează într-un vas, cu mixerul, timp în care se adaugă treptat zahărul, zahărul vanilat, sarea şi coaja de lămâie. Se înglobează pe rând ouăle şi se omogenizează bine. Se preîncălzeşte cuptorul. Se amestecă bine făina cu praful de copt şi laptele, apoi se înglobează şi amestecul precedent. Se toarnă aluatul peste mere şi se netezeşte suprafaţa. Se introduce la cuptor pentru 40 – 50 de minute.

Plăcinţele cu umplutură picantă

2010-06-10T19:25:00.003+03:00

Ingrediente:
Aluat:
- 50 g drojdie;
- 1 linguriţă zahăr;
- 250 ml lapte;
- 500 g făină;
- 100 g unt moale;
- 1 ou;
- sare.
Umplutură:
- 1 legătură ceapă verde;
- 2 căţei de usturoi;
- 500 g ciuperci;
- 1 lingură ulei;
- 200 g carne tocată de vită;
- 1 ou fiert tare;
- 3 fire de mărar;
- sare, piper;
- 1 gălbenuş.

Mod de preparare:
Se sfărâmă drojdia într-un vas, se presară deasupra zahărul şi se amestecă bine cu puţin lapte călduţ şi făină. Se acoperă şi se lasă să stea 10 minute. Se adaugă restul de făină şi lapte, un praf de sare, untul şi oul, apoi se frământă bine. Se acoperă şi se lasă la crescut 30 de minute. Se curăţă şi se toacă mărunt ceapa şi usturoiul. Se curăţă ciupercile şi se taie în cubuleţe. Se căleşte ceapa într-o tigaie, în ulei, până se înmoaie, se adaugă carnea tocată şi usturoiul şi se căleşte amestecând continuu, până se înmoaie şi carnea. Se adaugă ciupercile şi totul se mai căleşte încă 5 minute. Se taie oul fiert în cubuleţe. Se spală mărarul, se zvântă, iar frunzele se adaugă împreună cu oul fiert peste carne. Se condimentează cu sare şi piper, apoi se lasă la răcit. Se preîncălzeşte cuptorul. Se întinde aluatul şi se taie cercuri cu diametrul de aproximativ 10 cm. Jumătate din cercuri se umplu cu amestecul pregătit, se umezesc marginile cu apă, iar deasupra se pune câte un cerc gol. Marginile se presează cu o furculiţă, pe întreaga circumferinţă. Se ung cu gălbenuşul bătut cu puţină apă şi se coc 30 de minute.

Savarine cu pesmet

2010-06-08T10:35:00.005+03:00

Ingrediente:
Aluatul: - 5 ouă;
- 5 linguri zahăr;
- 1 plic vanilie;
- 5 linguri pesmet;
- 1 lingură făină;
- unt pentru uns forma.
Siropul: - 1 pahar apă;
- 150 g zahăr;
- 2 linguri rom.
- frişcă, gem de caise.

Mod de preparare:
Se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi zahărul vanilat până se albesc şi cresc ca o cremă. Se adaugă pesmetul fin cernut, făina şi la urmă albuşurile făcute spumă. Se unge forma de savarine, se presară cu făină, se toarnă compoziţia şi se coace la foc potrivit. Se face un sirop din ingredientele de mai sus, iar când savarinele sunt coapte, se scot din formă şi se stropesc cu sirop, repetând această operaţiune de 2-3 ori, până când sunt bine îmbibate. Se mai dă câteva minute la cuptor. După ce s-au răcit se scot din formă, se taie în două pe orizontală, pe jumătatea de jos se întinde un strat de gem de caise, se adaugă frişcă şi se pune capacul.

Ceaiul verde II

2010-06-07T15:34:00.002+03:00

"Mai bine trei zile fără mâncare, decât o zi fără ceai!" Asta spun chinezii legat de cea mai consumată băutură din lume, bineînţeles după apă.
Prima certificare a efectelor benefice ale ceaiului verde datează din anul 1211, când călugărul Eisai a elogiat ceaiul verde în cartea "Menţinerea sănătăţii prin ceai".
Ceaiul prelungeşte viaţa şi menţine sănătatea celui care îl consumă. Cea mai importantă descoperire este că ceaiul verde opreşte dezvoltarea celulelor nedorite în organism.
Slab sau gras cu ceaiul verde
Din cele două tipuri de colesterol, ceaiul verde se ocupă de cel nociv. Băutorii de ceai verde au nivelul de colesterol nociv redus la jumătate, faţă de cei care nu beau ceai dar au o alimentaţie asemănătoare.
"Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"
Ca şi în cazul colesterolului, oxigenul are şi el o latură negativă: oxigenul activ este problematic, pentru că se poate combina cu orice substanţă din corp pe care o oxidează îi distruge membranele celulare şi ADN-ul. Pe lângă acestea, oxidează şi lipidele. Toate duc la boli grave, ajungându-se chiar la cancer.
Ceaiul verde conţine substanţe active care sunt antioxidanţi puternici, ducând la diminuarea efectelor negative ale oxigenului activ.
Prevenirea cancerului
Studiile asupra mortalităţii datorate cancerului în rândul populaţiei japoneze, indică faptul că rata deceselor este foarte scăzută. Cea mai scăzută rată de mortalitate datorată cancerului se înregistrează în locurile unde recolta principală este de ceai verde. Locuitorii acestor zone consumă ceai verde în cantităţi mari, zilnic.
Hipertensiunea arterială controlată de ceaiul verde
Afecţiune cu un mare impact asupra sistemului vascular, hipertensiunea arterială este ţinută sub control de ceaiul verde.
Angiotensin II este un compus chimic ce se numără printre cauzele hipertensiunii arteriale.
Ceaiul verde suprimă producerea compusului angiotensin II, consumul regulat de ceai verde ducând la scăderea considerabilă a hipertensiunii.
Adio viruşi
Datorită compuşilor săi, ceaiul verde are un efect puternic asupra virusului gripal, eliminându-l din corp. Ceaiul verde băut regulat îmbunătăţeşte starea bolnavilor de HIV.
Energia de zi cu zi
Un bun înlocuitor al cafelei, ceaiul verde conţine cafeină, substanţa care, în cantităţi rezonabile, stimulează fiecare organ din corp, având efect asupra sistemului nervos, inimii şi ficatului.
Eşti obosită? O ceaşcă de ceai verde îţi limpezeşte mintea dimineaţa sau după o noapte nedormită. Prin conţinutul său echilibrat de cafeină, ceaiul verde stimulează sistemul muscular. Prin urmare, o ceaşcă de ceai verde în timpul zilei este binevenită.
Cum se consumă
Este bine să se bea cel puţin o ceaşcă de ceai la fiecare masă. Se prepară ca infuzie, calculând câte o linguriţă pentru fiecare persoană, plus încă una separat. Apa fierbinte se toarnă peste ceai şi se acoperă pentru 5-7 minute. Se pot bea 5, până la 10 ceşti pe zi. Alege frunzele de ceai întregi sau mărunţite, mai bune decât varianta la plic.
Bine de ştiut!
* Este de preferat să nu bei ceai verde cu două ore înainte de culcare.
* Nu se recomandă consumul în timpul sarcinii şi alăptării.
* Se poate consumă în toate situaţiile care presupun un stres prelungit.
· Nu uita de regulile unei alimentaţii echilibrate şi consumă cât mai multe legume şi fructe pe zi. Singur, ceaiul verde, nu poate preveni toate posibilele maladii.

Sursa: http://www.kudika.ro/

Tort cu brânză mascarpone şi ciocolată

2010-05-28T20:02:00.003+03:00

Ingrediente:
- 350 g biscuiţi cu cacao;
- 80 g unt;
- ½ linguriţă scorţişoară măcinată;
- 4 ouă;
- 100 g zahăr;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 800 g mascarpone;
- 200 g smântână;
- 100 g ciocolată alimentară;
- 1 lingură praf de cacao.

Mod de preparare:
Se tapetează fundul unei forme de tort cu hârtie de copt. Se pun biscuiţii într-o pungă de plastic şi se sfărâmă cu un făcăleţ. Se topeşte untul la foc mic, se adaugă scorţişoara şi biscuiţii sfărâmaţi şi se frământă cu mâinile. Se întinde amestecul pe fundul formei de tort, astfel încât să acopere şi o margine mică. Se lasă 15 minute la frigider. Se pasează cu mixerul ouăle cu zahărul şi zahărul vanilat. Se adaugă treptat crema mascarpone şi smântâna. Se pune jumătate din amestec într-un al doilea vas. Se preîncălzeşte cuptorul. Se topeşte ciocolata şi se adaugă împreună cu praful de cacao peste una din creme, apoi aceasta se toarnă în forma de tort, iar suprafaţa se netezeşte. Se toarnă deasupra a doua jumătate de cremă, apoi cu o furculiţă se amestecă uşor cele două creme. Se introduce la cuptor şi se coace 50-60 de minute.

Grădina mea…

2010-05-28T16:49:00.006+03:00

Aşa arată trandafirii mei după o ploaie de primăvară…

Brioşe cu vişine şi fulgi de ciocolată

2010-05-20T12:29:00.007+03:00

Din compoziţia de Chec cu fructe confiate am făcut aceste minunate brioşe cu vişine şi fulgi de ciocolată.

Salată de paste cu spanac

2010-05-20T12:17:00.009+03:00

Ingrediente:
- 350 g paste;
- 350 g spanac;
- 200 g roşii cherry;
- 1 ceapă roşie;
- 2 linguri oţet balsamic;
- piper, sare;
- 4 linguri ulei de măsline;
- 100 g brânză feta;
- 50 g măsline.

Mod de preparare:
Se fierb pastele al dente, într-o cantitate suficientă de apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, apoi se strecoară. Între timp se spală spanacul, i se taie tulpinile groase, iar frunzele se rup în bucăţele. Se spală roşiile şi se taie în două. Se curăţă ceapa şi se taie în felii subţiri. Se amestecă bine oţetul cu sare, piper şi ulei. Într-un vas mare se amestecă pastele călduţe cu spanacul, roşiile şi ceapa, se toarnă deasupra sosul şi se amestecă bine. Se taie brânza în cubuleţe şi se presară deasupra împreună cu măslinele. Se serveşte imediat.

ŞAMPANIA

2010-05-20T12:01:00.008+03:00

„Beau şampanie când sunt învingător, pentru a sărbători, dar beau şi când pierd, pentru a mă consola”. – Napoleon Bonaparte

Nu există eveniment mai special în viaţă care să nu fie sărbătorit cu o cupă de şampanie. Cunoscut iniţial la curtea regilor Franţei, acest produs iubit în toată lumea a devenit nelipsit la orice festivitate. Este băutura sărbătorilor, sărbătoriţilor, învingătorilor, îndrăgostiţilor…şi nu numai. Spre deosebire de alte tipuri de vin, şampania este supusă unei a doua fermentaţii, „responsabilă” pentru mult savuratele bule. Şampania sau „regina vinurilor” este manifestarea finală a artei producerii vinurilor.
Şampanie vs vin spumant vs vin spumos – şampania se fabrică din struguri negri Pinot Noir, Pinot Meunier şi albi Chardonnay, cultivaţi în solurile calcaroase ale regiunii Champagne, din nord-estul Franţei. Doar vinul produs în podgoriile Champagne-Franţa, unde dealtfel îşi are originea şampania, poate fi numit „Champagne”, toate celelalte vinuri spumante produse în alte părţi ale lumii folosind aceleaşi soiuri de struguri şi aceeaşi tehnologie de fabricaţie, pot fi identificate după menţiunea înscrisă pe etichetă: „preparat după metoda champenoise”. Vinul spumant este un tip de vin obţinut prin fermentaţie naturală. Fermentarea se poate face „în sticlă” (după metoda champenoise), respectând aceeaşi tehnologie ca şi la şampanie şi având ca rezultat vinurile spumante scumpe, la fel de gustoase, uneori chiar mai gustoase decât şampania propriu-zisă. Refermentate în aceeaşi butelie în care s-au introdus drojdii pentru fermentaţia secundară a vinului, se pot obţine perlantele cu cele mai fine bule si cu perioada cea mai îndelungată de degajare. O altă metodă de fermentare este aceea în recipiente uriaşe, rezultând vinuri spumante mai ieftine. Această fermentare se realizează în cisterne ermetic închise în care s-a produs fermentaţia secundară, cu dioxid de carbon endogen şi care ulterior au fost îmbuteliate. Prin urmare, vinul spumos este un vin obişnuit, căruia i se adaugă, pentru a deveni efervescent, dioxid de carbon.
Cu ce preparate se savurează şampania – cea mai apreciată combinaţie este cea cu icre negre şi cu stridii. Şampania se poate servi în combinaţie cu aproape orice fel de mâncare. Şampaniile albe seci, se potrivesc la aperitive, însoţind mai ales supele sau fructele de mare, iar şampaniile roşii la preparatele pe bază de peşte şi sosuri de smântână. Şampania extra sec este un aperitiv excelent, care se poate servi cu peşte şi fructe de mare. Şampania rose merge cu preparate asiatice şi peşte, iar cea demiseacă este delicioasă asortată prăjiturilor cu fructe şi frişcă. Şampania de marcă dulce şi semidulce, vinurile spumante roşu şi tămâios se servesc la desert împreună cu struguri, fructe, migdale, fistic, ciocolată, îngheţată, înaintea servirii cafelei. Şampania de marcă seacă şi demiseacă, se serveşte înainte de masă în calitate de aperitiv împreună cu bucatele recomandate pentru vinurile albe seci. Şampaniile „Blanc de Noirs”, sunt ideale pentru a fi consumate cu preparate foarte aromate, inclusiv produse din carne sau brânzeturi. Dacă la desert se servesc şampanie şi alte vinuri spumante, regula este ca mai întâi să se servească şampania, apoi vinul roşu spumant şi, la urmă, vinul roşu tămâios, în pahare diferite.
Varietăţi de şampanie:
– Blanc de Blancs, făcută din Chardonnay, varietate de struguri albi din regiunea Champagne;
– Blanc de Noirs, şampanie albă făcută din struguri din soiurile Pinot Noir sau Pinot Meunier, de regulă, având un colorit galben auriu intens;
– Brut, un sortiment de şampanie foarte sec, fără nici un reziduu de zahăr;
– Cuvee, un amestec de vinuri simple, neacidulate, creat să devină o şampanie echilibrată;
– Demisec, o şampanie dulce care conţine între 3,3% şi 5% zahăr rezidual;
– Rose, şampanie cu o nuanţă rozalie care provine din adăugarea unei cantităţi mici de vin roşu în cuvee sau de la contactul cu pieliţa strugurilor.
Servirea şampaniei – pentru a reliefa aroma specifică, şampania se serveşte răcită în prealabil, de preferinţă într-o frapieră. Sub nici o formă nu se va adăuga gheaţă în paharul de şampanie! Elegantele cupe în care se serveşte şampania, fie că sunt cu picior înalt, cupe largi, semisferice sau conice se vor umple de preferinţă pe trei sferturi. Pentru a menţine băutura cât mai mult timp la temperatura optimă de servire, paharul este recomandat a se ţine întotdeauna de picior.

Chec cu fructe confiate

2010-05-08T11:34:00.009+03:00

Ingrediente:
- 350 g făină;
- 200 ml ulei;
- 150 ml lapte;
- 200 g zahăr;
- 7 ouă;
- 10 g praf de copt;
- sare, zahăr vanilat, esenţă de lămâie;
- 1 lămâie;
- fructe confiate.
Preparare:
Se răzuie lămâia. Se tapetează forma cu unt şi făină. Se bat albuşurile spumă cu un praf de sare, apoi se adaugă zahărul şi zeama de lămâie şi se bat până se întăresc din nou. Se adaugă gălbenuşurile, uleiul, laptele, esenţa, vanilia şi fructele confiate. Se amestecă cu telul de câteva ori, apoi se adaugă făina şi praful de copt. Se amestecă lejer până când se încorporează toate ingredientele. Compoziţia se răstoarnă în formă şi se introduce la cuptor pentru 30-40 de minute.

Somn cu roşii

2010-05-08T11:30:00.005+03:00

Ingrediente:
- 1,5 kg somn;
- 150 ml ulei;
- 800 g roşii în bulion;
- pătrunjel verde;
- sare, piper.

Preparare:
Se spală si se condimentează peştele. Roşiile se toacă cubuleţe. Pătrunjelul se toacă mărunt.
Bucăţile de peşte unse cu 50 ml de lei se aşează într-o tavă şi se introduc la cuptor, circa 15 minute. Roşiile se înăbuşă în restul de ulei, se adaugă sare şi piper. Sosul format se toarnă peste peşte şi se introduce tava la cuptor pentru încă 10 minute. Preparatul se serveşte cald, cu pătrunjel verde deasupra.

Tort cu cremă de vanilie şi cacao

2010-02-28T15:34:00.002+02:00

Ingrediente:
Blat: - 6 ouă;
- 140 g zahăr pudră;
- 150 g făină;
- 30 ml ulei;
- 1 praf de copt;
- un praf de sare.
Cremă: - 500 ml lapte;
- 120 g zahăr;
- 2 pacheţele cu praf de budincă de vanilie;
- 500 g unt;
- 2 linguri cacao;
- 50 ml lichior.
Decor: - 50 g migdale decojite tocate.

Preparare:
Se separă ouăle, se bat mai întâi albuşurile cu un praf de sare şi după ce încep să se transforme în spumă se adaugă 100 g de zahăr şi se bat în continuare până se obţine o spumă tare. Cu celelalte 40 g de zahăr se amestecă gălbenuşurile şi se freacă până se obţine o cremă spumoasă pe care o adăugăm în spuma de albuş. La final se adaugă făina cernută cu praful de copt şi uleiul. Se toarnă compoziţia într-o formă de tort cu diametrul de 26 cm şi se introduce la cuptor la foc potrivit timp de 45 de minute. Se prepară budinca din lapte, zahăr şi praful de budincă, după ce a fiert se lasă să se răcească. Untul se taie în bucăţi mici şi se lasă să se înmoaie la temperatura camerei. După ce s-a înmuiat se mixează până se obţine o spumă. În spuma de unt se adaugă puţin câte puţin din cantitatea de budincă. Se bate cu mixerul timp de 5 minute până se obţine o cremă fină. După ce s-a copt şi răcit blatul, se taie în trei pe orizontală. Se împarte crema în trei, o parte se opreşte pentru decor, iar în altă porţie de cremă se adaugă cacao. Se pun cremele în două seringi de ornat şi se pune pe blatul de jos rânduri concentrice de cremă de vanilie şi cremă cu cacao. Blatul din mijloc se stropeşte cu lichior repetându-se operaţiunea anterioară. Se acoperă tortul cu crema de vanilie oprită, iar lateralele se ornează cu migdale.

Grădina mea…

2010-02-20T18:46:00.003+02:00

Dafinul (Laurus nobilis)

2010-02-20T18:28:00.006+02:00

Moduri de întrebuinţare: frunzele, proaspete şi uscate.
Origine: Dafinii sunt originari din Asia Minor, fiind răspândiţi în întreaga regiune mediteraneeană, din Turcia până în Spania, dar şi în Maroc. Este cultivat în Statele Unite şi în regiunile sud-vestice din fosta Uniune Sovietică.
Proprietăţi: copacul, cu frunze mereu verzi, poate creşte până la 15 metri înălţime. Copacul care este cultivat va trebui să fie foarte bine curăţat de crengi pentru a se putea recolta necesarul de frunze şi rămurele. De fapt, mulţi îl curăţă atât de bine încât ajunge să semene cu o tufă. Copacul are flori alb-gălbui, din flori se dezvoltă boabele albastru-negre mari cât alunele. Sunt folosite la lichioruri şi balsamuri. Frunzele, de un verde închis pe faţă, iar pe spate verde-deschis, sunt culese manual şi uscate la umbră. Au o formă lanceolată şi sunt pieloase.
Mitologie: frunzele de dafin sunt menţionate într-un document sumerian, scris în cuneiforme, vechi de 7000 de ani. Cununile de laur erau considerate simboluri ale victoriei la „box”. Comandanţii romani erau împodobiţi cu ghirlande din frunze de laur după câştigarea unei bătălii. Pentru greci, frunzele de laur erau sfinte, fiind oferite ca ofrandă zeului Apollo. Grecii foloseau frunzele de laur şi în alt scop: preotesele de la templul din Delphi spuneau profeţiile ţinând o frunză de dafin în gură. Frunzele de dafin, dacă sunt consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale. Carol cel Mare recomanda ca frunzele de laur să fie folosite drept medicamente şi condimente. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.
Uz medicinal: esenţele şi balsamurile din dafin sunt folosite extern, pentru tratarea reumatismului şi împotriva insectelor. Utilizat extern, uleiul extras din boabele dafinului vindecă entorsele şi contuziile. Aplicat extern, dafinul este recomandat pentru bebeluşii care suferă de balonare. Frunzele de dafin au de asemenea, proprietăţi antibacteriene.
Sfaturi pentru gătit: frunzele întregi îşi degajă întreaga aromă dacă sunt zdrobite sau tocate. Frunzele de dafin trebuie întotdeauna gătite împreună cu mâncarea pentru a-şi lăsa toată aroma. Crestarea frunzelor intensifică aroma. Frunzele de dafin se combină excelent cu ienupărul, piperul negru şi seminţele de muştar.
Aromă: gustul frunzei de dafin este iute, aromat, condimentat şi uşor amar. Frunzele verzi sunt foarte amare.
Întrebuinţare: tot ce este amar se potriveşte cu dafinul: aspicurile cu carne şi aspicul de cotlet, varza acră, sfecla murată, castraveciorii muraţi, legumele murate, fasolea verde murată, tomatele verzi şi heringii. Dafinul se asociază bine cu carnea de vacă, de vânat, cu marinatele de peşte, mâncărurile de cartofi, fripturile şi cu toate sosurile închise la culoare pentru fripturi, tocăniţele de carne, gulaşurile şi mâncărurile de legume cu sosuri groase.
Cumpărare/păstrare: frunzele uscate de dafin se găsesc la orice supermarket bine aprovizionat. Cu puţin noroc, frunzele proaspete de dafin se găsesc în pieţe în timpul verii. Frunzele de bună calitate sunt fără tulpină, verzi, uscate, în stare bună. O frunză spartă de dafin îşi pierde repede aroma. Frunzele de dafin trebuie păstrate într-un loc uscat şi întunecos. Frunzele proaspete pot fi păstrate în compartimentul de legume din frigider săptămâni întregi.
Sursa: Dicţionarul Dumont de condimente

Mobilier pentru bucătărie

2010-02-18T16:10:00.004+02:00

Sursa: www.mobilalux.ro

Torta del Rio

2010-02-10T17:01:00.008+02:00

Ingrediente:
Blat:
- 400 g biscuiţi;
- 200 g unt topit;
- 3 linguri cacao.
Cremă:
- 10 foi gelatină;
- 500 g brânză de vaci;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 3 linguri suc de lămâie;
- 60 g zahăr pudră;
- 400 ml frişcă;
- 3 fructe de mango.

Preparare:
Se zdrobesc biscuiţii; se frământă cu unt şi cacao. Se încrustează pe fundul unei forme de tort. Se dă forma la frigider aproximativ 60 de minute. Se înmoaie gelatina în apă rece. Se amestecă brânza cu zahărul vanilat, sucul de lămâie şi zahărul pudră. Se topeşte gelatina la foc moale; se înglobează mai întâi în 2 linguri cremă de brânză şi apoi în restul de cremă. Când compoziţia începe să se întărească, se înglobează frişca bătută. Se aşază crema pe tort şi se dă la frigider 3 ore. Se ornează cu felii de mango.

Fursecuri cu rahat

2010-02-08T19:02:00.006+02:00

Ingrediente:
- 250 g unt;
- 250 g zahăr;
- 450 g făină;
- 8 gălbenuşuri;
- vanilie, esenţă de rom, coajă de lămâie rasă, rahat;
- 1 praf de copt.

Preparare:
Se alifiază untul cu zahărul şi se adaugă gălbenuşurile. Se adaugă aromele şi făina amestecată cu praful de copt, se amestecă lejer. Se lasă la rece aproximativ 60 de minute. Se formează fursecurile şi se adaugă rahatul deasupra. Se introduc la cuptor până capătă o culoare rumenie.

Trăistuţe cu mere şi stafide

2010-01-28T13:16:00.002+02:00

Ingrediente:
Aluat:
- 50 g drojdie;
- 50 g zahăr;
- 200 ml lapte;
- 500 g făină;
- 100 g unt;
- 1 linguriţă coajă rasă de lămâie;
- sare, scorţişoară.
Umplutură:
- 50 g stafide;
- 1 lingură rom;
- 500 g mere acrişoare;
- 2 linguri suc de lămâie;
- 50 g zahăr;
- 2 linguri lapte;
- zahăr pudră pentru decor.

Preparare:
Se sfărâmă într-un bol drojdia şi se adaugă 100 ml lapte cald şi o linguriţă zahăr. Se acoperă cu un prosop de bucătărie şi se lasă la crescut într-un loc cald, timp de 15 minute. Se cerne făina într-un castron mai mare, se face o adâncitură în mijloc şi se toarnă în această amestecul crescut. Se adaugă bucăţelele de unt împreună cu zahărul rămas, coaja de lămâie şi câte un praf de sare şi scorţişoară. Se frământă bine cu restul de lapte şi se lasă la crescut 30 de minute. Stafidele se spală în apă fierbinte, se scurg, se pun într-un bol mic şi se toarnă deasupra romul. Se cojesc merele, li se scoate cotorul şi se taie în cubuleţe. Se călesc merele alături de sucul de lămâie, 1 praf de scorţişoară şi stafidele cu rom, timp de 5 minute, apoi se lasă la răcit. Se preîncălzeşte cuptorul. Se frământă aluatul, se întinde şi se taie în pătrate. Se pune pe fiecare pătrat o lingură cu umplutură, se îndoaie toate colţurile şi se apasă uşor în centru. Se pun trăistuţele într-o tavă undă şi se lasă 10 minute la crescut. Se ung trăistuţele cu cele 2 linguri cu lapte, apoi se coc aproximativ 20 de minute. După ce se răcesc se presară deasupra zahăr pudră.

Mobilier pentru bucătărie

2010-01-27T14:49:00.008+02:00

Sursa: http://www.franco.ro/

Aripioare de pui cu cuş-cuş

2010-01-27T12:56:00.001+02:00

Ingrediente:
- 8 aripioare;
- 200 g cuş-cuş;
- 2 roşii;
- 1 ardei;
- 1 ceapă;
- pătrunjel;
- 50 ml ulei;
- sare, piper, boia dulce.

Preparare:
Se pune uleiul la încins, se adaugă ceapa tăiată mărunt şi aripioarele, se condimentează cu sare, piper şi boia, se pune capacul pentru înăbuşire. După câteva minute se adaugă ardeiul tăiat felii şi roşiile decojite şi tăiate cubuleţe. Se lasă să fiarbă cu capacul pus. Separat se pune la fiert cuş-cuş-ul. Se serveşte cu pătrunjel tocat deasupra.

Istoria ciocolatei

2010-01-26T13:04:00.006+02:00

Istoria ciocolatei începe o dată cu descoperirea Americii. Când Cristofor Columb s-a întors din a patra lui călătorie în Lumea Nouă a adus regelui Ferdinand şi reginei Isabela boabe de cacao. În timpul invaziei în Mexic a lui Herny Corty, în 1519, indienii azteci au fost găsiţi folosind boabe de cacao în prepararea unei băuturi regeşti, numită chocolatle, adică „lichid fierbinte“. Considerau că această băutură era „mâncarea zeilor“. Chocolatle era foarte amară, drept pentru care Corty şi însoţitorii lui au emis ideea îndulcirii ei cu trestie de zahăr. Tot ei au luat aceasta băutură în Spania şi au îmbunătăţit-o, punându-i scorţişoară şi vanilie. Au decis că băutura are gust mai bun dacă este servită fierbinte. Noua băutură de ciocolată a prins foarte bine, mai ales la aristocraţii spanioli. Spaniolii au început să planteze cacao în coloniile lor dând naştere unei afaceri prospere. Ei au ţinut secretă această industrie multe sute de ani, dar nişte călugări spanioli au lăsat până la urmă secretul să scape, secretul ajungând în Franţa, după ce o prinţesă din Spania s-a căsătorit cu unul dintre regii francezi. Această băutură s-a răspândit repede în Europa şi în 1657 a apărut una dintre cele mai faimoase case englezeşti de ciocolată. În 1828 au apărut tehnici mecanizate de măcinare a boabelor de cacao (presa pentru boabele de cacao), care au dus la scăderea preţului ciocolatei. Datorită acestei prese a fost îmbunătăţită şi băutura din cacao, deoarece prin presare era stoarsă grăsimea pe care o conţineau boabele de cacao. În secolul XIX au avut loc două mari revoluţii în istoria ciocolatei: o companie engleză a produs prima ciocolată solidă, iar în 1876 elveţianul Daniel Peter a introdus laptele în ciocolată şi a creat un produs care şi astăzi aduce bucurie: ciocolata cu lapte.
În America a avut mare succes şi s-a dezvoltat foarte repede. În 1765 a apărut prima fabrică de ciocolată. Ciocolata a făcut parte din raţia soldaţilor americani încă din timpul celui de-al doilea război mondial şi este nelipsită din dieta astronauţilor.
Ciocolata nu este doar un dulce delicios, preferat de milioane de copii şi adulţi. Înainte ca frumoasele cameriste ale hotelurilor de lux să pună cuburi de ciocolată învelite în hârtie colorată pe pernele din apartamentele nupţiale, ciocolata a avut numeroase întrebuinţări... ezoterice. Boabele de cacao, care au apărut în pădurile din America Centrală, au fost folosite, în jurul anului 1000, ca monedă pentru plata taxelor către azteci. Însă cacaoa era cultivată în această regiune de câteva mii de ani. Pe lângă faptul că boabele erau întrebuinţate pe post de monedă de schimb, ele mai erau folosite şi pentru prepararea unei băuturi magice, destinată numai bărbaţilor din familiile regale.
Sursa: http://www.elady.ro/

Inel cu portocale şi scorţişoară

2010-01-21T20:00:00.005+02:00

Ingrediente:
Aluat:
- 1 ou;
- 150 g brânză de vaci;
- 6 linguri lapte;
- 6 linguri ulei;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 75 g zahăr;
- sare;
- 300 g făină;
- 1 plic praf de copt.
Umplutură:
- 200 g gem portocale;
- 1 lingură rasă cu scorţişoară.
Glazură:
- 50 g zahăr pudră;
- 1 lingură lichior sau suc de portocale.

Preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul. Se separă albuşul de gălbenuş. Se amestecă bine albuşul cu brânza, laptele, uleiul, zahărul, zahărul vanilat şi 1 praf de sare. Se amestecă făina cu praful de copt, apoi se cerne peste amestecul anterior. Se frământă bine aluatul şi se întinde. Pentru umplutură se amestecă bine gemul cu scorţişoara, apoi se întinde peste aluat. Se rulează pe lungime. Se unge forma cu unt. Se aşează aluatul în vas şi se unge cu gălbenuşul rămas. Se introduce în cuptor şi se coace aproximativ 30-40 de minute. Se lasă prăjitura la răcit. Se amestecă zahărul pudră cu lichiorul (sucul de portocale) şi puţină apă, se toarnă peste prăjitură şi se lasă să se răcească.

Mic ghid despre ceai

2010-01-21T14:40:00.007+02:00

Origine geografică disputată: în funcţie de sursă, ea este plasată în Assam (India), în China, Japonia, Myanmar (Birmania) sau „în apropierea graniţei chino-vietnameze” (Yunnan). Condiţiile climatice favorabile culturilor de ceai sunt cele oferite de climatul tropical: căldură, umezeală, ploi frecvente şi abundente. Arborele de ceai, necultivat, poate atinge nouă metri înălţime, însă în cadrul fermelor, este menţinut, prin tăiere, la o înălţime confortabilă pentru cules de 60-125 cm. Frunzele tinere au pe suprafaţa lor un puf argintiu, foarte apreciat în cadrul unor ceaiuri de calitate. Florile sunt mici, albe şi rare.
Peste 2000 de tipuri de ceai
Printre componenţii chimici care îi conferă puterea, aroma şi chiar efectele psihologice, se numără cafeina, taninul şi uleiurile esenţiale (volatile). Următoarele procente sunt rezultate în urma analizei ceaiului negru: cafeină – 3%, tanin – 10%, uleiuri esenţiale – 0,75%. Ceaiul verde conţine doar 5% tanin. Deşi provin din frunzele aceleaşi plante, prin diferite metode de preparare, prelucrare, aromare şi prin cultivarea în zone diferite, astăzi există peste 2000 de tipuri de ceai. Dacă iniţial toată prelucrarea frunzelor de ceai se realiza manual, o dată cu industrializarea şi cu necesităţile rentabilităţii, maşinile au preluat o mare parte din operaţii. În prezent doar varietăţile de ceai foarte fine şi delicate şi foarte scumpe mai sunt prelucrate integral manual.
Ceaiul alb
Acesta se produce din frunzele tinere, încă nedeschise, care sunt acoperite cu un puf argintiu sau cu perişori argintii. Prelucrarea se realizează în doar doi paşi: tratarea cu aburi şi apoi uscarea. Absenţa etapelor de pre-uscare, rulare şi oxidare lasă frunzele intacte, astfel încât perişorii şi puful argintiu sunt vizibili, ceea ce conferă aspectul specific, argintiu, al ceaiului alb. Când este infuzat, ceaiul alb are o culoare de un galben pal şi un gust delicat, cu o aromă proaspătă. Cele mai populare ceaiuri albe sunt White Peony (în chineză „Pai Mu Tan” sau „Bai Mudan”) şi Silver Needle.
Ceaiul verde
Ceaiul verde este prelucrat în aşa fel încât să îşi păstreze proprietăţile curative şi să îşi conserve substanţele naturale şi active din frunzele proaspete ce vor fi eliberate doar în momentul infuzării. După culegere, frunzele de ceai sunt supuse procesului de stafidire. În etapa următoare sunt rulate, iar acest proces le oferă individualitate. Frunzele devin spiralate, ondulate sau sferice. Rularea permite îmbibarea întregii plante cu sucurile şi uleiurile volatile conţinute de membrană şi ajută la eliberarea substanţelor naturale în timpul fazei de infuzare. În unele variante de prelucrare, între etapa de stafidire şi cea de rulare, are loc o etapă de aburire. În cea finală, frunzele sunt uscate cu ajutorul căldurii, proces care le împiedică să se oxideze. Astfel se păstrează parfumul, aromele naturale şi culoarea verde iniţială.
Ceaiul oolong sau semi-fermentat
Este produs aproape exclusiv în China şi Taiwan şi se situează între ceaiul verde şi ceaiul negru. Este un ceai tare, produs din frunze mai mari şi mai mature. Imediat după culegere, frunzele sunt întinse la soare pentru a se usca, apoi sunt puse în coşuri de bambus şi scuturate bine pentru a le strivi marginile. Sunt din nou întinse la soare pentru a se usca. Suturarea şi uscarea sunt repetate de mai multe ori, astfel încât marginile strivite ale frunzelor încep să devină roşii, în timp ce mijlocul rămâne verde. Gradul de fermentaţie depinde de tipul de ceai oolong şi variază între 20% pentru un oolong „verde” până la 60% pentru oolong clasic de Formosa. Odată ce s-a atins gradul dorit de oxidare, procesul este oprit imediat prin coacerea în tăvi, ceea ce permite creşterea timpului de depozitare şi conservare a calităţilor ceaiului.
Ceaiul negru
În cazul ceaiului negru, procesul de fermentaţie este lăsat să se desfăşoare până la capăt; este secretul care îi conferă culoare şi aroma caracteristice. După culegere, frunzele sunt aşezate în rafturi de lemn şi lăsate să se usuce pentru 12-18 ore. În urma (pre)uscării, frunzele pierd mult din umezeala iniţială şi permit astfel rularea lor. În timpul rulării, membrana frunzelor se rupe, iar sucurile şi uleiurile esenţiale din frunză îmbibă întreaga plantă. După rulare, frunzele sunt întinse într-o încăpere rece şi umedă, pentru a fi supuse procesului de oxidare. În această etapă, frunzele capătă culoarea neagră, iar sucul plantei, amar iniţial, devine mai moale şi mai aromat. Procesul de oxidare se opreşte când gustul şi „buchetul” este pe deplin dezvoltat. Sucul plin de arome ce apare în procesul de fermentaţie rămâne pe suprafaţa frunzelor până în momentul în care este „activat” de expunerea la apă fierbinte. În ultima etapă, frunzele sunt sortate după mărime. În procesul de prelucrare, multe frunze sunt mărunţite sau măcinate şi, astfel, produsul final poate fi constituit din frunze întregi, mărunţite sau chiar măcinate, sub formă de „praf”. Deoarece timpul de infuzare se măreşte o dată cu creşterea dimensiunii frunzelor, ceaiul se sortează în loturi cu frunze de dimensiuni apropiate.

Budincă de cartofi cu pui

2010-01-19T17:53:00.009+02:00

Ingrediente:
- 700 g cartofi fierţi în coajă;
- 400 g carne fiartă de pui;
- 100 g şuncă fiartă;
- 400 g roşii (conservă);
- 2 căţei de usturoi;
- 2 linguri ulei de măsline;
- sare, piper, zahăr;
- 125 g mozzarella;
- 50 g pesmet.

Mod de preparare:
Se curăţă cartofii şi se taie în felii subţiri.Dacă trebuie se curăţă carnea de piele şi se dezosează, apoi se taie în cubuleţe, alături de şuncă. Se pasează roşiile cu un mixer şi se adaugă usturoiul curăţat şi pisat. Jumătate din uleiul de măsline se adaugă peste roşii alături de condimente. Se preîncălzeşte cuptorul. Se unge un vas termorezistent, apoi se aşează cartofii, carnea de pui, şunca şi sosul de roşii pe straturi. Dacă trebuie se condimentează carnea şi cartofii cu sare şi piper. Se scurge mozzarella şi se taie în felii foarte subţiri, apoi se aşează peste budincă. Deasupra se presară pesmetul şi se stropeşte cu uleiul rămas. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace aproximativ 30 de minute, până când suprafaţa devine maronie.

Budincă dulce cu fistic

2010-01-17T15:46:00.007+02:00

Ingrediente:
- 1 lămâie;
- 1 l lapte;
- 50 g unt;
- 1 linguriţă scorţişoară;
- 100 ml smântână;
- 40 g zahăr;
- 250 g spaghete;
- 50 g fistic decorticat, nesărat;
- 25 g stafide;
- 25 g curmale;
- 1 lingură unt de arahide.

Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul. Se spală lămâia şi se şterge. Se dă coaja pe răzătoarea fină. Se toarnă laptele într-o oală mare, alături de 30 g unt, coaja de lămâie şi scorţişoara, apoi se dă în clocot. Se adaugă smântâna şi zahărul, iar în final spaghetele. Se ia oala de pe foc. Se toacă mărunt fisticul, apoi se înglobează în budincă împreună cu fructele şi untul de arahide. Se pune budinca într-un vas termorezistent şi se sfărâmă deasupra untul rămas. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace 35-40 de minute, până când laptele este absorbit de paste, iar suprafaţa se rumeneşte frumos.

Gugelhupf – Prăjitura împăratului

2010-01-10T17:45:00.001+02:00

„Aş îndrăzni să-l îmbii pe Majestatea voastră cu o felie de Gugelhupf” – aşa a început prima vizită a împăratului Franz Joseph la actriţa vieneză Katharina Schratt. Şi împăratul a acceptat. Sau cel puţin aşa spune povestea…
Fiică de patiser, frumoasa actriţă era căsătorită cu baronul ungar Kiss von Itepe, care o neglija total, fiind în schimb pasionat de jocurile de noroc şi plin de datorii de pe urma acestora. În continuare, povestea spune că aceea a fost doar prima din nenumăratele felii de Gugelhupf pe care împăratul le-a gustat de-a lungul timpului în compania Katharinei…

Ingrediente:
- 250 ml lapte;
- 30 g drojdie proaspătă;
- 500 g făină;
- 150 g margarină;
- 150 g zahăr;
- 8 gălbenuşuri;
- 100 g stafide;
- coajă rasă de lămâie;
- 100 g migdale;
- zahăr pudră pentru decor;
- 1 praf sare.

Preparare:
Se face o maia din lapte călduţ, drojdie şi o lingură de făină, apoi se acoperă cu un şervet de bucătărie şi se lasă la crescut, într-un loc cald şi ferit de curenţi de aer, până îşi dublează volumul. Margarina se bate bine cu zahărul, până devine spumoasă. Apoi se adaugă treptat gălbenuşurile, stafidele, un praf de sare, coaja rasă de lămâie şi, la final, făina. Se amestecă totul cu maiaua crescută, până se desprinde uşor de pe mână şi are un aspect mătăsos. Se pune acest aluat într-o formă înaltă, din cele cu gaură la mijloc, tapetată cu margarină. Deasupra se presară migdalele tăiate felii subţiri. Se acoperă din nou cu un prosop şi se lasă la crescut, la loc călduţ, până ce aluatul ajunge aproape de marginea vasului. Se coace în cuptor la temperatură medie, timp de aproximativ 40 de minute. Se serveşte presărată cu zahăr pudră.

Tort cu cireşe şi ness

2009-12-27T18:23:00.001+02:00

Ingrediente:
- 3 ouă;
- 100 g zahăr;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 1 praf sare;
- 100 g făină;
- 40 g amidon alimentar;
- 1 praf de copt;
- ½ linguriţă scorţişoară;
- 1 lingură ness;
- 1 borcan (700 ml) cireşe;
- 750 g frişcă;

Preparare:
Se bat ouăle şi trei linguri cu apă rece. Apoi, se adaugă treptat zahărul, zahărul vanilat şi sare, amestecând continuu. Se amestecă făina cu amidonul alimentar, praful de copt şi scorţişoara, se trec prin sită şi se adaugă la compoziţia de ouă, împreună cu nessul. Aluatul se toarnă într-o formă demontabilă pentru torturi, tapetată cu hârtie cerată. Se introduce în cuptorul încins şi se coace aproximativ 20 de minute. Se desprinde aluatul din formă şi se lasă să se răcească. Se scurg cireşele. Se taie blatul de două ori pe orizontală. Partea de jos a tortului se umple cu jumătate din cantitatea de cireşe, apoi se unge cu ¼ din cantitatea de frişcă. Se aşază partea din mijloc a blatului deasupra şi se repetă procedeul. Se acoperă cu partea superioară a blatului. Apoi se unge tortul cu restul de frişcă. Se ornează cu ciocolată rasă, frişcă şi cireşe.

2009-12-24T20:33:00.002+02:00

Fie ca magia sfintelor sărbători să vă călăuzească paşii pe drumul dragostei, iar îngeraşii Domnului să vă strecoare în suflet stropi de bunătate, picuri de iubire, lacrimi de fericire şi bucurii, iar viaţa să vă fie îndrumată pe cărarea fericirii şi a pioşeniei creştine! Sărbători fericite tuturor!

Prăjitură cu afine

2009-12-14T19:45:00.008+02:00

Ingrediente:
- 700 g afine (borcan);
- 200 g brânză de vaci;
- 2 ouă;
- 6 linguri ulei;
- 150 g zahăr;
- 400 g făină;
- 1 plic praf de copt;
- un praf de sare;
- 2 plicuri zahăr vanilat;
- 1 gălbenuş;
- 2 linguri lapte;
- 1 lingură zahăr candel.

Mod de preparare:
Lăsaţi afinele să se scurgă. Amestecaţi brânza de vaci, ouăle, uleiul şi 100 g de zahăr. Adăugaţi făina, praful de copt şi sarea. Frământaţi coca cu mixerul, apoi întindeţi-o pe o suprafaţă plană şi presăraţi zahărul vanilat. Preîncălziţi cuptorul. Adăugaţi afinele pe toată suprafaţa aluatului şi rulaţi pe lungime. Tăiaţi melcişori de dimensiuni egale şi aşezaţi-i într-o formă unsă cu unt. Amestecaţi gălbenuşul cu laptele şi ungeţi prăjitura, apoi presăraţi deasupra restul de zahăr. Introduceţi forma la cuptor pentru aproximativ 60-70 de minute. Lăsaţi prăjitura să se răcească şi presăraţi zahăr candel.

Istoria vinului

2009-12-07T20:09:00.005+02:00

Vinul este una dintre primele creaţii ale umanităţii; cultura viţei de vie şi a vinului se interferează cu istoria omenirii de aproape 7000 de ani. Acestora li se datorează şi descoperirea primelor reacţii chimice, fermentarea şi oxidarea. Strugurele este singurul fruct cu un conţinut bogat de zahăr şi suc abundent care are tendinţa naturală de a fermenta.
Arheologii apreciază că la început viţa de vie a fost "sălbatică", cultivarea ei a fost făcută cu aproape 7000 de ani în urmă, iniţial în Caucaz, apoi, în partea dintre Turcia, Georgia şi Armenia de astăzi. Din contră, alţi specialişti apreciază că viţa de vie a apărut acum 9000 de ani Î.Hr., în Asia Mică. Nu se ştie exact ce şi cum.
Descoperirile arheologice atestă originea viţei de vie şi a vinului în marile culturi ale Greciei şi Romei, în vechiul Egipt au fost identificate înscrieri pe ulcioare, care menţionau anul, via şi producătorul, adică elementele unei prime etichete.
Se ştie că, pentru prima oară, babilonienii au promulgat legi prin care au reglementat modul de exploatare al unui "boutique" de vinuri.
Din totdeauna vinul a fost prezent la sărbători, la ceremonii religioase, ca medicament şi/sau antiseptic şi, nu în ultimul rând, ca aliment furnizor de elemente nutritive. Atenţia şi importanţa ce au fost acordate vinului de-a lungul timpurilor a fost marcată şi de zeii vinului şi viei cum ar fi: Dionysos la greci, Bachus la romani, Gestin, Pa-gestin-dug şi Nin-kasi (dama fructului care îmbată) la sumerieni şi chiar Hristos care a spus "eu sunt adevărata viţă de vie".
Cele mai vechi regiuni viticole cunoscute sunt cele ale Mediteranei antice. Egipteni, sumerieni şi romanii au dat la vremea respectivă un nume viilor lor şi au discutat pentru a cunoaşte care sunt cele mai bune podgorii. Biblia menţionează că ţara Canaan (Fenicia şi Siria) era celebră pentru vinul său. Vechiul testament face numeroase referiri la viţa de vie. Romanii au definit cu grijă cele mai bune podgorii italiene: Falerne - la sud de Roma, Domeniul lui Faustus era apreciat pentru cele mai bune vinuri la vremea respectivă. Urmau vinurile de Alba cultivate pe colinele Albani de astăzi. Pompei era cunoscut ca un mare port vinicol al Italiei romane.
Romanii apreciau în mod deosebit vinurile din acea vreme, provenite din Spania, Grecia, Franţa, precum şi pe cele de pe valea Rinului şi din regiunile dunărene.
În evul mediu, când Europa a ieşit din vremurile "tulburi", mănăstirile şi catedralele deţineau în jurul lor importante suprafeţe cu viţă de vie, pe care călugării au continuat să le amelioreze, au selecţionat cele mai bune plante, au experimentat tăierea, au studiat solul, au ales amplasamente ferite de îngheţ pe care să se producă struguri bine copţi, ceea ce le-a permis să producă cantităţi de vin, nu numai pentru ritualul religios ci şi pentru vânzare. Extinderea suprafeţelor cu viţă de vie a dus nemijlocit la sporirea cantităţilor de vin produse şi implicit la înflorirea comerţului cu vinuri şi apariţia unor drumuri comerciale şi flote ale vinului.
Tot în evul mediu, vinul nu era pentru om un produs de lux, ci o necesitate, mai ales în acele vremuri când apa nu era potabilă, adesea impură, periculoasă, în acest context, vinul se amesteca cu apă pentru a deveni potabilă, ceea ce îi conferea vinului şi rolul de antiseptic în medicina rudimentară a epocii.
Spre sfârşitul secolului al XVH-lea apare cererea pentru vinurile bune sub aspect calitativ şi al prezentării estetice, adică ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de vinuri de "calitate" (grand vins).
Pentru a răspunde acestor cerinţe, în jurul anilor 1660, Arnaud de Pontac, preşedintele parlamentului din Bordeaux, demarează cercetările pentru a produce noile tipuri de vinuri, de calitate, la preţuri evident mai ridicate, prin metode devenite cu timpul curente, dar cu o selecţie mai atentă, vinificare riguroasă, învechire în pivniţă şi un randament mai mic.
Cu toate acestea, în anul 1860 apare în Franţa flagelul "filoxerei" care distruge majoritatea viilor din Europa. Soluţia de remediere se găseşte după aproape 40 de ani, când se grefează soiurile de viţă de vie pe port-altoi american imuni la filoxeră. Acestei tragedii i se mai adaugă apariţia a două boli, oidium şi mildiou, boală parazitară specifică la viţa de vie, cartofi şi alte plante.
La începutul secolului al XX-lea cultura viţei de vie cunoaşte un nou avânt, consumul de vin din Europa înregistrează creşteri importante, mai ales după primul şi cel de al doilea război mondial, când vinurile provenite din Orient şi Africa de Nord sunt de calitate foarte modestă, în aceeaşi perioada cultura viţei de vie se extinde considerabil în ţările din "lumea nouă": coasta de vest a Statelor Unite, Australia, Africa de Sud şi NouaZeelandă.
Situaţia creată după filoxeră şi criza de după cel de al doilea război mondial au impus căutarea unor soluţii pentru adoptarea unei legislaţii vini-viticole coerente, privind cultura viţei de vie, producerea şi învechirea vinului, comercializarea acestuia şi în mod deosebit pentru combaterea fraudei, în sensul înlăturării şi combaterii practicilor nepermise, respectiv vânzarea vinurilor ordinare ca vinuri de calitate, de marca.
În acest context, ştiinţa a început să joace un rol important prin realizarea unor programe de cercetare privind cultura viţei de vie, vinificarea, fermentarea şi învechirea vinurilor în pivniţă, ceea ce a favorizat controlul asupra randamentului şi a calităţii vinurilor. Toate acestea au făcut, ca în paralel, consumul vinului să devină în toată lumea un fenomen la modă.
La sfârşitul secolului XX se constată prezenţa pe piaţa mondială a vinurilor de calitate produse atât de ţările europene cu veche tradiţie cât şi de noile ţări producătoare de vinuri, în detrimentul vinurile de calitate modestă, cu preţuri scăzute.
Preţul vinului şi cantităţile produse au cunoscut fluctuaţii majore de-a lungul istoriei, în funcţie de cerere şi ofertă, în general, vinurile de calitate au avut preţuri constante, cu o uşoară tendinţă de creştere, faţă de vinurile ordinare care au avut preţuri fluctuante.
Alegerea vinurilor, deşi în final este o chestiune de gust, se face de consumatorul de vin, dintr-o gamă sortimentală foarte variată, cu provenienţă din toate ţările lumii. De aceea, amatorul de vin trebuie să ştie, în funcţie de vinul pe care-l doreşte, să citească şi să interpreteze corect informaţiile furnizate de eticheta de pe sticlă, mai ales atunci când este vorba de o ofertă de calitate pentru o anumită ocazie sau de o ofertă obişnuită, zilnică. Raportul calitate / preţ trebuie avut întotdeauna în vedere la alegerea unui vin. Nu trebuie neglijate informaţiile referitoare la originea vinului, felul vinului, soiul de struguri din care este obţinut, tehnologia de vinificare, vârsta şi principalele caracteristici prezentate şi identificate prin degustare.

Buritos cu pui

2009-12-07T19:47:00.008+02:00

Ingrediente
- 2 cepe;
- 2 căţei de usturoi;
- 2 ardei graşi;
- 2 ardei iuţi;
- 4 roşii;
- 50 ml ulei;
- 100 g fasole roşie;
- 250 ml suc de roşii;
- 500 g piept de pui;
- chimen, oregano, coriandru, sare, piper;
- pentru foaia de tortillas: 150 g făină, 2 ouă, 250 ml lapte, 200 ml apă minerală, sare, piper, chimen.

Preparare:
Se taie ceapa cuburi mai mari şi se căleşte în ulei încins. Se adaugă ardeii graşi şi ardeii iuţi tăiaţi mărunt. Se călesc împreună. Se adaugă apoi fasolea şi carnea de pui, fierte în prealabil, curăţată de pe oase şi tăiată. Roşiile se curăţă de pieliţe şi seminţe, se taie cubuleţe şi se adaugă peste compoziţie împreună cu sucul de roşii. Se lasă să fiarbă împreună 10 minute, apoi se adaugă sare, piper şi restul condimentelor. Se fierbe până scade bine. Separat, se prepară un aluat mai gros de clătite, care se coc în ulei încins. Foile de tortillas se umplu cu compoziţia de buritos. Se servesc fierbinţi cu legume mexicane alături.

Negrese gustoase

2009-12-02T14:14:00.006+02:00

Ingrediente:
- 250 g unt moale;
- 200 g zahăr brun;
- 5 ouă;
- 250 făină integrală;
- 200 g migdale măcinate;
- 5 linguri suc de mere;
- 50 g cacao;
- ½ linguriţă scorţişoară;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 1 plic praf de copt;
- 50 g miez de nucă tocat.

Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul. Se bate bine untul cu zahărul, se înglobează pe rând ouăle, apoi se bate în continuare până când se dizolvă zahărul aproape complet. Se înglobează făina, migdalele măcinate, sucul de mere, praful de cacao, scorţişoara, zahărul vanilat şi praful de copt. Se unge tava cu unt şi se întinde aluatul. Se presară deasupra miezul de nucă tocat. Se introduce tava în cuptorul fierbinte şi se coace aproximativ 30 de minute.

Plăcintă de dovlecel cu brânză de oaie

2009-11-30T17:41:00.010+02:00

Ingrediente:
- 125 g unt;
- 250 g făină albă;
- 500 g dovlecel (zucchini) fraged;
- 250 g brânză de oaie;
- 1 lingură ulei de măsline;
- 1 legătură busuioc;
- 2 căţei de usturoi;
- 4 ouă;
- 200 ml smântână pentru gătit;
- sare, piper.

Mod de preparare:
Se taie untul în bucăţele mici şi se frământă cu făina, un praf de sare şi aproximativ 4 linguri cu apă rece, până se obţine un aluat omogen. Se tapetează fundul unei forme de tort cu marginea detaşabilă cu acest aluat, astfel încât să formeze o margine înaltă de 3 cm. Aceasta se lasă la frigider timp de aproximativ 30 de minute. Se spală dovleceii, se curăţă şi se toacă în cubuleţe, apoi se prăjeşte într-o tigaie, în ulei, amestecând continuu, până devine maroniu. Se preîncălzeşte cuptorul. Se taie brânza de oaie în cubuleţe mici şi se adaugă peste dovlecel. Se spală busuiocul, se zvântă, frunzele se toacă mărunt şi se presară deasupra dovlecelului. Se curăţă usturoiul, se pisează şi se adaugă şi el. Se condimentează cu sare şi piper, apoi se întinde peste aluat. Se bate bine smântâna cu ouăle şi se condimentează cu sare şi piper. Se toarnă deasupra plăcintei şi se coace în cuptorul fierbinte timp de aproximativ 45 de minute, până când suprafaţa devine maronie.

Prăjitură aromată cu miez de nucă

2009-11-25T18:20:00.004+02:00

Ingrediente:
- 200 g unt moale;
- 100 g miere;
- 4 ouă;
- 100 g miez de nucă tocat;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 2 linguriţe scorţişoară;
- ½ linguriţă praf de cuişoare;
- câte 1 vârf de cuţit de nucşoară şi ienibahar;
- 1 praf sare;
- 150 g făină albă;
- 150 g făină integrală;
- 1 plic praf de copt;
- 1 lingură esenţă de rom;
- 150 g iaurt;
- glazura: 100 g zahăr pudră, 4 linguri esenţă rom, 1 lingură suc de lămâie, 100 g miez de nucă tocat grosier.

Mod de preparare:
Se bat cu mixerul untul, mierea şi ouăle. Se adaugă miezul de nucă, zahărul vanilat, scorţişoara, cuişoarele, nucşoara, ienibaharul şi sarea şi se amestecă bine. Se amestecă cele două tipuri de făină cu praful de copt şi se încorporează treptat în aluat. Se adaugă esenţa de rom şi iaurtul. Se preîncălzeşte cuptorul. Se unge tava cu unt, se toarnă aluatul în tavă şi se netezeşte suprafaţa. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace aproximativ 30 de minute. Pentru glazură se amestecă toate ingredientele, după ce s-au omogenizat se întinde deasupra, iar peste se presară miezul de nucă.

Pizza carra mia

2009-11-23T19:48:00.011+02:00

Ingrediente (pentru două pizza):
Aluat:
- 300 g făină;
- 15 g drojdie;
- 25 ml ulei;
- un praf de zahăr;
- un praf de sare.
Sos:
- 200 g roşii;
- un praf zahăr;
- oregano;
- busuioc;
- 15 ml ulei de măsline;
- un praf sare.
Umplutură:
- 150 g mozzarella;
- 100 g ciuperci;
- 150 g şuncă;
- 150 g cârnăciori picanţi;
- 50 g măsline feliate;
- oregano.

Drojdia se amestecă cu zahărul şi 50 ml apă caldă. Când a dospit, se adaugă făina, sarea, uleiul şi 150 ml de apă caldă, se frământă şi se lasă la crescut. Mozzarella se rade pe răzătoarea mare. Ciupercile se curăţă şi se feliază. Cârnăciorii se taie feliuţe subţiri pe diagonală. Şunca se feliază şi se taie julien. Pentru a forma sosul, se amestecă toate ingredientele şi se omogenizează. Se ia jumătate din aluat, se formează o chiflă şi se întinde pe planşetă până ajunge la grosimea de 6-7 mm, după care se pune într-o tavă. Pe blatul de pizza se întinde sosul de roşii, se presară caşcaval, ciupercile şi şunca. Deasupra se pun cârnăciorii şi măslinele. Se stropeşte cu ulei, se presară cu oregano, apoi se introduce în cuptorul încins, pentru 7-8 minute.

Şarlotă cu cafea

2009-11-11T20:05:00.007+02:00

Ingrediente:
- 40 g gelatină albă;
- 350 ml lapte;
- 1 lingură cafea solubilă;
- 1 lingură cacao;
- 4 ouă;
- 100 g zahăr pudră;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 400 ml smântână dulce (frişcă lichidă).

Mod de preparare:
Se amestecă laptele cu praful de cacao şi cafeaua solubilă, se dă în clocot, apoi se ia de pe foc. Gelatina se dizolvă în amestecul de lapte, apoi se lasă puţin la răcit. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se amestecă gălbenuşurile cu zahărul pudră şi zahărul vanilat, apoi se fierbe pe o baie de apă, amestecând continuu, până ce compoziţia devine cremoasă. Se adaugă treptat laptele cu gelatina, se amestecă bine, apoi se lasă la răcit 30 de minute. Se bat bine separat albuşurile şi smântâna, apoi se înglobează treptat în crema de cafea. Se toarnă crema într-o formă, se acoperă şi se lasă la frigider timp de 6 ore.

Trandafiri cu brânză

2009-11-09T17:49:00.008+02:00

Ingrediente:
- 500 g făină;
- 500 g brânză de vaci;
- 2 ouă;
- 25 g drojdie;
- 150 g zahăr;
- 250 ml lapte;
- 150 g unt;
- 50 g stafide;
- o sticluţă cu esenţă de lămâie;
- 2 linguri cu griş;
- sare;
- coaja rasă de la o lămâie.

Mod de preparare:
Drojdia se dizolvă în laptele dulce, se adaugă 75 g zahăr, sare şi jumătate din esenţa de lămâie. Se topesc 100 g unt şi se adaugă peste drojdia dizolvată. Se toarnă totul peste făină şi se amestecă până când rezultă un aluat potrivit de tare. Se acoperă cu un şervet de bucătărie şi se lasă să dospească 30 de minute. Brânza se amestecă bine cu restul de zahăr, esenţa de lămâie rămasă şi grişul. Se adaugă coaja de lămâie, ouăle şi stafidele înmuiate. Se amestecă totul până când rezultă o cremă pufoasă. Se întinde o foaie din aluat, se unge cu crema de brânză şi se rulează. Se taie în rondele egale, se aşază una lângă alta într-o tavă unsă cu restul de unt şi se introduce tava în cuptor.

Plăcintă ciobănească

2009-11-09T17:40:00.008+02:00

Ingrediente:
- 1 kg cartofi roşii;
- 30 g smântână fermentată;
- 1 gălbenuş;
- 120 ml smântână dulce;
- 15 ml ulei de măsline;
- 800 g carne tocată de vită;
- 1 morcov;
- 1 ceapă;
- 40 g unt;
- 25 g făină;
- 250 ml supă de vită;
- 120 ml vin roşu dulce;
- 10 ml sos Worcestershire;
- 100 g mazăre congelată;
- pătrunjel;
- sare, piper, boia dulce.

Mod de preparare:
Se fierb cartofii în apă cu sare până se înmoaie. Se scurg cartofii şi se pun într-un vas. Smântâna fermentată se amestecă cu gălbenuşul şi smântâna dulce, apoi se pune peste cartofi şi se pasează foarte bine. Asezonaţi cu sare şi piper. Încălziţi o tigaie la foc mediu. Puneţi ulei în tigaia încinsă, apoi adăugaţi carnea. Condimentaţi cu sare şi piper. Rumeniţi şi fărâmiţaţi carnea timp de 3-4 minute. Puneţi peste carne morcovul, curăţat şi tocat, şi ceapa tocată. Se călesc împreună cu carnea 5 minute, amestecând frecvent. Într-o altă oală, la foc potrivit, amestecaţi untul cu făina şi lăsaţi-le timp de 2 minute pe foc. Încorporaţi supa, vinul şi sosul Worcestershire. Lăsaţi sosul să se îngroaşe 1 minut. Turnaţi sosul peste carne şi legume, apoi adăugaţi mazărea. Puneţi compoziţia într-un vas termorezistent şi adăugaţi compoziţia de cartofi. Presăraţi boiaua, apoi gratinaţi în cuptor până când cartofii s-au rumenit.

Fursecuri cu ceai

2009-10-28T19:30:00.007+02:00

Ingrediente:
- 250 g unt;
- 125 g zahăr;
- un ou;
- două pliculeţe zahăr vanilat;
- 80 ml lapte;
- 450 g făină;
- un plic praf de copt;
- un praf de sare;
- două pliculeţe cu ceai de fructe;
- seminţe de chimen.

Mod de preparare:
Laptele se pune la fiert împreună cu pliculeţele de ceai. După ce a dat în fiert, se opreşte focul, se acoperă cu o farfurie şi se lasă la infuzat 5 minute. Se scot pliculeţele cu ceai, iar laptele se lasă la răcit. Zahărul se pune într-un castron împreună cu untul. Se mixează până când nu se mai simt cristalele de zahăr, se adaugă oul, zahărul vanilat şi laptele cu ceai. Se presară făina amestecată cu praful de copt şi sarea. Se adaugă şi seminţele de chimen. Se frământă până când rezultă un aluat potrivit de tare. Se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la frigider pentru 30 de minute. Se întinde o foaie mai groasă, se decupează cu o formă şi se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se coc timp de 15-20 de minute la foc mediu.

Premii…

2009-10-27T13:10:00.002+02:00

Îi mulţumesc Danielei pentru premiul acordat şi pentru faptul că se gândeşte mereu la mine când împarte premiile!
Îl ofer şi eu mai departe pentru:
- Gingăşia http://gingasia.blogspot.com/
- Ala http://ala-cooking.blogspot.com/
- Marcela http://marcela-home.blogspot.com/
- Amalia http://poetagurmanda.blogspot.com/
- Mira http://gatindcumira.blogspot.com/

Cubuleţe de cocos

2009-10-25T13:29:00.008+02:00

Ingrediente:
Blat:
- 400 g făină integrală;
- 200 g unt;
- 1 ou;
- 70 g zahăr pudră;
- 1 praf sare.
Umplutură:
- 4 ouă;
- 200 ml smântână pentru gătit;
- 70 g zahăr;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 100 ml smântână dulce;
- 200 g cocos ras;
- 100 g glazură de ciocolată;
- coaja rasă a unei jumătăţi de lămâie.

Mod de preparare:
Se frământă un aluat omogen din făină, untul sfărâmat în bucăţele, oul, sarea şi zahărul. Se modelează un gogoloi, se împachetează în folie de plastic şi se lasă timp de 30 de minute la frigider. Se preîncălzeşte cuptorul. Pentru umplutură se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se bat bine gălbenuşurile cu smântâna pentru gătit, zahărul şi zahărul vanilat. Albuşurile şi smântâna dulce se bat bine separat, apoi se înglobează cu grijă în amestec, alături de cocosul ras şi coaja de lămâie. Se întinde aluatul în tavă astfel încât să se răsfrângă puţin pe margine. Se întinde uniform umplutura. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace 25-30 de minute, până ce suprafaţa devine maronie, apoi se lasă la răcit în tavă. Se ornează cu glazură de ciocolată.

Plăcintă cu pui

2009-10-25T13:24:00.004+02:00

Ingrediente:
- 2 piepturi de pui dezosate, fără piele;
- 1 ardei gras roşu;
- 2 căţei de usturoi;
- 1 ardei iute verde;
- 150 g mazăre congelată;
- 100 g brânză;
- 1 lingură ulei de măsline;
- 70 g făină albă;
- 130 g mălai;
- 100 g unt;
- 1 gălbenuş;
- sare, piper, boia.

Mod de preparare:
Se curăţă ardeiul gras şi cel iute şi se spală. Ardeiul gras se taie în cubuleţe, iar cel iute se toacă mărunt. Se curăţă ceapa verde, se spală şi se taie în rondele subţiri, împreună cu frunzele verzi, fragede. Se curăţă şi se toacă mărunt usturoiul, apoi se pun toate ingredientele pregătite, împreună cu mazărea, într-un vas. Se dă brânza pe răzătoarea fină. Se prăjeşte bine carnea în ulei, pe toate părţile. Se scoate carnea, se sărează şi se piperează, se lasă să stea câteva minute, apoi se taie în felii subţiri. Se adaugă carnea şi brânza peste legume, se amestecă bine, se condimentează cu sare, piper şi boia, apoi se toarnă totul într-un vas termorezistent. Se preîncălzeşte cuptorul. Se frământă bine făina cu mălaiul şi untul sfărâmat, un praf de sare şi 2-3 linguri de apă rece. Se modelează un gogoloi, apoi se întinde până se obţine o foaie subţire. Se pune aluatul peste amestecul din vas, se unge cu gălbenuşul bătut, se introduce la cuptor şi se coace 30-35 de minute.

Tartă cu pere scufundate

2009-10-23T16:32:00.011+03:00

Ingrediente:
Blat:
- 200 g făină integrală;
- 125 g unt;
- 60 g miere;
- 1 ou.
Umplutură:
- 1kg pere mici;
- 2 linguri zahăr;
- 3 ouă;
- 150 g miere;
- 100 g migdale măcinate;
- 100g făină;
- 2 linguri fulgi de migdale.

Mod de preparare:
Pentru blat, se frământă un aluat din făină integrală, unt, miere şi ou. Se înfăşoară în folie şi se dă la frigider 60 de minute. Se decojesc perele şi se lasă codiţele. Se curăţă însă de căsuţele sâmburilor. Într-o oală se dă în clocot zahărul în 125 ml apă; se adaugă perele şi se acoperă vasul; se lasă să fiarbă la foc moale cca. 6 minute. Se scot şi se lasă să se scurgă. Se încinge cuptorul. Se întinde o foaie de aluat pe planşeta tapetată cu făină şi se îmbracă în această foaie o formă de tartă unsă. Pentru umplutură se separă ouăle. Se bat albuşurile. Gălbenuşurile se bat cu mierea; se adaugă migdalele şi făina, apoi se înglobează încet albuşurile bătute. Se repartizează această compoziţie pe blat şi se aşează deasupra perele, vertical, încrustându-le puţin. Se presară fulgi de migdale şi se coace tarta la cuptor 55 de minute.

Friptură de vită în sos de vin roşu

2009-10-23T16:27:00.006+03:00

Ingrediente:
- 500 g muşchi de vită;
- 2 căţei de usturoi;
- 2 castraveciori muraţi;
- 2 linguri ulei;
- 120 ml vin roşu sec;
- 1 linguriţă muştar boabe;
- 1 lingură oţet de vin roşu;
- sare, piper, boia iute.

Mod de preparare:
Se curăţă usturoiul şi se toacă mărunt. Se scurg castraveciorii, apoi se toacă mărunt. Se şterg bine feliile de carne. Se prăjeşte carnea în ulei, la foc puternic, pe ambele părţi câte 1 minut, apoi la foc mediu, încă 4 minute pe fiecare parte. Se scoate carnea şi se condimentează cu sare şi piper. Se prăjesc uşor usturoiul şi castraveciorii în zeama lăsată, se adaugă boia şi vinul şi se dă în clocot, amestecând continuu. Se condimentează cu muştar şi oţet, sare, iar sosul se toarnă peste carne înainte de servire.

Triunghiuri crocante cu nucă

2009-10-18T20:42:00.009+03:00

Ingrediente:
Pentru aluat:
- 400 g făină;
- 75 g zahăr brun;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 1 lingură coajă de lămâie rasă;
- 2 ouă;
- 250 g unt.
Pentru umplutură:
- 200 g miez de nucă;
- 100 g gem de portocale;
- 5 linguri lichior de portocale;
- 100 g unt;
- 3 linguri smântână dulce.

Mod de preparare:
Se amestecă făina cu zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie şi se face o adâncitură în mijloc. Se sparg ouăle în mijloc şi se pune untul tăiat în cubuleţe la marginea făinii. Se frământă un aluat omogen, începând de la exterior, apoi se întinde într-o tavă şi se lasă acoperit, într-un loc răcoros, timp de 1 oră. Se preîncălzeşte cuptorul. Se toacă mărunt miezul de nucă. Se încălzeşte gemul şi 3 linguri de lichior, la foc mic, amestecând continuu, apoi se întinde peste aluat. Se topeşte untul alături de smântână şi lichiorul rămas. Se adaugă nuca şi se întinde peste aluat. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace 15-20 de minute.

Chifteluţe de carne cu ardei

2009-10-18T20:36:00.006+03:00

Ingrediente:
- 500 g carne tocată de porc;
- 2 ouă;
- 2 cepe;
- 500 g roşii tocate;
- 2 ardei graşi verzi şi 1 roşu;
- 2 linguri ulei;
- 120 ml supă carne;
- 1 căţel usturoi;
- 3 linguri pesmet;
- 1 legătură pătrunjel;
- boia dulce, sare, piper, oregano.

Mod de preparare:
Se curăţă ceapa şi se toacă. Se spală ardeii, se curăţă şi se taie în fâşii. Se căleşte o ceapă în 2 linguri de ulei. Se adaugă ardeiul şi se călesc un pic. Se adaugă supa de carne şi se fierbe la foc mic 5 minute. Se adaugă roşiile, sarea, piperul şi oregano, după care se mai fierbe 15 minute. Se curăţă usturoiul, iar pătrunjelul spălat se toacă mărunt. Restul de ceapă se prăjeşte într-o lingură de ulei. Se adaugă căţelul de usturoi tocat şi se mai prăjeşte un timp. Se adaugă peste carnea tocată amestecul de ceapă cu usturoi, jumătate din pătrunjel şi ouăle cu pesmetul, iar apoi se condimentează cu sare, piper şi boia dulce. Din amestecul obţinut se formează chifteluţe şi se prăjesc până devin de un auriu uniform. Restul de pătrunjel se presară peste legume. Chifteluţele se servesc aşezate pe patul de legume.

Grădina mea…

2009-10-11T20:00:00.005+03:00

Crin

Trandafir

Trandafir chinezesc, Hibiscus rosa sinensis

Pateuri cu cremă de vanilie

2009-10-11T19:54:00.007+03:00

Ingrediente:
- 1 pachet aluat pentru plăcintă congelat;
- 1 ou;
- 200 g brânză cu smântână;
- 1 lingură zahăr pudră;
- 1 linguriţă suc de lămâie;
- 100 ml iaurt cu vanilie;
- 100 ml smântână dulce;
- dulceaţă căpşuni;
- glazură de ciocolată.

Mod de preparare:
Se decongelează aluatul. Se preîncălzeşte cuptorul. Din ¾ din aluat se întinde o foaie subţire, apoi se taie 6 pătrate din acesta. Aluatul rămas se taie în 24 de fâşii egale. Se bate oul cu 1 lingură apă. Pătratele se ung cu amestecul de ou şi pe fiecare latură se aşează câte o fâşie de aluat. Acestea trebuie presate uşor, pentru a se lipi bine de pateuri. Se clăteşte o tavă cu apă rece. Se aşează pateurile în tavă şi se înţeapă cu o furculiţă. Se introduc în cuptorul fierbinte şi se coc 12-15 minute, apoi se scot şi se lasă la răcit. Se amestecă bine crema de brânză cu 1 lingură de zahăr, sucul de lămâie şi iaurtul. Se bate smântâna şi se înglobează. Se umplu pateurile cu crema de vanilie. Crema trebuie să fie destul de consistentă, ca să nu înmoaie pateurile şi să nu se amestece cu glazura de ciocolată. Dacă este prea fluidă adăugaţi mai multă cremă de brânză. Deasupra se picură glazura de ciocolată şi se desenează un model. Se serveşte cu dulceaţă de căpşuni.

Fusilli cu legume şi pui

2009-10-09T12:46:00.006+03:00

Ingrediente:
- 400 g paste fusilli;
- 1 ardei gras verde;
- 1 ceapă;
- 2 căţei de usturoi;
- 500 g pulpe de pui dezosate şi fără piele;
- ulei de măsline;
- sare, piper, chilli.

Mod de preparare:
Se fierb pastele al dente, conform instrucţiunilor de pe ambalaj, apoi se strecoară şi se scurg bine. Se curăţă ardeiul şi se taie în fâşii subţiri. Se curăţă ceapa şi se taie în rondele. Se curăţă şi usturoiul. Se spală carnea cu apă rece, se spală şi se taie în bucăţi. Se prăjeşte carnea în ulei. Se adaugă peste carne ardeiul şi ceapa. Se condimentează şi se adaugă usturoiul pisat. Se călesc toate încă 5 minute, apoi se adaugă pastele.

Tort Sacher

2009-10-08T14:02:00.007+03:00

Ingrediente:
Pentru blat:
- 150 g ciocolată alimentară;
- 150 g unt moale;
- 150 g zahăr pudră;
- 1 plic zahăr vanilat;
- 7 ouă;
- 150 g făină;
- 1 plic praf de copt.
Pentru cremă:
- 150 g gem de caise;
- 2 linguri lichior de caise.
Pentru glazură:
- 120 ml apă;
- 150 g ciocolată alimentară.

Mod de preparare:
Se rupe ciocolata în bucăţi mici şi se topeşte într-o oală, pe baie de apă. Se amestecă şi bate bine untul cu 100 g zahăr pudră şi zahărul vanilat. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se înglobează treptat gălbenuşurile şi ciocolata în amestecul de unt. Albuşurile se bat bine cu zahărul rămas, până se obţine o spumă tare, apoi se aşează peste crema de ciocolată. Se cerne deasupra făina şi totul se amestecă încet cu o paletă de tort. Se unge forma de tort cu unt şi se tapetează cu făină. Se întinde aluatul în aceasta, se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace 55-60 de minute. Se scoate tortul şi se lasă la răcit. Se prepară crema din gemul de caise şi lichior şi se întinde peste tort. Pentru glazură: se fierbe apa împreună cu ciocolata, timp de 5 minute, se răceşte un pic şi se întinde peste tort.

Grădina mea…

2009-10-04T20:49:00.007+03:00

Trandafir

Trandafir chinezesc, Hibiscus rosa sinensis

Tort de brânză cu lămâie I

2009-10-01T14:58:00.015+03:00

Ingrediente:
- 200 g pişcoturi;
- 120 g unt;
- o lămâie;
- 200 ml smântână dulce;
- 100 g zahăr pudră;
- 400 g cremă de brânză (dulce).
Mod de preparare:
Se bagă pişcoturile într-o pungă de plastic şi se sfărâmă cu un făcăleţ. Se cântăresc 180 g pişcoturi sfărâmate, se toarnă într-un vas, iar restul se păstrează. Se topeşte untul şi se adaugă 180 g pişcoturi sfărâmate. Se unge cu unt o formă de tort, iar în aceasta se întind pişcoturile sfărâmate, se presează şi se pune la frigider. Se dă pe răzătoare coaja unei lămâi şi i se stoarce sucul. Se bate bine smântâna şi se adaugă zahărul. Se amestecă bine cu crema de brânză, sucul de lămâie şi jumătate din coaja de lămâie. Se toarnă crema de brânză în forma de tort, iar suprafaţa se netezeşte. Tortul se lasă aproximativ 6 ore la frigider. Se scoate tortul din formă. Se acoperă marginile cu restul de pişcoturi sfărâmate şi se decorează după preferinţă.

Plăcintă cu ciuperci şi ceapă

2009-09-30T17:08:00.010+03:00

Ingrediente:
- 400g ceapă;
- 200 g ciuperci albe mici (champignon);
- 1 lingură suc de lămâie;
- 80 g bacon feliat;
- 3 linguri ulei;
- 80 g brânză de vaci;
- 1 gălbenuş;
- 2 linguri lapte;
- 200 g făină albă;
- 2 linguriţe praf de copt;
- 2 ouă;
- 150 ml smântână pentru gătit;
- 50 g caşcaval ras;
- sare, piper.

Mod de preparare:
Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt. Se spală ciupercile, se taie felii şi se amestecă cu sucul de lămâie. Se căleşte baconul în ½ lingură ulei până se înmoaie. Se adaugă ceapa şi ciupercile, se prăjesc la foc mediu, timp de aproximativ 5 minute, amestecând continuu, apoi se toarnă într-un vas. Pentru aluat se amestecă bine brânza de vaci pasată, uleiul rămas, sarea, gălbenuşul, praful de copt şi laptele. Se încorporează treptat făina şi se frământă până când se obţine o masă omogenă. Se preîncălzeşte cuptorul. Se adaugă ouăle, smântâna şi caşcavalul peste amestecul cu ceapă. Se condimentează cu sare şi piper şi se toarnă într-o formă. Se întinde aluatul pe puţină făină şi se aşează în forma de copt. Se presează marginile aluatului de pereţii formei, iar deasupra se întinde amestecul cu ceapă. Se introduce în cuptorul fierbinte şi se coace timp de 35 de minute, până când se obţine o crustă.

Mâncare cubaneză din carne tocată

2009-09-10T12:38:00.008+03:00

Ingrediente:
- 250 g orez cu bobul lung;
- 500 g carne de porc tocată;
- 1 linguriţă chimen măcinat;
- ¼ linguriţă chili;
- 1 ceapă roşie medie;
- 3 căţei de usturoi;
- 2 ardei graşi verzi;
- 1 conservă de roşii tocate;
- 100 g măsline verzi umplute cu ardei;
- 2 linguri ulei de măsline;
- 1 lingură pastă de tomate;
- 125 ml supă de pui;
- sare după gust.

Mod de preparare:
Se adaugă peste carnea tocată condimentele, se amestecă şi se lasă la frigider, acoperită, timp de 10 minute. Se curăţă şi se taie în cubuleţe ceapa şi usturoiul. Se curăţă ardeiul, se spală şi se taie în cubuleţe. Se prăjeşte carnea în uleiul de măsline, amestecând continuu, până îşi schimbă culoarea, apoi se scoate într-un vas. Se căleşte ceapa, usturoiul şi ardeiul, la foc mic, apoi se adaugă pasta de tomate. Se adaugă supa de pui, roşiile din conservă şi se dă totul în clocot. Se adaugă carnea, se fierbe până scade, la foc mediu, amestecând continuu, iar la final se adaugă măslinele. Se serveşte alături de orez fiert.

Busuiocul (Ocimum basilicum)

2009-08-24T21:43:00.002+03:00

Busuioc din gradina mea cu plante aromatice

Origine: busuiocul este originar din subcontinentul indian, dar a fost cultivat şi în Italia în timpul Imperiului Roman. Busuiocul creşte atât la latitudinile tropicale cât şi la cele temperate. Cu cât se bucură mai mult de soare, cu atât aroma sa este mai puternică.
Proprietăţi: busuiocul este o plantă anuală, cu frunze mari, ovale, de un verde închis. La sfârşitul verii, planta are flori albe, rozalii sau liliachii, formând o inflorescenţă. Busuiocul creşte până la 50 cm înălţime. Mirosul şi gustul se datorează mult uleiurilor esenţiale pe care le conţine. Cel mai bun sezon pentru recoltare este înainte ca planta să înflorească. Busuiocul este sensibil la frig, deci nu trebuie plantat prea devreme.
Uz medicinal: busuiocul are efecte sedative. Infuzia de busuioc ajută la procesul de transpiraţie sau la eliminarea mucusului, în anotimpul rece. Busuiocul calmează tulburările de stomac, balonarea şi anorexia, şi stimulează producţia lactică a tinerelor mame. Este considerat un antidepresiv.
Ştiaţi că…? Numele de „basil”, denumire engleză, vine din greceşte (în româneşte, busuioc vine din bulgărescul – „bosilek”), însemnând „regal”. În India, busuiocul este considerat o plantă sfântă, folosită în ceremoniile religioase. Planta a fost adusă în Europa de Carol cel Mare, fiind cultivată ca iarbă medicinală în grădinile de pe lângă mănăstiri.
Aromă: gustul busuiocului este aromat, dulce şi piperat în mod plăcut. El împrumută mâncării o aromă proaspătă.
Întrebuinţare: frunzele de busuioc sunt folosite astăzi în mai toate bucătăriile lumii, dar italienii par să-i fie cei mai devotaţi, busuiocul fiind un condiment clasic în bucătăria italienească. Pesto, insalada caprese şi pizza margherita nu sunt preparate ca la carte fără acest ingredient. Busuiocul se pune în salate, mâncăruri de legume şi sosuri. Adăugaţi busuiocul doar cu puţin înainte de a fi gata mâncarea pentru că altfel îşi va pierde aroma.
Păstrare: este bine să cumpăraţi busuioc proaspăt cu rădăcini pentru că are o aromă mai puternică şi durează mai mult. Busuiocul uscat are o aromă mai puţin intensă şi mai aspră. Dacă se păstrează într-un recipient bine închis, etanş, într-un loc întunecos şi rece, durează mai mult. Busuiocul proaspăt poate fi tăiat fin, amestecat cu puţină apă şi îngheţat sub formă de cuburi de gheaţă, pentru a putea fi pus la mâncare pe timp de iarnă.

Prăjitură cu banane şi migdale

2009-08-12T14:14:00.010+03:00

Ingrediente:
- 250 g unt;
- 200 g zahăr brun;
- 5 ouă;
- 500 g banane;
- sucul unei jumătăţi de lămâie;
- 250 g făină;
- 1 plic praf de copt;
- 250 g migdale măcinate.
Mod de preparare:
Se bate cu un mixer untul împreună cu 150 g zahăr, până se formează o spumă tare. Se adaugă ouăle câte unul şi se bat până când amestecul devine cremos, galben-deschis. Se curăţă bananele, se pisează cu o furculiţă şi se stropesc cu suc de lămâie. Se adaugă şi se încorporează bananele peste untul bătut, alături de făină, praf de copt şi alune. se preîncălzeşte cuptorul. Se unge sau se tapetează cu hârtie de copt o tavă. Se întinde aluatul în aceasta şi se presează zahărul rămas. Se introduce în cuptor şi se coace timp de aproximativ 45 de minute.

Plăcintă cu mure

2009-08-02T15:27:00.011+03:00

Ingrediente:
Pentru aluat:
- 150 g făină;
- 1 praf de sare;
- coaja rasă de la ½ lămâie;
- 6 linguri zahăr;
- 75 g unt.
Pentru umplutură:
- 500 g mure;
- 100 g zahăr;
- 100 g biscuiţi cu unt;
- 100 g migdale măcinate;
- coaja rasă a unei lămâi;
- 1 plic zahăr vanilat.
Mod de preparare:
Se amestecă făina, sarea, coaja de lămâie şi zahărul. Se adaugă untul tăiat în bucăţele mici şi totul se frământă. Se adaugă treptat aproximativ 2 linguri de apă, până se obţine un aluat moale, omogen. Se împachetează aluatul într-o folie de plastic şi se lasă la frigider aproximativ 30 de minute. Se spală murele şi se scurg. Se adaugă zahărul şi se lasă deoparte. Se pun biscuiţii într-o pungă de plastic şi se sfărâmă foarte mărunt cu ajutorul unui făcăleţ. Dacă murele au lăsat prea multă zeamă, acesta se varsă. Se amestecă murele cu biscuiţii, migdalele, coaja de lămâie şi zahărul vanilat. Se preîncălzeşte cuptorul la 2000C. Se unge un vas termorezistent sau o formă de plăcintă cu unt şi se toarnă în acesta amestecul cu mure. Se aşează aluatul peste mure, iar marginile se presează de pereţii formei. Se fac găuri în aluat pentru a permite ieşirea aburilor. Se bagă la cuptor şi se coace timp de 45 de minute.

Tort cu brânză şi cireşe

2009-07-02T14:29:00.012+03:00

Pentru aluat:
- 100 g ciocolată alimentară;
- 1 lămâie;
- 5 ouă;
- 150 g zahăr;
- 750 g brânză de vaci pasată;
- 100 g făină;
- 150 g smântână dulce;
- 20 g amidon alimentar;
- 2 linguri cacao.

Pentru umplutură:
- 600 g cireşe;
- 1 plic jeleu roşu;
- 100 g frişcă;
- 1 lingură miez de nucă tocat grosier.

Mod de preparare:
Se toacă mărunt ciocolata, se topeşte pe o baie de apă fierbinte sau în cuptorul cu microunde, apoi se lasă la răcit. După ce s-a spălat lămâia se dă coaja pe răzătoare, iar jumătate se stoarce. Se preîncălzeşte cuptorul. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se bat bine gălbenuşurile cu zahărul, şi se adaugă treptat brânza. Se adaugă făina, ciocolata topită, coaja şi sucul de lămâie. Se bat bine separat smântâna şi albuşurile şi se adaugă treptat peste crema de brânză. Se cerne deasupra amidonul alimentar şi praful de cacao, apoi se amestecă folosind un tel. Se unge forma cu grăsime, se toarnă amestecul şi se introduce în cuptorul fierbinte pentru aproximativ 1 oră, până ce suprafaţa devine maronie. Se scoate şi se lasă în formă, la răcit. Cireşele se aşează pe tort. Se prepară jeleul conform instrucţiunilor, se toarnă peste cireşe şi se lasă la frigider, să se solidifice. La final se decorează tortul cu frişcă şi miez de nucă.

Ruladă cu cremă de lămâie

2009-05-28T13:03:00.010+03:00

Ingrediente:
Pentru 2 foi:
- 6 ouă;

- 200 g zahăr;
- 200 g făină;
- 2 linguri ulei;
- 2 linguri apă.
Crema: - 500 g brânză mascarpone;
- 150 g zahăr pudră;
- 500 ml smântână dulce (frişcă);
- coaja şi zeama de la o lămâie.
Mod de preparare:
Albuşul se bate spumă cu puţină sare adăugându-se zahărul, gălbenuşurile, uleiul şi apa. După aceea se pune făina amestecându-se lejer. Pe coli de hârtie pentru copt se întinde foaia şi se introduce la cuptor la o temperatură moderată. Pentru cremă se bate bine smântâna şi se amestecă cu brânza mascarpone şi restul ingredientelor.

TARTĂ CU MERE ŞI BEZEA

2009-05-10T14:14:00.008+03:00

Ingrediente:
Aluatul:
- 300 g făină;
- 2 gălbenuşuri;
- 125 g unt;
- 1-2 linguri apă rece;
- scorţişoară, nucşoară, coajă de lămâie rasă.
Umplutura:
- 5 mere potrivite;
- scorţişoară, nucşoară;
- 2 linguri pesmet;
- 2 linguri zahăr brun.
Bezea:
- 3 albuşuri;
- 150 g zahăr pudră.
Mod de preparare:
Se prepară coca pentru tartă, amestecând toate ingredientele. Se formează o minge care se înfăşoară în folie şi se pune la rece 2 ore. Merele se taie felii subţiri şi se amestecă cu celelalte ingrediente. Pentru bezea se bat albuşurile cu zahărul pudră. După ce aluatul a stat 2 ore la rece se întinde pe forma de tartă şi se înţeapă cu o furculiţă, se introduce la cuptor aproximativ 10 minute. Se scoate aluatul şi se aşază merele introducându-l încă 15 minute la cuptor. După cele 15 minute se scoate şi se aşază compoziţia de bezea. Tarta se mai coace la cuptor până se rumeneşte puţin.

Piept de pui învelit în şuncă

2009-05-05T18:26:00.016+03:00

Ingrediente:
- 4 fileuri de piept de pui;
- ulei de măsline;
- 1 linguriţă rozmarin uscat;
- sare, paprica;
- 4 felii subţiri de şuncă;
- 1 căţel de usturoi;
- 1 ceapă roşie;
- 3 morcovi;
- 2 dovlecei mici;
- 1 lingură pastă de roşii;
- 150 ml vin alb sec;
- 1 linguriţă coajă de lămâie rasă;
- pătrunjel tocat. Mod de preparare:
Carnea se spală cu apă rece şi se şterge, iar apoi se rumeneşte în ulei fierbinte. Se scoate şi se condimentează cu rozmarin, sare şi paprica.Fiecare felie de carne se împătureşte într-o felie de şuncă. Usturoiul şi ceapa se curăţă şi se toacă. Morcovii şi dovleceii se curăţă şi se taie în fâşii subţiri. Pasta de roşii se amestecă bine cu vinul. Ceapa se prăjeşte în ulei până când se moaie, apoi se adaugă usturoiul şi legumele şi se călesc un timp scurt. Peste acestea se adaugă amestecul de pastă de roşii cu vin, iar apoi se condimentează cu sare şi paprica. Se aşază fileurile pe patul de legume, se acoperă tigaia şi se lasă la foc mic timp de 15 minute. Se condimentează cu coajă de lămâie şi pătrunjel. Datorită învelişului crocant şi condimentat de şuncă, pieptul de pui devine fraged şi gustos.

7 lucruri esenţiale despre vinuri

2009-05-04T19:55:00.006+03:00

Lumea vinului este una complexă pentru necunoscători. Combinaţiile de gusturi şi mirosuri, precum şi varietatea soiurilor, intimidează pe cei care nu se pricep la aşa ceva. Adevărul este că această lume a vinului nu trebuie să pară complexă şi greu de înţeles, şi dacă ai câteva noţiuni de bază te poţi descurca de minune.
Vinuri roşii1. Cabernet SauvignonDescriere: Acesta este unul dintre cele mai cunoscute vinuri roşii. Cabernet Sauvignon este recunoscut pentru gustul si aroma desăvârşite; este bogat, intens, cu puţin gust de cireşe sau ierburi aromate. Când laşi puţin vinul în cupă şi te uiţi la el vei observa nuanţe de afine sau stejar. Cabernet Sauvignon este un vin uscat datorită taninului pe care îl are - acidul tanic este cel care face ca acest vin să-ţi dea senzaţia de gură uscată.Merge cu: Un vin roşu excelent merge la o masă bogată. Cabernet Sauvignon se bea când mănânci carne bună, precum raţă, vită picantă, iepure, carnaţi, sau rinichi. De asemenea, merge şi la o masă de brânzeturi aspre.Sugestie: Pentru 13 dolari sticla, Albamar Cabernet Sauvignon Reserve este o alegere fină. Este un Cabernet cilian şi are arome de fructe negre, petale de trandafir, sau coajă de portocală. Este un vin foarte sec, cu bogate arome de fructe şi foarte puţin acid tanic. Merge extraordinar împreună cu nişte ciuperci făcute la grătar.
2. MerlotDescriere: Merlot este poate cel mai accesibil vin roşu pentru cei care nu sunt iniţiaţi în aceste taine, şi are gust de ierburi aromate. Mai puţin sec decât Cabernet Sauvignon, Merlot are tente de afine, prune, ciocolată şi vanilie.Merge cu: Merlot este un vin versatil. Îl poţi asorta la o mâncare nu prea aromată, dar merge excelent şi dacă mănânci vită sau miel. La fel de bine merge şi la o masă pe care ai o raţă gătită cum trebuie. De asemenea, Merlot merge cu mâncărurile italiene consistente.Sugestie: Un Merlot din Spania, Gran Toc Hill Reserva 2000, poţi să-l iei la circa 17 dolari. Merge excelent cu salată de ciuperci sau cu careen de vită prăjită.3. Pinot NoirDescriere: Dacă ne referim la îndrăzneală, Pinot Noir este cu o treaptă mai jos decât Merlot. Pinot Noir este un vin roşu uşor şi delicat, dar complex. Culoarea sa poate fi de la roşu deschis la roşu închis, iar în general are aromă de cireşe.Merge cu: Pinot Noir merge foarte bine la o masă cu somon, miel, pui, şuncă, sau carne de porc. Bucătăria clasică franceză are mâncăruri bazate pe consumul de Pinot Noir, precum celebrul "coq au vin" - pui gătit în vin roşu. Acest vin merge de obicei cu mâncăruri simple, dar bogate în vitamine.Sugestie: La 14 dolari sticla, poţi încerca un Twin Fin California Pinot Noir. Acest vin are o concentraţie mică de tanin, o culoare de rubin şi arome de cireşe sau vanilie. Serveşte-l cel mai bine când este uşor răcit şi asortează-l cu un aperitiv bun sau cu ton.
4. ZinfandelDescriere: Zinfandel este un vin roşu deschis, foarte uşor, şi cu arome de mirodenii. Zinfandel are şi derivate mai uşoare care tind să aibă o aromă mai puternică de fructe, în timp ce derivatele mai dure de Zinfandel au o aromă mai profundă de căpşuni. Acest vin este unul valoros, dar ai grijă să nu confunzi Zinfandelul, care este un vin roşu, cu White Zinfandel, care este un rose.Merge cu: Zinfandel se potriveşte de minune cu mâncărurile bucătăriei italiene, şi merge excelent la brânzeturi, paste şi carne roşie. Încearcă-l la o pizza cu tomate, ceapă roşie, prosciutto, mozzarella şi pesto.Sugestie: Cline Zinfandel, un vin californian, se vinde la doar 14 dolari sticla. Este de culoarea rubinului, are gust de ierburi aromate şi mirodenii şi merge excelent la o masă cu pui Cajun, costiţe de porc sau piept de raţă făcut în sos de afine. Vinuri albe5. ChardonnayDescriere: Dacă ai invitaţi la cină şi vrei să le serveşti vin alb, nu dai niciodată greş cu Chardonnay. Este unul dintre cele mai populare vinuri albe deoarece este un vin echilibrat. De la un Chardonnay te poţi aştepta la arome de mere sau pere, în plus faţă de vanilie şi unt.Merge cu: Chardonnay este cel mai popular în California, şi poate de aceea se asortează cel mai bine cu stilul de bucătărie californiană. Gândeşte-te la pui la grill, somon, scoici, sau avocado. Se asortează foarte bine şi cu mâncărurile franţuzeşti şi pastele cu cremă de sos.Sugestie: Salices Chardonnay 2004 se vinde la un preţ de 13 dolari sticla şi este un Chardonnay francez cu arome de piersică, măr, banană, sau miere. Este excelent cu pui la grătar.
6. Sauvignon BlancDescriere: Sauvignon Blanc este cel mai uşor dintre vinurile albe, şi este recunoscut pentru aromele sale de citrice. Uscat şi acid, este un vin sec foarte accesibil.Merge cu: Acest soi de vin alb se asortează foarte bine cu mâncăruri uşoare, precum carne albă, în special peşte şi fructe de mare. De asemenea, este excelent şi ca aperitiv.Sugestie: Nu poţi rata să bei un Fat Bastard Sauvignon Blanc. La aşa un nume, nu poţi decât să fii cel puţin curios. O astfel de sticlă costa 15 dolari, şi este un Sauvignon Blanc franţuzesc foarte bun. Este peste măsură de sec, iar aromele de fructe şi ierburi sunt delicioase. Fat Bastard merge excelent cu peşte alb la grătar sau kebab de pui la grill. Vinuri rose7. Vinurile roseDescriere: Aceste vinuri, după cum o sugerează şi numele, au culori ce merg mai mult spre roz. Culoarea lor vine dintr-un soi de struguri roşii. Există o tehnică specială cu ajutorul căreia se transferă din pigmentul strugurilor în vin, pentru a ieşi această culoare frumoasă. Aceste vinuri au devenit mai cunoscute în anii 80, când vinurile albe erau la putere, iar producătorii încercau să scape de surplusul de struguri roşii. Rezultatul au fost vinurile rose, care uneori sunt făcute din amestecuri de vin roşu cu vin alb - ştiţi însă cum se spune: nu încercaţi asta acasă.Aceste vinuri sunt în general uşoare şi dulceagi, cu toate că unele pot fi chiar foarte seci. Nume de asemenea vinuri: Blanc de Pinot Noir, Cabernet Blanc, White Zinfandel, Pinot Gris, sau Vin Gris.Merge cu: Aceste vinuri, fiind uşoare şi dulci, merg extraordinar de bine cu mâncărurile condimentate - bucătăria latină sau asiatică. Bineînţeles că nu este indicat să bei rose la un bol de chili.Sugestie: Henry of Pelham Rose se vinde cu circa 10 dolari sticla; este un rose canadian destul de uscat şi acid. Este un rose de vară, şi un partener excelent pentru somonul la grătar sau salata de fructe de mare.

Sursa: www.vinul.ro

Semnificaţia Paştilor

2009-04-17T15:07:00.002+03:00

De cele mai multe ori, explicaţia etimologică a unui termen aduce lumină asupra fenomenului studiat. Din acest punct de vedere, termenul „paşti” provine din latinescul „pascua” sau din grecescul „paskha”. La origine, acestea din urmă aveau o rădăcină comună, cuvântul ebraic „pesah”, ce însemna: „trecere”. În religia iudaică, Paştile era sărbătorit în amintirea trecerii poporului evreu peste Marea Roşie şi eliberarea lui de sub robia egipteană. Interesant este că această „trecere” a fost săvârşită într-un mod miraculos, prin intervenţia divină, Moise despicând apele mării în două, lăsând loc de trecere pentru poporul ales. Tot Moise a fost cel care a instituit obiceiul rememorării anuale a acestui eveniment, ocazie cu care, pentru a-i mulţumii lui Dumnezeu, evreii sacrificau câte un miel tânăr, considerat pur, şi îl mâncau cu pâine din aluat nedospit sau azimă. Acest eveniment era sărbătorit, în fiecare an, la data de 14 Nisan (aprilie), fiind prima zi cu lună plină după echinocţiul de primăvară. Pentru creştini, se poate vorbi tot de o „trecere”, dar aflată la un alt nivel. Prin sacrificiul său, înfăptuit din prea multă dragoste de oameni, Iisus a şters hotarul dintre viaţă şi moarte, a trecut din moarte în viaţă, „cu viaţa pre moarte călcând”. Paştile nu este sărbătorit la începutul primăverii într-un mod cu totul întâmplător. Primăvara semnifică renaşterea naturii, sevele dătătoare de viaţă, iar Învierea lui Iisus face tocmai acest lucru: readuce speranţa, înalţă existenţa umană la un alt nivel spiritual, ca urmare a mântuirii de păcate.

Sursa: Simona Lazăr, Simona Chiriac – Reţete de Paşti

CHEC DE POST

2009-04-03T12:50:00.003+03:00

Ingrediente:
- 1 kg făină;
- 250 g zahăr;
- 250 g nucă;
- 250 g margarină vegetală;
- zeama de la o lămâie;
- scorţişoară;
- un praf de copt;
- coaja de la o lămâie;
- 1 linguriţă bicarbonat de sodiu
Mod de preparare:
Se alifiază zahărul cu margarina şi apoi se adaugă celelalte ingrediente. Făina se amestecă cu nuca şi se adaugă peste compoziţie amestecându-se uşor. Compoziţia astfel obţinută se pune într-o formă unsă cu margarină sau ulei şi se introduce la cuptor.

BUCĂTĂRIA COREEANĂ (I)

2009-04-02T13:19:00.022+03:00

De-a lungul secolelor, Coreea a fost în atenţia mult mai agresivilor săi vecini, şi fiecare dintre ei şi-a lăsat amprenta pe bucătăria sa. Scurtă istorie
Pe la anul 100 iCh., coloniile chinezeşti înfloreau în jurul peninsulei coreene, iar Sila, situată în sudul anticei Corei, se autodenumea cu mândrie “Mica Chină”. Coreea antică era de fapt divizată în trei regate: Koguryo în nord, Paekche şi Sila în Sud. Toate trei aveau o cultură avansată, o guvernare centralizată, curţi regale, nobilime şi sistem de clase sociale. Ţara s-a unificat abia după ce regatul Sila, ajutat de chinezi, a cucerit mai întâi Paekche şi apoi Koguryo. În această nouă ţară existau cinci capitale provinciale, administrate de un sistem sofisticat de funcţionari civili.În sec. XIII, hoardele mongole ale lui Genghis Han au ocupat ţara. Europenii şi-au făcut simţită prezenţa doar după jumătatea secolului XVII.În 1910 Japonia anexa Coreea, iar stăpânirea ei durează până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din China şi Japonia au adoptat coreenii principiul celor cinci gusturi – dulce, acru, iute, sărat şi amar - şi obiceiul tăierii în bucăţele mărunte a ingredientelor, înainte de a le găti. Versiunea coreeana a wok-ului, aşa numitul sot, este şi el o moştenire lăsată de chinezi, iar prezenţa mongolilor se face simţită în predilecţia coreenilor de a găti pe masă, în timp ce se serveşte mâncarea.

Influenţa geografică
Topografia şi climatul determină varietatea ingredientelor şi a tipurilor de mâncare gătite. Înconjuraţi de apă din trei părţi, coreenii utilizează peştele ca ingredient de bază în bucătăria lor. Au la îndemână o nesfârşită sursă de peşte şi fructe de mare – red snapper, cambula, peşte ac, peşte lună, sola, biban de mare, cod, ton, heringi, macrou, stridii, creveţi, scoici, midii, melci de mare şi castraveţi de mare, ca să numim doar o mică parte dintre ele. Ţărmurile sunt şi ele o sursă de vegetale marine (alge) pe care coreenii le mănâncă de secole, de exemplu kelp.Munţii, care ocupă cea mai mare parte a ţării, aduc şi ei o gamă variată de verdeţuri aromate, ciuperci, legume şi rădăcinoase. Câmpiile sunt destinate agriculturii. Tehnicile moderne au permis Coreei cultivarea unui număr mare de fructe, grăunţe şi vegetale: cartofi, morcovi, fasole, soia, ceapă, ardei graşi, mere, prune, piersici, struguri. Insula Cheju care se bucură de o climă tropicală are aportul său de tangerine şi portocale.Cu cât ne aflăm mai în sudul peninsulei, mâncarea devine mai picantă, mai condimentată şi mai sărată. Ca un lucru deosebit pentru o ţară din Asia, carnea de vită este cea mai populară. Aceasta este o moştenire a influenţei mongole. Triburile mongole au emigrat mai întâi spre sud, venind din zona numită astăzi Manciuria, pentru jaf şi ucideri, dar abia în secolul XIII s-au decis mongolii să crească vite pe păşunile bogate ale insulei Cheju. Practica aceasta continuă şi astăzi. Acum, păşunile sunt împărţite aidoma fermelor în stil american, unele mari de 80.000 de hectare, iar vitele sunt mai ales din rasele occidentale Charolais, Aberdeen Angus şi Hereford, dar şi câteva rase locale.
Echipamentul
Gătitul mâncării tradiţionale coreene este uşor, nu necesită abilităţi speciale şi se mulţumeşte cu un echipament foarte simplu. Cu toate acestea, mâncarea tradiţională necesită timpi lungi de gătit pentru simplul motiv că este formată din foarte multe feluri diferite.Bucătăria tradiţională a coreenilor, ca încăpere, este situată la nivelul pământului, sau sub acesta. Se găteşte pe un cuptor cu 2 sau 4 ochiuri, care foloseşte drept combustibil antracitul. De la acesta pleacă conducte, pe sub podea, pentru încălzitul locuinţei.
Vas pentru gătit orezulDin cauza cantităţii mari de orez consumate zilnic, orăşenii preferă vasele electrice care gătesc perfect de fiecare dată şi pot menţine orezul la cald.
Cuţite
Preparatul mâncărurilor coreene consumă mult timp cu tăiatul, feliatul şi tocatul ingredientelor, astfel că un set de cuţite ascuţite este absolut necesar.
Mâini
Coreenii îşi folosesc adesea mâinile pentru a amesteca ingredientele, de exemplu pentru o marinată, sau pentru bătutul ouălor, metodă care încorporează mai puţin aer.
Aparat de gătitCoreenii sunt foarte ataşaţi de gătitul mâncării chiar pe masă, în timp ce se consumă alte feluri. Sunt folosite de obicei mici arzătoare alimentate cu butelii. Grătare de metal sunt folosite ca mâncarea să se gătească direct pe flacără.
ShinsolloEste un vas special de bronz, folosit la prepararea mâncării cu acelaşi nume. Vasul are un fel de horn central în care se pun cărbuni aprinşi ca să păstreze mâncarea caldă.
Gusturile şi aromele bucătăriei coreene
Usturoiul, ardeii iuţi, ghimbirul, ceapa verde, uleiul şi seminţele de susan conturează caracteristicile esenţiale ale bucătăriei coreene.
Uleiul de susanÎn Coreea, uleiul de susan se foloseşte şi la gătit, şi pe post de condiment. Este preparat din seminţe de susan prăjite, aşa că are o culoare de ambră şi un gust de nucă. Schimbă nu doar gustul şi aroma, ci şi culoarea mâncării. Se păstrează la loc răcoros şi întunecos.
Seminţe de susan alb şi negruSeminţele de susan se folosesc pe o scară atât de mare, încât se cumpără adesea în cantităţi mari, toamna, imediat după recoltare, când preţul lor este mai scăzut. Mici cantităţi de seminţe de susan se prăjesc într-o tigaie mare şi grea, fără grăsime, apoi se sfărâmă şi se amestecă cu sare. Se adaugă apoi la sosuri, marinate şi salate, ca şi la mâncărurile care se fierb înăbuşit. Seminţele de susan negru au un gust mai pronunţat decât cele de susan alb, uşor amărui. Ele se mai folosesc şi în bucătăriile japoneză şi chinezească.
OrezulOrezul coreean este o varietate cu bobul mediu spre scurt şi devine foarte lipicios după ce este gătit. Dacă nu-l găsiţi, se poate înlocui cu orez japonez.
Sos de soiaEste un ingredient esenţial al bucătăriei coreene. Se comercializează sub trei forme: light, mediu şi dark. Versiunea light este cea mai subţire şi cea mai sărată.
Ceapa verdeCoreenii se pot lăuda cu cele mai multe varietăţi de ceapă verde, dar cele mai comune sunt mai mari decât ceapa verde occidentală.
Sursa: http://www.condimenteweb.ro/

PUI CU SUSAN
Ingrediente:- 500 g piept de pui tăiat fâşii;
- 2 ardei tăiaţi fâşii;
- 1 ceapă roşie tăiată mărunt;
- 2-3 fire ceapă verde tăiată mărunt;
- 50 g susan;
- sare, piper, chili;
- 1 lingură sos soia;
- 2 linguri ulei de măsline;
- sos worcestershire (opţional).Mod de preparare:
Se pune într-o tigaie mai mare (wok) uleiul şi ceapa roşie şi se lasă 1 minut până se înmoaie. Apoi se adaugă ardeiul şi jumătate din cantitatea de susan şi se amestecă continuu. Adăugaţi puiul şi prăjiţi până e bine făcută carnea. Se adaugă apoi sosul de soia şi restul de susan şi se mai lasă un minut la prăjit. Săraţi, piperaţi şi adăugaţi şi puţin chili. După ce opriţi focul adăugaţi ceapa verde şi serviţi cu orez sau tăiţei de orez.

Leapşa de la Gingăşia – Ce te face să te lingi pe degete?

2009-04-02T13:09:00.001+03:00

· Îngheţata cu aromă de lămâie;
· Ciocolata cu alune de pădure;
· Tortul diplomat;
· Salatele;
· Prunele;
· Ciocolata cu cremă caramel;
· Fisticul şi alunele de pădure;
· Fructele de pădure.

Pasez leapşa mai departe către Marcela’s Blog şi Preparam si mancam

Tartă cu brânză şi stafide

2009-03-24T12:17:00.011+02:00

Ingrediente:
Aluat:
- 300 g făină;
- 2 gălbenuşuri;
- 125 g unt;
- 1-2 linguri apă rece (facultativ).
Umplutura:
- 100 g stafide;
- 4 ouă;
- 2 linguri coniac;
- 1 portocală;
- 400 g brânză de vaci;
- 75 g zahăr;
- 2-3 linguri zahăr pudră.

Mod de preparare:
Se prepară coca pentru tartă, amestecând făina cu untul şi gălbenuşurile. Se pune puţină apă rece, dacă e nevoie, se face minge, se înfăşoară în folie de plastic şi se pune la rece 2 ore. Se scoate coca de la frigider, se întinde pe fundul şi pe pereţii formei şi se coace 10 minute la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit. Se stoarce sucul de la portocală. Stafidele se înmoaie în rom. Pentru prepararea umpluturii se freacă brânza cu zahărul, sucul de portocală şi coniacul, se adaugă ouăle unul câte unul şi apoi stafidele stoarse bine. Se aşază crema pe foaia de tartă şi se mai coace 20 de minute. Se presară suprafaţa cu zahăr pudră şi se mai coace 10 minute, să se caramelizeze.

Salată cu peşte pane

2009-03-24T11:51:00.013+02:00

Ingrediente:
- 3 buc. file peşte pane;
- 1 salată verde;
- 1 ceapă roşie;
- 1 leg. ceapă verde;
- 1 leg. pătrunjel;
- 200 g măsline;
- 200 g roşii cherry;
- 2 ardei;
- 100 g fulgi de porumb.
Sos: muştar boabe, muştar fin, ulei de măsline, lămâie, piper, sare, pătrunjel.

Mod de preparare:
Se amestecă peştele pane tăiat cubuleţe sau fâşii cu ceapa roşie tăiată fideluţă, cu ceapa verde tăiată mărunt, ardeiul tăiat fideluţă, măslinele, roşiile tăiate în două, pătrunjelul şi fulgii de porumb. Se adaugă sosul şi se aşează pe pat de salată verde.

Farmecul bucătăriei turceşti

2009-03-16T10:50:00.013+02:00

Dacă vrem să ne facem o opinie corectă despre bucătăria turcească şi nenumăratele feluri de mâncare gustoase, trebuie să vizităm un djindjire. Restaurantul mic, condus în familie ne va lăsa o amintire greu de şters. Bucătăria este întotdeauna un loc agitat, iar tigăile mari din cupru sunt mereu pline cu tocăniţe şi supe groase. Aflată la mijloc între Europa şi Asia, bucătăria turcească este bogată, asezonată cu sosuri condimentate şi deserturi foarte dulci. Aperitive: Turcii sunt extrem de mândri de gustările specifice bucătăriei lor. În afară de supele cu legume sau carne, putem gusta cacik (castravete în iaurt) sau scioci umplute cu orez, seminţe de pin şi ceapă tocată. Sub denumirea de dolmas se ascund o mulţime de frunze de viţă de vie sau varză cu diverse umpluturi. Peşte: Cei mai apreciaţi peşti sunt: macrou, sardina, ton şi ţipar, de cele mai multe ori pregătiţi la cuptor cu sos de roşii. După ce au stat la cuptor suficient cât să se frăgezească şi să îmbibe sosul de roşii cu aroma lor, sunt serviţi cu un sos pregătit din vinete coapte şi miere.Carne: Carnea de oaie este cu siguranţă cea mai apreciată dintre toate, fiind folosită într-un număr mare de feluri de mâncare. Pilafurile sunt mai întotdeauna împănate cu bucăţi de miel pregătit înainte la cuptor. Unkar beyendi constă în frigărui
din carne de miel pregătite pe grătar şi apoi servite pe un pat de salată de vinete.Legume: Principala legumă folosită în bucătăria turcească este vânăta, indispensabilă pentru musaca sau imam bayildi (vinete umplute). Dar asta nu înseamnă că reţetele nu au loc şi pentru dovlecei, ardei graşi, spanac sau bame, pregătite cu un sos din anşoa şi suc de lămâie, amestecat cu ulei şi supă.
Dulciuri: Deserturile turceşti sunt dulci, chiar foarte dulci. Este suficient să ne amintim de baclava pentru a înţelege la ce ne referim. Rahatul, halvaua şi dulceaţa de trandafiri sunt doar câteva dintre cele mai des pregătite deserturi.

Sursa: La Cucina

Baclava cu nucă
Ingrediente:

- 1 pachet foi de plăcintă;

- 250g nucă;

- 75g unt topit;

- 100g miere;

- 2 linguriţe scorţişoară măcinată

Sirop: 5 pahare zahăr, 3,5 pahare apă, sucul de la o jumătate de lămâie.
Mod de preparare: Ungem cu unt o tavă întinsă. Aşezăm o foaie de plăcintă şi o ungem cu unt. Aşezăm deasupra încă 2 foi de plăcintă unse fiecare cu unt. Punem nuca într-un castron, adăugăm 50g miere şi o linguriţă de scorţişoară. Amestecăm foarte bine şi întindem amestecul peste foile de plăcintă.

Aşezăm deasupra încă trei foi de plăcintă unse un unt. Presăm cu mâinile şi ungem baclavaua cu miere şi restul de unt topit. Punem în cuptorul încins timp de 30-35 de minute. Pentru sirop punem apa la fiert, adăugăm zahărul şi îl lăsăm să dea în clocot. După ce îl luăm de pe foc adăugăm sucul de lămâie. Când se răceşte baclavaua adăugăm siropul fierbinte.

Din ritualurile bucătăriei arabe

2009-03-10T18:24:00.013+02:00

Bucătăria arabă nu este neobişnuită pentru noi, românii, deoarece există o serie de mâncăruri comune datorate, fără îndoială, strânselor relaţii pe care ţările române le-au avut cu Orientul de-a lungul istoriei. De asemenea, la arabi – sau mai bine spus la arabii musulmani – sunt acceptate pentru mâncare cam aceleaşi plante şi animale ca şi la noi, creştinii. Există însă şi unele deosebiri şi anume: musulmanii nu consumă carne de porc. În afară de aceasta, toate celelalte interdicţii pe care le au sunt şi la creştini: „Oprite vă sunt mortăciunea, sângele, carnea de porc…”(Coran, V, 4).
Orice musulman trebuie să mănânce cu cumpătare, să nu-şi piardă măsura. Chiar în Coran există un verset referitor la lăcomie: „Mâncaţi şi beţi, dar nu vă pierdeţi măsura, căci El nu-i iubeşte pe cei necumpătaţi” (Al’araf – 31). În completarea cestui verset există şi un hadit în care Muhammad spune, referitor la masă: „… o treime pentru mâncare; o treime pentru băutură şi o treime pentru respiraţie… aşa trebuie împărţit stomacul. Omul trebuie să se scoale de la masă fără a fi sătul până în gât”.
Nu se mănâncă nimic între mesele principale. Eventual se poate bea ceai sau cafea, sau se fumează. Poate că explicaţia – cea mai răspândită pe care am găsit-o – este o indicaţie a marelui medic arab Ibn Sina’ (Avicenna) referitoare la cauzele morţii. Una dintre cauze este „idkhalu-t-ta’ami ’ala-t-ta’ami” – „introducerea mâncării peste mâncare”. Oamenii maturi se abţin de la a mânca ceva între cele trei mese ale zilei. Băieţii, în schimb, se abţin mai greu, dat fiind consumul mare de energie. Ca atare, ei îşi fac aliaţi printre surorile lor – care au acces la bucătărie – pentru ca pe ascuns să le mai dea ceva de mâncare. Dacă tatăl prinde de veste, băiatului i se face o morală cruntă. La masa tradiţională arabă nu se folosesc tacâmuri decât pentru a împărţi mâncarea. Totuşi, lingura există aproape întotdeauna – şi nu pentru supă, care se bea, de unde şi denumirea de şurba (de la verbul şariba = a bea) – ciorbă; sau hasa’ – supă, de unde a derivat verbul ihtasa – a sorbi… Aşadar se mănâncă direct cu mâna. Cu mâna şi nu cu mâinile, aşa cum descriu unii autori, căci nu se foloseşte decât mâna dreaptă pentru a apuca mâncarea. La baza acestui obicei stau două explicaţii: una ar fi din Coran; nu apare direct o astfel de indicaţie, dar ea se subînţelege. Mâncarea este un dar de la Dumnezeu. Iar darurile de la Dumnezeu le iei numai cu mâna dreaptă, dacă eşti credincios. Aici este o extindere a versetului: „… pe cel ce va lua Cartea în mâna dreaptă, El îl va judeca cu mărinimie…”(84; 1-12). Chiar şi stângacii sunt siliţi să mănânce cu dreapta, pentru a nu atrage mânia lui Dumnezeu asupra lor şi a comesenilor lor. A doua explicaţie o aflăm într-o spusă a profetului Muhammad privitoare le cel ce se aşează la masă: „Sam allaha ta’ala wa kull bi-yamini-ka!” Spune: „Bi-smi Allah – În numele lui Dumnezeu şi mănâncă cu dreapta!” Mâinile se spală bine, atât înainte, cât şi după masă. Şi nu numai mâinile, dar şi gura.
Aşezarea la masă: în general, masa este rotundă, cu trei picioare şi foarte joasă. Oamenii se aşează în jurul ei pe perne, cu picioarele încrucişate, în aşa-numita poziţie turcească, sau stau pe vine. Bărbaţii mănâncă separat de femei şi de copii. Bucatele sunt aşezate, toate, pe masă, încă de la început, fără să existe o delimitare de tipul felul întâi, felul doi, felul trei. Apoi lumea se aşează la masă. Întâi cel mai în vârstă, bunicul din familie, apoi tatăl, apoi rând pe rând ceilalţi. Cel mai în vârstă spune: „B-ismi-allah!” şi apoi toată lumea începe să mănânce.

Sursa: George Grigore – „Bucate arabe”

PUI CU MĂSLINE
Ingrediente:
- un pui tăiat şi curăţat (sau pulpe de pui);
- un pahar de măsline fără sâmburi;
- o jumătate de kg de ciuperci fierte sau ciuperci conservate;
- o jumătate de kg de arpagic sau ceapă foarte mică;
- trei ardei graşi;
- ulei şi unt pentru prăjit;
- sare şi piper după gust;
- un pahar de apă caldă.
Mod de preparare:
Se prăjeşte ceapa întreagă, în unt, până când se înmoaie. Apoi se adaugă ardeiul tăiat fideluţă şi se amestecă tot timpul circa un sfert de oră la foc potrivit. Se adaugă ciupercile. Se lasă amestecul să fiarbă la foc mic. Se pun bucăţile de pui friptşi apa caldă. Când puiul este aproape gata, se pun măslinele.Se lasă în continuare la foc mic, adăugând din când în când apă în cazul în care sosul scade prea mult. Această mâncare se serveşte caldă.

MUCENICI

2009-03-08T14:00:00.003+02:00

„Măcinicii” se fac în 9 martie. Ortodoxia celebrează la această dată Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevasta. E „ziua celor fără nume”, a celor care nu-şi au prenumele dintre sfinţi. Din lungile ceremonii ale Anului Nou Agrar, din vechile ritualuri antice, sacrificii, acte şi formule magice s-a păstrat (lângă plită!) şi modelarea unor simboluri ale jertfelor din aluat de făină de grâu, copt sau fiert, a unor figurine încărcate de semnificaţii sacre (ca şi mărţişorul), ce se mănâncă sacramental de ziua morţii Babei Dochia, 9 martie (echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian): Măcinicii. Aliment sacramental, modelat în chipuri antropomorfe, zoomorfe sau fitomorfe, Măcinicii simbolizează sacrificiile făcute la Anul Nou, celebrat în vechime la echinocţiul de primăvară. Măcinicii au o bogată sinonimie zonală (Sfinţi, Sfinţişori, Sâmţi, Bradoşi, Brăduleţi, Brânduşei, Moşi de Paresimi) şi sunt preparaţi prin două tehnici culinare: coacerea sau fierberea aluatului modelat. Aluatul din făină de grâu este frământat cu miere, i se adaugă miez de nucă şi se coace în cuptor sau pe plită. Măcinicii sunt, de obicei, figurine antropomorfe, cu cap, ochi, nas, mâini şi picioare, sau colăcei în forma cifrei opt, imitând, de asemenea, chipul uman. Măcinicii pot avea şi formă de albină, de pasăre, de brăduleţi sau de cercuri, obţinute prin presarea aluatului cu capătul ţevii de soc. Gospodinele modelează şi coc un număr fix de Sfinţi, 40 sau 44 numiţi şi Moşi sau Mucenici (în anumite zone, Moşii sunt spirite ale morţilor care îşi vizitează rudele în ziua de 9 Martie). Indiferent de tehnica preparării şi forma modelată, Măcinicii se împart pentru moşi şi strămoşi în ziua de 9 martie.
AFLAREA NOROCULUI LA MUCENICI înseamnă prepararea unei turte din făină de grâu în ziua de 9 martie, anul Nou Agrar în Calendarul Popular, în care se introduce în timpul frământatului, o monedă de argint sau de aur. După coacerea aluatului în cuptor sau în ţest, turta se taie în bucăţi egale şi se împarte la membrii familiei. Persoana care găseşte moneda în bucata primită e cea mai norocoasă din casă (Gorj, Mehedinţi).
MAIE sau MĂCIUCĂ – în ziua de Mucenici, prahovenii fac din aluat de făină de grâu un colac în forma de mai (ciocan uriaş din lemn) sau de măciucă care se coace în cuptor. Se mănâncă sacramental de întreaga familie, simbolizează ciocanul sau măciuca cu care Moşii (mucenicii), simbolul primăverii şi al sacrificiului, loveau pământul, să alunge Baba Iarna.
BRĂDULEŢI – colăcei preparaţi la Sântoader, înmuiaţi în vin şi mâncaţi de copii veri şi văruţe în ziua Sântoaderului cel Mare în Sudul Transilvaniei.
BEŢIA RITUALĂ LA MUCENICI e obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie, străvechi început de An Nou Agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară. Conform tradiţiei, se crede că vinul băut la Mucenici se transforma de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă.
La PORNIREA PLUGULUI în ziua de Mucenici se puneau în coarnele plugului sau în coarnele boilor câte un colac iar ceilalţi se dădeau de pomană la vecini şi rude.

MUCENICI MOLDOVENEŞTI
Ziua celor 40 de mucenici şi a celor 40 de pahare cu vin este 9 martie. Dacă în Muntenia se prepară un soi de supă dulce cu paste în formă de 8 şi nucă măcinată, în Moldova se plămădesc din aluat de pâine (pentru cei pioşi) sau de cozonac (pentru cei mai gurmanzi…) sfinţişori pufoşi, care suferă apoi cazna de a fi copţi, unşi cu miere şi potopiţi de nucă……
Ingrediente:
- 1 kg făină;
- 2 linguriţe drojdie;
- 4 linguri miez de nucă măcinat;
- 500 ml apă;
- ulei ptr. uns tava;
- 1 linguriţă sare;
- sirop: 6 linguri miere, 2 plicuri zahăr vanilat, 1 cană apă, esenţă de rom.
Mod de preparare:
Se frământă un aluat dospit ca de pâine din făină, apă, sare şi drojdie, se lasă la crescut 20 de minute. Se răsucesc „şnururi” de cocă de circa 1 cm grosime şi se formează opturi. Se pun la copt într-o tavă unsă. Se fierbe apa cu mierea până se îngroaşă, se adaugă la sfârşit zahărul vanilat şi romul, apoi se toarnă peste mucenici. Se presară miez de nucă şi se lasă să se înmoaie.

Sursa: RADU ANTON ROMAN - „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”

SALATĂ DE OREZ CU TON

2009-03-05T19:02:00.006+02:00

Ingrediente:
- 200 g orez cu bobul lung;
- 3 ardei graşi diferit coloraţi;
- 1 conservă mică de porumb;
- 2 conserve de ton;
- ulei de măsline, sare, piper, pătrunjel.
Mod de preparare:
Speli orezul, îl pui la fiert în apă cu sare, scurgi apa şi îl laşi să se răcească. Speli şi cureţi ardeii şi îi tai pătrăţele. Amesteci orezul fiert cu ardeii tăiaţi, adaugi porumbul din conservă, pe care l-ai scurs de zeamă şi l-ai spălat, şi peştele tăiat mărunt. Pui sare şi piper după gust şi pătrunjel tocat. Stropeşti cu puţin ulei de măsline.

RULOURI DUBLE CU MAC

2009-03-01T18:38:00.017+02:00

Ingrediente:
- 500 g făină;
- 100 g zahăr tos;
- 200 g brânză de vaci;
- două ouă;
- 50 g mac;
- 100 g unt;
- 50 g smântână;
- un plic praf de copt;
- un vârf de cuţit cu sare;
- două pliculeţe cu zahăr vanilat;
- 150 g ciocolată neagră.
Mod de preparare:
Ouăle se amestecă bine cu sarea, zahărul tos, zahărul vanilat şi praful de copt până când îşi dublează volumul. Se adaugă brânza de vaci, smântâna, untul topit şi macul, apoi se toarnă totul peste făină.Se amestecă până rezultă un aluat potrivit de tare.Se întinde o foaie subţire, se presară ciocolată rasă şi se începe rularea. Se rulează foaia din ambele părţi, ca şi când am vrea să facem melcişori. Se taie în bucăţi egale ca mărime, se aşază în tava unsă cu unt sau tapetată cu hârtie pentru copt prăjituri şi se introduc la cuptor. Sunt gata când au început să se închidă un pic la culoare pe margini.
Sfat: Ciocolata se poate folosi şi pentru a face un grilaj pe fursecuri. Merg foarte bine cu cafea.

COASTE ŢĂRĂNEŞTI

2009-03-01T18:30:00.008+02:00

Ingrediente:
- 2 kg coaste de porc;
Amestec uscat pentru frecare:
- 1 lingură de boia;
- 3 linguri de zahăr brun;
- 1 linguriţă de praf de chili;
- 2 linguriţe de praf de usturoi;
- 2 linguriţe de praf de ceapă;
- 1 linguriţă de cimbru;
- 2 linguriţe praf de muştar;
- 1 lingură de sare grunjoasă.
Sosul:
- 3 linguri ulei de măsline;
- ¼ cană bucăţi de ceapă;
- 1 cană bucăţi de roşii din conservă;
- 1 lingură sos de chili;
- 1 lingură de sos Worcestershire;
- sare şi piper după gust.
Mod de preparare:
Puneţi toate ingredientele pentru amestecul de frecare într-un vas mic şi amestecaţi bine. Ungeţi uniform coastele cu acest amestec, apoi puneţi-le pe o tavă sau într-o casoletă şi lăsată-o la frigider peste noapte. Cu cât lăsaţi mai mult coastele cu amestec pentru frecare pe ele, cu atât vor fi mai gustoase. Acest sos are componente uscate, prafuri şi ierburi uscate, şi pătrunde foarte bine în carne, mai ales dacă puneţi bucăţile de carne la frigider peste noapte. Un sos lichid se va infiltra în carne. Pentru sos puneţi uleiul de măsline într-o tigaie, la o temperatură ridicată. Adăugaţi ceapa şi căliţi 2-3 minute sau până când bucăţile devin translucide. Adăugaţi celelalte ingrediente. Micşoraţi la o temperatură scăzută spre moderată şi lăsaţi să fiarbă sosul pentru 15-20 de minute, apoi luaţi-l de pe foc. Scoateţi coastele din frigider şi lăsaţi-le să ajungă la temperatura camerei. Pregătiţi grătarul. Folosind o pensulă, ungeţi coastele cu sos din când în când. Merg foarte bine cu cartofi prăjiţi.

ULEIURI DE GĂTIT

2009-03-01T18:01:00.014+02:00

Sub o formă sau alta, grăsimile sunt o necesitate în dieta noastră şi o parte importantă a tradiţiilor noastre culinare – dar pot fi, de asemenea, şi un factor de risc pentru sănătate, dacă sunt consumate în exces.ULEIURILE VEGETALE PENTRU GĂTIT - Prin definiţie, acestea sunt grăsimi extrase din plante şi purificate, care la temperatura camerei se prezintă sub formă lichidă. Sunt nenumărate plantele din care se pot produce uleiuri, dar printre cele mai cunoscute se numără: măslinele, floarea-soarelui, soia, porumbul, arahidele, susanul, orezul, viţa-de-vie (seminţele de struguri), şofrănelul, palmierul. În linii mari, uleiurile se împart în două categorii: rafinate sau presate la rece. Uleiul rafinat este cel mai des întâlnit la noi; este un ulei de primă presare, prelucrat la temperaturi ridicate, cu ajutorul unor filtre care îndepărtează impurităţile. Uleiul presat la rece, mai puţin folosit, este extrem de sănătos; se extrage fără ajutorul unui tratament termic, ceea ce face ca gustul, aroma şi substanţele nutritive din seminţe să se păstreze mult mai bine.
Uleiul de floarea soarelui Pentru români, timp de foarte mulţi ani singurul ulei comestibil de pe piaţă a fost uleiul de floarea-soarelui. Aţi fi probabil foarte surprinşi să aflaţi că uleiul de care noi eram sătui până peste cap, şi pe care ne-am grăbit să-l înlocuim cu altele, mai exotice şi mai scumpe, este considerat o delicatesă şi un lux în Europa Occidentală şi în Statele Unite. Uleiul de floarea-soarelui este foarte bogat în grăsimi polinesaturate, adică acelea care produc prostaglandinele, compuşi responsabili de buna funcţionare a organismului nostru, la nivel molecular. Acest ulei conţine vitaminele A şi E (cel mai mare conţinut de vitamina E dintre toate uleiurile), şi este potrivit atât pentru salate, cât şi pentru prăjit.
Uleiul de măsline Pe al doilea loc ca popularitate în România, dar incontestabil pe primul în lumea occidentală şi mediteraneană este uleiul de măsline. Celebru în istorie, cântat de poeţi, investit cu puteri aproape mistice, uleiul de măsline s-a situat permanent undeva între aliment şi medicament. Este singurul ulei vegetal care poate fi consumat aşa cum este stors din fruct, fără nici o prelucrare, iar conţinutul mare de acizi graşi monosaturaţi şi substanţe antioxidante îl recomandă în profilaxia sau tratamentul diverselor afecţiuni, de la ulcer până la cancer. Ca şi în cazul vinurilor bune, buchetul, culoarea şi vâscozitatea uleiului de măsline pot varia de la o marcă la alta, în funcţie de soiul măslinelor, de locul de origine şi de metoda de producere. Cei mai mari producători de ulei de măsline sunt Spania (44%), Italia (20%) şi Grecia (13%). După clasificarea făcută de International Olive Oil Council (IOOC), uleiurile de măsline pot fi:

- Extra-virgin olive oil – ulei de primă presare, cu aciditate de maximum 0,8%, considerat a avea cel mai fin gust.- Virgin olive oil – aciditate de maximum 2% şi gust fin, dar inferior celui extra-virgin.- Olive oil – amestec de ulei virgin şi ulei rafinat, cu aciditate moderată (1%), fără parfum prea pronunţat.- Olive-pomace oil – amestec de ulei extras din resturile solide de la prima presare şi (poate) ceva ulei virgin. Poate fi consumat, dar nu merită numele de “ulei de măsline”.Primele două grade sunt cele mai scumpe; dau un gust minunat salatelor, vinegretelor şi pastelor făinoase. În ţările mediteraneene se mănâncă frecvent pâine îmbibată pur şi simplu în ulei. Deşi este mai ieftin şi considerat inferior, uleiul de măsline simplu este ideal pentru prăjit, pe de o parte fiindcă are punctul de fum (de ardere) mai ridicat decât temperatura de prăjire, ceea ce îl împiedică să se descompună în compuşi toxici, şi pe de altă parte pentru că un ulei mai fin şi-ar pierde buchetul prin încălzire. Uleiul de măsline poate fi aromatizat adăugându-i-se ierburi sau condimente (busuioc, rozmarin, ardei iute, usturoi, etc.).

Uleiul de porumb
Uleiul de porumb a câştigat considerabil de mult teren în ultima vreme. Este extras din germenii de porumb, şi punctul de ardere extrem de ridicat îl face un ulei de prăjit excelent. Datorită conţinutului ridicat de acizi polinesaturaţi, este unul din cele mai sănătoase uleiuri. Neavând un gust propriu foarte marcat, potenţează gustul mâncării. Foarte asemănător cu uleiul de arahide, cu care poate fi înlocuit. Recomandat diabeticilor.
Uleiul de soia Printre cele mai folosite uleiuri din lume se afla şi uleiul de soia. Mai puţin agreat pe piaţa europeană, el constituie 80% din consumul SUA. Uleiul se extrage numai din boabele de soia galbene, de cea mai bună calitate, curate, sănătoase, decorticate. Uleiul de soia este sărac în grăsimi saturate (responsabile pentru afecţiunile cardiace), în schimb conţine antioxidanţi şi acizi graşi esenţiali. În industria alimentară, uleiul de soia se foloseşte la sosurile de salată, margarine, creme tartinabile, maioneze, creamer non-lactate pentru cafea, şi aşa mai departe. Faptul că nu are aproape deloc aromă naturală îl face foarte avantajos, pentru că nu interferează cu gustul mâncării. Punctul de fum foarte ridicat (241 C) îl recomandă şi ca ulei de prăjit.
Uleiul de orez O popularitate în creştere o înregistrează uleiul de orez. Extras din germenii de orez, acest ulei conţine cantităţi mari de grăsimi nesaturate, antioxidanţi şi compuşi care scad capacitatea de absorbţie de colesterol, precum şi un procent ridicat de vitamina E. Procesul complex de rafinare îi creste considerabil preţul, dar gustul delicat şi punctul de fum situat la 254 C îi potenţează reputaţia, transformându-l dintr-un ulei cu utilizare regională (Asia, mai ales China şi Japonia) într-unul din ce în ce mai căutat pentru prăjitul la ceaun (deep fry) sau la wok (stir fry).
Uleiul din sâmburi de struguri Uleiul din sâmburi de struguri se extrage dintr-un subprodus al industriei vinului, ceea ce înseamnă că materia primă se găseşte din belşug, şi este ieftină. Cu toate acestea, e un secret bine păstrat de către marii bucătari, care îi apreciază gustul subtil, şi îl folosesc pentru marinate şi sosuri de salată. Are marea calitate de a nu se tulbura la temperaturi joase, şi de a potenţa gustul alimentelor, fără a lăsa în urmă un gust “gras”. E un ulei bogat în vitamina E, acizi graşi esenţiali şi trigliceride (care reduc riscul de boli cardiovasculare şi de impotenţă). Punctul de fum ridicat (216 C) îl fac ideal pentru sotat, prăjit sau înăbuşit, iar proprietăţile de emulsificator îl recomandă pentru maioneze, eliminând riscul ca acestea să se “taie”.
Uleiul de arahide Uleiul de arahide se extrage din alune, şi păstrează ceva din gustul şi aroma acestora. Are punctul de fum la 231 C, şi este, în bucătăriile asiatice, echivalentul celui de măsline în bucătăriile mediteraneene.
Uleiul de susan
Uleiul de susan este mediul de gătit preferat în Burma şi mare parte a Indiei, şi este ceea ce dă individualitate bucătăriei acestor zone. În India este un ulei de culoare aurie, spre deosebire de cel închis la culoare din China, Japonia sau Coreea, unde se produce din boabe de susan prăjite. În China şi Coreea nu este însă folosit la gătit, ci se adaugă câteva picături când mâncarea este aproape gata, pentru a evidenţia aromele.
Uleiul de şofrănel Dintre toate uleiurile cunoscute, uleiul de şofrănel este cel mai bogat în grăsimi polinesaturate (77%), are un punct de fum foarte ridicat (265 C), şi este preferat ca ingredient în sosurile de salată, pentru că nu se coagulează la răcire. Este însă sărac în vitamina E, ceea ce îl face mai puţin nutritiv decât alte uleiuri de gătit de pe piaţă.
Uleiul de nucă Scump şi exclusivist, uleiul de nucă se foloseşte cu parcimonie la gătit. Este deschis la culoare, şi are aromă şi gust delicate. Este rareori folosit la prăjit, pentru că temperatura ridicată îi distruge buchetul şi îl amăreşte; se potriveşte însă foarte bine la sosurile de salată, unde aroma ăi este cel mai bine evidenţiată.
Uleiul de cocos Cel mai bogat în grăsimi saturate (peste 80%) este uleiul de cocos, extras din nuca de cocos. De ani de zile, acest ulei se află în mijlocul unei controverse între oamenii de ştiinţă, care nu se pot hotărî dacă este sau nu nociv. În orice caz, uleiul de cocos este folosit industrial în alimentele coapte, în dulciuri şi bomboane, în creme bătute, creamer non-lactat pentru cafea, şi aşa mai departe.
Uleiul de palmier În fine, probabil cel mai puţin cunoscut la noi este uleiul de palmier, originar din Africa de Vest, unde de peste 5.000 de ani se extrage din fructele palmierului tropical (diferit de cocotier!). Până în secolul nostru, acest ulei era produs pe scară redusă în satele africane, şi abia după 1920 a devenit un important produs de export. Uleiul de palmier nerafinat (“virgin” sau roşu) este una din cele mai bogate surse naturale de caroten; este de asemenea bogat în vitaminele E şi K, în coenzima Q10 şi în antioxidanţi. Cu toate că are un punct de fum ridicat (230 C), uleiul de palmier nu este recomandat pentru prăjit, deoarece după prima utilizare antioxidanţii sunt distruşi, iar după 4 utilizări carotenul dispare şi el. Uleiul de palmier se foloseşte pe scară industrială ca ingredient pentru produsele de brutărie şi patiserie, pentru margarine şi bomboane (în special de ciocolată).
Uleiul de canola Uneori veţi întâlni în reţetele de provenienţă americană, aşa numitul ulei de “canola”. Nu este, cum s-ar putea crede la prima vedere, vorba despre uleiul de rapiţă (uleiul extras din seminţele de rapiţă, toxic pentru oameni şi animale, fiind utilizat doar în scopuri industriale). “canola” este o denumire comerciala care provine din “Canadian” şi “Oil” şi este fabricat dintr-o plantă dezvoltată prin inginerie genetică (modificată genetic) dintr-o plantă înrudită cu rapiţa, care este unul dintre membrii familiei muştarului.
Cum alegem uleiul?
Şi până la urmă, cum alegem uleiul pe care îl folosim? E bine să ţinem minte că grăsimile nu au voie să depăşească 30% din caloriile pe care le consumăm zilnic, iar din aceste grăsimi, cele saturate nu trebuie să constituie mai mult de 10%. E bine să reţinem următoarele:- Grăsimile saturate cresc nivelul colesterolului în sânge. Cu excepţia uleiurilor tropicale, grăsimile saturate sunt solide la temperatura camerei. Se găsesc mai ales în carne şi în lactate, dar şi în uleiul de palmier şi de cocos.- Grăsimile polinesaturate tind să scadă nivelul de colesterol din sânge. Se găsesc în plante şi produse din plante (uleiurile de porumb sau arahide, soia, floarea-soarelui şi şofrănel), precum şi în peşte sau uleiul de peste. - Grăsimile mononesaturate scad nivelul de LDL (colesterolul “rău”) şi îl sporesc pe cel de HDL (cel “bun”) în sânge. Se găsesc în uleiul de măsline sau de nucă.Un alt aspect de luat în considerare este “punctul de fum” al fiecărui ulei. Acesta este temperatura la care un ulei se descompune şi oxidează, începe să fumege şi să miroasă neplăcut. Uleiul de prăjit nu trebuie folosit de mai mult de 3 ori, pentru că atât încălzirea cât şi expunerea la aer îi coboară punctul de fum. Prăjitul în ulei se produce la 180-190 C, deci cu cât punctul de fum al uleiului depăşeşte mai mult aceasta temperatură, cu atât mai potrivit este pentru prăjit.
Depozitarea uleiurilor
Fie că sunt rafinate sau nu, uleiurile sunt sensibile la căldură, lumină şi aer. Uleiul rânced are un miros neplăcut şi un gust alterat, iar valoarea sa nutritivă este diminuată.Cel mai bun loc de depozitare este în frigider, sau într-un loc uscat şi răcoros. Uleiurile se pot îngroşa la rece, dar dacă se readuc la temperatura camerei, îşi recapătă calităţile de fluiditate anterioare.Uleiurile rafinate, bogate în grăsimi mononesaturate rezistă cca. un an, în timp ce cele cu conţinut mare de grăsimi polinesaturate rezistă doar şase luni.Uleiurile extra-virgine şi virgine de măsline rezistă cam un an de la deschiderea recipientului.Uleiul de măsline simplu şi alte uleiuri mononesaturate rezistă cca. 8 luni; cele nerafinate doar 4-5 luni.
Care este verdictul?
Atât timp cât grăsimile nu sunt un ingredient principal în dieta noastră, putem folosi oricare dintre uleiuri.Deşi uleiul de măsline este socotit cel mai sănătos, această titulatură nu este tocmai exactă când ne referim la gătit. Este excepţional în salate şi în orice altă formă de preparat alimentar care nu presupune încălzire la temperaturi mari.Uleiurile de soia şi şofrănaş sunt nerecomandate pentru prăjire; transformările suferite de moleculele lor pot produce afecţiuni grave, cum ar fi cancerul la sân şi boli de inimă.Uleiul de nucă de cocos este chiar mai gras decât grăsimea animală, datorită conţinutului mare de grăsimi saturate. Totuşi, pentru prăjit este recomandat (este aproape complet saturat iar moleculele sale nu suferă transformări în procesul de prăjire).

Sursa: http://www.condimenteweb.ro/

FURSECURI CU NUCI

2009-02-26T19:03:00.012+02:00

Nucile sunt în tradiţia coreeană seminţele luminii şi au bunul obicei de a se lua la trântă cu beteşuguri grele: diabet, sterilitate, anemie, accidente vasculare, boli de piele şi ten. Amestecate prin fursecuri, nucile aduc din nou lumina pe chipul celor care le devorează… Ingrediente:
- 200 gr. miez de nucă;
- 200 gr. unt;
- 100 gr. zahăr pudră;
- 300 gr. făină;
- 3 ouă;
- 2 plicuri zahăr vanilat;
- 50 gr. ciocolată menaj;
- 5 gr. sare.
Mod de preparare:
Într-un vas emailat se amestecă pe foc mic untul, zahărul şi zahărul vanilat, până se dizolvă zahărul şi amestecul e omogen. Jumătate din cantitatea de nuci se trece prin maşina de mărunţit. Pentru un gust mai savuros, este bine ca nucile să fie coapte în cuptor circa 15 minute înainte de a fi măcinate. Când compoziţia s-a înmuiat, se adaugă sarea şi se amestecă rapid, apoi ouăle pe rând, făina şi trei sferturi din nucile măcinate, amestecând totul până se formează un aluat omogen. Pe o tavă unsă se formează fursecuri cu ajutorul poşului sau cu o lingură, iar pe fiecare se pune câte o bucăţică de ciocolată şi un miez întreg de nucă. Tava se pune în cuptorul încins pentru circa 15 minute.

TORTELLINI CU CIUPERCI

2009-02-25T15:17:00.009+02:00

Ingrediente:
- 200 g paste tortellini cu carne;
- 150 g ciuperci;
- 50 g unt;
- 100 ml smântână;
- pătrunjel verde, sare, piper. Mod de preparare:
Se pun pastele la fiert, în apă clocotită cu sare, şi le ţii pe foc cât scrie pe pachet. Scurgi pasatele de apa în care au fiert şi le pui într-un castron. Cureţi ciupercile, le speli, le tai felii subţiri şi le căleşti în unt 5-6 minute. Le răstorni peste tortellini din castron. Condimentezi cu sare şi piper, adaugi smântâna şi pătrunjelul tocat mărunt.

Ceaiul verde I

2009-02-25T15:04:00.007+02:00

"Mai bine trei zile fără mâncare, decât o zi fără ceai!" Asta spun chinezii legat de cea mai consumată băutură din lume, bineînţeles după apă.
Prima certificare a efectelor benefice ale ceaiului verde datează din anul 1211, când călugărul Eisai a elogiat ceaiul verde în cartea "Menţinerea sănătăţii prin ceai".
Ceaiul prelungeşte viaţa şi menţine sănătatea celui care îl consumă. Cea mai importantă descoperire este că ceaiul verde opreşte dezvoltarea celulelor nedorite în organism.
Slab sau gras cu ceaiul verde
Din cele două tipuri de colesterol, ceaiul verde se ocupă de cel nociv. Băutorii de ceai verde au nivelul de colesterol nociv redus la jumătate, faţă de cei care nu beau ceai dar au o alimentaţie asemănătoare.
"Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"
Ca şi în cazul colesterolului, oxigenul are şi el o latură negativă: oxigenul activ este problematic, pentru că se poate combina cu orice substanţă din corp pe care o oxidează îi distruge membranele celulare şi ADN-ul. Pe lângă acestea, oxidează şi lipidele. Toate duc la boli grave, ajungându-se chiar la cancer. Ceaiul verde conţine substanţe active care sunt antioxidanţi puternici, ducând la diminuarea efectelor negative ale oxigenului activ. Prevenirea cancerului
Studiile asupra mortalităţii datorate cancerului în rândul populaţiei japoneze, indică faptul că rata deceselor este foarte scăzută. Cea mai scăzută rată de mortalitate datorată cancerului se înregistrează în locurile unde recolta principală este de ceai verde. Locuitorii acestor zone consumă ceai verde în cantităţi mari, zilnic.
Hipertensiunea arterială controlată de ceaiul verde
Afecţiune cu un mare impact asupra sistemului vascular, hipertensiunea arterială este ţinută sub control de ceaiul verde.
Angiotensin II este un compus chimic ce se numără printre cauzele hipertensiunii arteriale.
Ceaiul verde suprimă producerea compusului angiotensin II, consumul regulat de ceai verde ducând la scăderea considerabilă a hipertensiunii.
Adio viruşi
Datorită compuşilor săi, ceaiul verde are un efect puternic asupra virusului gripal, eliminându-l din corp. Ceaiul verde băut regulat îmbunătăţeşte starea bolnavilor de HIV. Energia de zi cu zi
Un bun înlocuitor al cafelei, ceaiul verde conţine cafeină, substanţa care, în cantităţi rezonabile, stimulează fiecare organ din corp, având efect asupra sistemului nervos, inimii şi ficatului.
Eşti obosită? O ceaşcă de ceai verde îţi limpezeşte mintea dimineaţa sau după o noapte nedormită. Prin conţinutul său echilibrat de cafeină, ceaiul verde stimulează sistemul muscular. Prin urmare, o ceaşcă de ceai verde în timpul zilei este binevenită.
Cum se consumă
Este bine să se bea cel puţin o ceaşcă de ceai la fiecare masă. Se prepară ca infuzie, calculând câte o linguriţă pentru fiecare persoană, plus încă una separat. Apa fierbinte se toarnă peste ceai şi se acoperă pentru 5-7 minute. Se pot bea 5, până la 10 ceşti pe zi. Alege frunzele de ceai întregi sau mărunţite, mai bune decât varianta la plic.
Bine de ştiut!
* Este de preferat să nu bei ceai verde cu două ore înainte de culcare.
* Nu se recomandă consumul în timpul sarcinii şi alăptării.
* Se poate consumă în toate situaţiile care presupun un stres prelungit.
· Nu uita de regulile unei alimentaţii echilibrate şi consumă cât mai multe legume şi fructe pe zi. Singur, ceaiul verde, nu poate preveni toate posibilele maladii.

Sursa: http://www.kudika.ro/

PRĂJITURĂ OLANDEZĂ CU VIŞINE

2009-02-23T15:31:00.017+02:00

Ingrediente:
- 300 g aluat de foi;
- 450 g vişine (compot sau congelate);
- 50 g zahăr;
- 1 lingură scorţişoară;
- 2 linguri de amidon alimentar;
- 100 g zahăr pudră;
- 200 g frişcă;
- 1 plic zahăr vanilat.
Mod de preparare:
Se aşează foaia una peste alta şi se formează un dreptunghi de dimensiunea tăvi (sau un pătrat). Se aşează în tavă şi se înţeapă de mai multe ori cu furculiţa. Se lasă să stea aproximativ 15 minute. Se pune tava în cuptorul încins şi se coace aluatul aproximativ 15 minute. Se scoate şi se lasă să se răcească. Se taie aluatul în jumătate. Una dintre jumătăţi se pune deoparte, cealaltă se taie în 8 bucăţi egale.Apoi se scurg vişinele din compot păstrându-se siropul. Se completează siropul cu apă până se obţine ¼ l de lichid. Se păstrează două linguri din acest sirop pentru glazură. Restul se pune la fiert cu 25 g de zahăr şi cu scorţişoara. Se amestecă amidonul cu 2 linguri de apă şi se adaugă la suc, se lasă să mai dea un clocot. Se adaugă vişinele. Se lasă compoziţia să se răcească puţin, apoi se întinde pe bucata de aluat întreagă şi se lasă la rece. Se amestecă zahărul pudră cu cele 2 linguri de sirop păstrate pentru glazură, până se îngroaşă, şi se pune într-o pungă. Se taie un colţ al pungii şi se desenează gratii pe cele 8 bucăţi de aluat. Se lasă să se întărească. Se taie si bucata de aluat îmbibată cu compoziţia de vişine, tot în 8 bucăţi. Se bate frişca. Se pune într-un dispozitiv pentru ornat şi se ornează fiecare bucată de aluat cu compoziţie de vişine, în formă de valuri. Deasupra se aşază celelalte 8 bucăţi de aluat glazurate.

CUM SE ALEG BANANELE

2009-02-13T19:39:00.005+02:00

Bananele sunt digerate uşor de oricine şi plac majorităţii oamenilor; în plus, conţin mai mult potasiu decât oricare fruct. Şi, de obicei, sunt relativ ieftine! Se aleg bananele de culoare galben aprins, cu vârfurile colorate în verde. Pipăiţi fructele ca să vă asiguraţi că sunt ferme şi coapte. Evitaţi fructele cu coaja zgâriată, despicată sau pătată sau cele cu miros puternic; sunt, cel mai probabil, prea coapte.

Sursa: www.condimenteweb.ro

FURSECURI CU MIGDALE ŞI CACAO

2009-02-12T16:29:00.012+02:00

Aceste fursecuri cu migdale sunt uimitor de gustoase şi uşoare şi se potrivesc de minune la ceaiul sau cafeaua de după-masă.
Ingrediente:
- 300 g migdale;
- 3 albuşuri;
- 130 g zahăr;
- 1 lingură suc de lămâie;
- 3 linguri cacao;
- 1 praf scorţişoară;
- câteva picături esenţă de migdale;
- unt pentru uns tava. Mod de preparare:
Se toacă fin migdalele. Se bat albuşurile cu un mixer până se obţine o spumă tare. Se continuă baterea şi se adaugă treptat zahărul şi sucul de lămâie. Se preîncălzeşte cuptorul şi se unge tava cu unt. Se amestecă migdalele cu scorţişoara, praful de cacao şi esenţa de migdale, apoi se înglobează treptat cu o lingură în albuşurile bătute.Aluatul cu migdale se aşează în tavă cu o lingură. După fiecare folosire lingura se scufundă în apă călduţă, pentru ca aluatul să nu se lipească. Se formează grămăjoare mici, lăsând distanţă între ele. Se bagă tava în cuptorul cald şi se coace timp de aproximativ 20 de minute, până când aluatul se solidifică. Se scot fursecurile cu precauţie din tavă, cu un cuţit cu lama lată, apoi se lasă la răcit pe un grilaj.Fursecurile pot fi puse în cutie abia după ce s-au răcit complet, deoarece astfel rămân proaspete şi nu se înmoaie.

SALATĂ CU LEGUME ŞI OU

2009-02-12T16:18:00.013+02:00

Ingrediente:
- 100 g orez;
- 3 roşii;
- două ouă;
- 100 g caşcaval;
- doi castraveţi;
- o salată;
- mărar;
- un ardei gras roşu;
- ulei de măsline;
- pentru sos: 3 linguri ulei, 2 linguri muştar, o lingură apă, o lingură suc de lămâie, sare şi piper. Mod de preparare:
Orezul se fierbe în apă cu sare în care s-au adăugat câteva picături de ulei de măsline. Când este fiert se scurge şi se pune într-un vas. Se adaugă roşiile tăiate felii, ouăle tari feliate, caşcavalul ras, frunzele de salată, ardeiul gras tăiat felii, castraveţii curăţaţi de coajă şi tocaţi beţişoare şi mărarul. Pentru sos se omogenizează muştarul cu uleiul turnat puţin câte puţin, sucul de lămâie, apa, sarea şi piperul după gust. Se toarnă sosul peste salată şi se serveşte.

Leapşa de la Gingăşia

2009-02-10T11:00:00.002+02:00

Am primit Leapşa de la Gingăşia! Pupici!
7 lucruri întâmplătoare dar adevărate amestecate printre 7 lucruri false despre noi.
În următoarele 14 răspunsuri se ascund 7 adevăruri gol goluţe despre mine:
1. Nu-mi place să citesc ;
2. Îmi plac animalele;
3. Îmi place să gătesc;
4. Joc tenis;
5. Urăsc fotbalul;
6. Ascult muzică;
7. Îmi plac florile;
8. Nu-mi place Grecia;
9. Îmi place să desenez;
10. Ador primăvara;
11. Sunt pasionată de bijuterii;
12. Colecţionez genţi;
13. Port ochelari;
14. Sunt veselă şi optimistă.
Leapşa merge mai departe către:
Pofticioasa Şefă - http://deliciiculinare.blogspot.com/
Iulia - http://gourmandine-online.blogspot.com/
Tomy - http://andreeatoma.blogspot.com/

LUMEA LAPTELUI

2009-02-08T15:18:00.005+02:00

Laptele este un aliment universal. În general, se bea lapte de vacă, de oaie şi de capră, dar nu numai. În deşertul arab se bea lapte de cămilă, în Asia Centrală – lapte de iapă, în Egipt – de bivoliţă, în Peru – de lamă, în ţările nordice – lapte de ren…
Proprietăţile curative ale laptelui sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri: era recomandat, de exemplu, celor afectaţi de tuberculoză. Una dintre proteinele ce intră în compoziţia laptelui (globulina) are acţiune dezinfectantă (aşa-numitul „leac al bunicii” – spălarea ochilor cu lapte în caz de conjunctivită). O cană de lapte băută înainte de culcare reduce secreţiile gastrice şi are un efect calmant asupra întregului organism. După o activitate fizică intensă, medicii danezi recomandă un pahar de lapte degresat, simplu sau cu ciocolată. Proteinele şi hidranţii de carbon pe care le conţin aceste băuturi contribuie la creşterea masei musculare.Cosmetica de acasă – în Roma antică, laptele de măgăriţă era considerat foarte eficace în combaterea ridurilor. Pompeea, soţia lui Nero, se îmbăia în lapte, iar în timpul călătoriilor o însoţeau 500 de măgăriţe. Învăţatul Avicenna susţinea că laptele „scoate petele urâte de pe piele” şi că, dacă se bea lapte îndulcit, tenul devine mai luminos. Iată de ce măştile pentru ten se fac, şi astăzi, pe bază de lapte sau de smântână.
- dacă tenul vostru are porii măriţi, spălaţi-vă faţa, dimineaţa şi seara, cu lapte sau cu o soluţie de lapte diluat cu apă;
- în cazul arsurilor de soare, puneţi comprese cu lapte rece pe locurile înroşite;
- în caz de eczeme se recomandă spălături, înfăşurări şi comprese cu lapte;
- dacă la trezire observaţi că aveţi pleoapele umflate, este bine să puneţi pe ochii închişi mici tampoane de vată înmuiate în lapte rece – se ţin 5 minute;
- scăpaţi de pungile de sub ochi punând pe pomeţii obrajilor câteva cubuleţe de lapte îngheţat;
- pielea aspră a mâinilor devine catifelată dacă le spălaţi în fiecare seară cu lapte.

Cât lapte să bem? Laptele conţine aminoacizi importanţi. Necesarul zilnic de metionină, de exemplu, e acoperit de o jumătate de pahar de lapte. Conţine şi multe săruri minerale: unui adult i-ar fi suficient să bea 300 ml, iar unui copil, 0,5 l pe zi. E bogat şi în vitamine. Necesarul zilnic de vitamina A (1 mg) ar fi asigurat de 4 l de lapte (0,24 mg/l), iar pentru a acoperi necesarul de vitamina D, ar trebui să bem… o găleată plină (necesarul pe zi este de 25 mg, iar un litru conţine 1,5 mg). Vitamina C se descompune în timpul prelucrării termice. Într-o cantitate mai mare se găseşte vitamina B12 (7,5 mg la un necesar pe zi de un mg). Acesta este motivul pentru care s-a trecut la prepararea unui lapte specializat, cu diverse adaosuri de vitamine.
Bun şi consistent – prima expertiză a laptelui s-a făcut în Roma antică. La intrarea în oraş, străjerul introducea tăişul sabiei în bidonul cu lapte: dacă picăturile de lapte se scurgeau încet, însemna că laptele nu a fost îndoit cu apă. Ni s-a sugerat din copilărie că laptele este foarte bine asimilat în organism. Nu este întotdeauna aşa. Unii nu suportă deloc laptele, din care cauză nici nu le place. Dar, de fapt, ei nu-l consumă aşa cum ar trebui. Este bine de ştiut că laptele nu este o băutură, ci un fel de mâncare. De aceea nu trebuie să-l bem după o masă copioasă. Mai demult se spunea: „Să mâncăm nişte lapte”. Ajungând în stomac, sub acţiunea sucurilor gastrice acide, laptele se coagulează. Dacă stomacul este deja plin, laptele învăluie întreaga cantitate de alimente şi o izolează de sucurile gastrice. Astfel, mâncarea nu va putea fi digerată până când nu se digeră laptele. De aici şi senzaţia de greutate în stomac. Dar chiar această particularitate a laptelui ne salvează în cazul intoxicaţiilor: el învăluie alimentul alterat. Grăsimile din laptele de vacă devin în stomac lichide (ele se topesc la o temperatură de 280 C) şi de aceea se digeră mai uşor. Laptele de oaie este de 1,5 ori mai gras, acesta fiind motivul pentru care e digerat într-un timp mai lung. Cel mai uşor este asimilat laptele de capră, care are cele mai mici globule de grăsime.
După preferinţe – înainte de a fi comercializat, laptele este supus unei prelucrări minuţioase, cu scopul de a se distruge microorganismele. În funcţie de metodele de prelucrare, se obţin laptele pasteurizat şi cel sterilizat. Pasteurizarea poate fi de lungă durată (1/2 oră la 630 C), de scurtă durată (15 – 30 de secunde la 720 C) şi instantanee (la 850 C). Laptele sterilizat se prelucrează la o temperatură de 104 – 1200 C sau chiar 1400 C (prelucrare cu ultrasunete). La o astfel de prelucrare se păstrează vitaminele din lapte, de aceea este preferată. Dar, cu cât temperatura e mai ridicată, cu atât rămân cantităţi mai mici de calciu, proteine (albumină, globulină), se pierde „capacitatea laptelui de a se închega” (transformarea în brânzeturi).

TORT DE PIŞCOTURI CU ALUNE

2009-02-07T18:32:00.015+02:00

Ingrediente:
- 500 g pişcoturi de şampanie;
- 200 g unt;
- 300 g zahăr pudră;
- 5 ouă;
- 1 ceaşcă cu lapte;
- 1 plic de zahăr vanilat;
- 2 linguri rom;
- 2 linguri cacao;
- 300 g frişcă;
- 100 g alune nesărate. Mod de preparare:
Într-o formă rotundă, aranjezi pişcoturile cu faţa în jos, unul lângă altul. În partea mai îngustă, vei pune jumătăţi de pişcoturi. Aşezi pişcoturile şi pe margini, până acoperi cu ele întreaga formă. Pentru cremă, freci bine untul cu zahărul. Adaugi câte un gălbenuş şi, după fiecare ou, freci bine câteva minute, până se omogenizează toată compoziţia. Pui cacao amestecată cu lapte, zahărul vanilat, romul şi albuşurile bătute spumă tare şi amesteci uşor toată compoziţia, până se încorporează. Torni crema peste pişcoturi, până le acoperă integral. Tai vârfurile pişcoturilor pentru a egaliza compoziţia. Presari apoi peste cremă restul de pişcoturi, fărâmiţate. Dai la rece pentru două ore şi-l serveşti ornat cu frişcă şi alune.

PIEPT DE PUI CU LEGUME

2009-02-06T17:45:00.009+02:00

Ingrediente:
- 400 g piept de pui;
- 2 buc. ceapă;
- 300 g porumb din conservă;
- 170 g ciuperci întregi din conservă;
- 400 g roşii tocate (proaspete sau conservă);
- ulei de măsline;
- curry, sare, piper, coriandru;
- pătrunjel şi mărar. Mod de preparare:
Se toacă ceapa, porumbul din conservă se spală şi se scurge la fel şi ciupercile care se toacă în sferturi.Pieptul de pui se spală şi se toacă cubuleţe, apoi se condimentează cu curry, sare, piper, coriandru şi se lasă la macerat jumătate de oră. Se căleşte ceapa cu pieptul de pui, se adaugă treptat ciupercile, roşiile şi porumbul, se condimentează cu puţină sare şi se lasă pe foc până se pătrunde puiul. La final se adaugă mărarul şi pătrunjelul tocate mărunt.

BISCUIŢI CU CIOCOLATĂ

2009-01-31T20:10:00.011+02:00

În trecut, doar cei aleşi de zei aveau privilegiul să guste din ciocolata cu savoarea paradisului, plină de har şi aducătoare de înţelepciune. Astăzi vedem cum oameni de tot felul cheamă în ajutor magia ciocolatei, ca să semnifice şi să comunice semenilor lor bucuria, succesul, iubirea, frustrarea, seducţia, tentaţia, vanitatea, copilăria, forţa, dorinţa, răsfăţul, opulenţa, consolarea, luxul, slăbiciunea şi plăcerea. Ingrediente:
- 200 g unt;
- 200 g zahăr;
- 500 g făină;
- 1 ou;
- 1 pacheţel praf de copt;
- ciocolată neagră;
- 1 vârf de cuţit cu scorţişoară măcinată;
- 1 pacheţel zahăr vanilat.

Mod de preparare:
Freci untul cu zahărul, adaugi treptat făina cernută cu praful de copt şi amesteci până când compoziţia devine omogenă. Adaugi oul bătut separat cu scorţişoara şi zahărul vanilat. Amesteci bine până la omogenizarea completă. Rupi ciocolată bucăţele şi o adaugi în aluat. Modelezi biscuiţii din aluat şi îi coci într-o tavă unsă. Îi scoţi din tavă după ce se răcesc. Sunt excelenţi la mic-dejun sau cină, alături de un pahar cu lapte sau o cană cu ceai.

VINUL ALB

2009-01-31T19:53:00.008+02:00

Nu există masă mai deosebită, petrecere sau eveniment special de la care să lipsească băutura, cea care dă savoare mâncării şi încântă simţurile, la fel cum nu există meniu complet, rafinat , din care să lipsească vinul. Indiferent dacă este alb, roşu, sau rose, pentru ca vinul să-şi etaleze toate însuşirile şi să fie apreciat cum se cuvine, trebuie pregătit şi servit respectând o serie de reguli referitoare la temperatura optimă, debuşonare, decantare (dacă este cazul), folosirea anumitor pahare, etc. Ca regulă generală, vinurile se servesc în sticle, care se deschid întotdeauna la masă, în momentul turnării în pahare.
Când se beau vinuri albe?! Aperitivele, moluştele, racii, stridiile, melcii, fructele de mare, ficatul de raţă sau de gâscă, pastele, sosurile albe se servesc cu vin alb sec. legumele şi specialităţile picante se servesc tot cu vin alb, dar mai uşor. Peştele şi carnea de pui se servesc cu vin alb sec sau demisec. Carnea de pasăre de vânat are nevoie de un vin elegant şi fin. una din cele mai reuşite combinaţii este cea de brânzeturi cu vin. Brânza proaspătă sau cea topită se servesc alături de un vin alb dulce, aromat, iar brânza de capră şi brânza de burduf merg cu vin alb sec. la desertul dulce, prăjituri sau fructe şi la brânzeturile fine, se poate servi alături un vin alb dulce sau vin alb vechi, de vinotecă. Tipuri de vinuri: ţinând cont de conţinutul de zahăr, vinurile se diferenţiază astfel: seci (până la 4g zahăr/litru), demiseci (între 4 şi 12g zahăr/litru), demidulci (între 12 şi 50g zahăr/litru), dulci (peste 50g zahăr/litru). Conţinutul de zahăr al vinului depinde de conţinutul de zahăr al strugurilor din recolta respectivă, lucru ce poate varia de la un an la altul, în funcţie de condiţiile climatice şi de tehnologia folosită. Culoarea vinului: la vinurile albe noi, culoarea poate fi: verde gălbui, galben-verzui (Aligote, Ferească regală), galben-pai (Grasă, Muscat Ottonel), iar la cele învechite culorile devin mai intense: galben-auriu, galben-portocaliu, chihlimbariu (Tămâioasă românească, Grasă de Cotnari). Învechirea vinurilor albe în butoaie duce la obţinerea unor nuanţe gălbui, iar aciditatea mai scăzută duce la obţinerea unor nuanţe aurii. Culoarea brun-gălbuie sau alb cenuşie pune în evidenţă semne de îmbolnăvire a vinului rezultate în urma contactului îndelungat cu aerul sau cu temperaturi ridicate, de peste 10-120C.
Temperatura de servire: o temperatură optimă de servire permite buchetului vinului să degajeze cu maximum de intensitate. Ca regulă generală, cu cât un vin este mai dulce, cu atât el trebuie servit mai rece, iar vinurile mai tinere se servesc întotdeauna mai reci decât cele vechi. Nu trebuie uitat faptul că în timpul servirii, vinul se încălzeşte destul de repede în pahar. Astfel un vin servit la 80C într-o cameră cu temperatura de 180C, va ajunge la 10-120C după cel puţin 10 minute. Vinurile albe seci sunt întotdeauna servite fiind preventiv răcite. Temperatura optimă de servire a acestora este de circa 8-120C. Vinurile albe demidulce sunt servite la o temperatură de 6-80C. Vinurile albe mai extractive (corpolente), catifelate suportă temperaturi de 13-140C. Pentru răcire nu este indicată introducerea cuburilor de gheaţă în vinul din pahar.
Servire-pahare: fiecare tip de vin are nevoie de un anumit pahar, pentru a-i scoate în evidenţă buchetul distinctiv. Pentru vinul alb, se vor folosi pahare uşor mai mici, cu o cupă mai largă, pentru a reţine buchetul. Paharul trebuie să se îngusteze adecvat spre vârf astfel încât să captureze buchetul., permiţând totuşi lichidului să fie sorbit cu uşurinţă. Piciorul paharului trebuie să fie suficient de lung pentru ca mâna să nu atingă bolul, ceea ce ar putea afecta temperatura vinului, şi ca atare buchetul lui. Vinul alb are proprietăţi antiinflamatorii.Vinul alb conţine substanţe cu efect antiinflamator, mai ales dacă după zdrobirea boabelor de struguri, coaja a fost lăsată să fermenteze 18 ore alături de pulpa fructului. Date au fost prezentate de o echipă de specialişti din Israel, care au încercat să îmbunătăţească proprietăţile vinului alb, în contextul în care vinul roşu este cel care deţine cele mai multe recomandări. Cercetătorii au constatat că la ambele soiuri de vin, calităţile se regăsesc în coaja boabelor de struguri, însă vinul alb este obţinut, de cele mai multe ori, prin separarea acesteia de miezul fructului.
Astfel, schimbarea modului de preparare a acestei băuturi o poate îmbunătăţi substanţial, după numai 18 ore de fermentare. Singurul dezavantaj este că soiurile astfel preparate sunt mai duci decât celelalte, fiind recomandate la desert, şi nu în timpul meselor principale. Alte proprietăţi pe care le are vinul alb sunt cele antioxidante, cu rol de refacere a ţesuturilor şi celulelor, precum şi protejarea de radicalii liberi.